Copilul nu are nevoie de un părinte perfect, ci de un părinte prezent

Freepik

În parentingul modern, presiunea perfecțiunii îi face pe mulți părinți să creadă că trebuie să fie impecabili pentru a-și crește bine copiii. Adevărul este altul: copilul nu are nevoie de un părinte perfect, ci de un părinte prezent, conectat și autentic. Relația părinte-copil se transformă profund atunci când renunțăm la perfecționism și învățăm să fim acolo cu adevărat — emoțional, mental și relațional.

Părinte perfect: perfecțiunea în parenting creează distanță, nu apropiere

Într-o lume în care totul se mișcă repede, în care listele de „trebuie” par infinite, iar tăcerea a devenit un lux, e atât de ușor să ne pierdem pe drum. Să ne măsurăm valoarea de părinte prin cât de mult facem, cât de bine reușim, cât de aproape suntem de imaginea acelui adult ideal care nu greșește, nu ridică tonul, nu obosește niciodată. Dar adevărul, oricât de simplu ar suna, este că un copil nu are nevoie de un părinte impecabil.

Are nevoie de un om real, un om care învață să lase jos așteptările nerealiste și perfecționismul.

Perfecțiunea ridică ziduri invizibile între noi, în timp ce prezența le leagă. Copiii nu învață din discursuri, nici din manuale de parenting, ci din felul în care sunt iubiți în fiecare zi, din tonul vocii, din privirea care îi vede chiar și atunci când greșesc, din modul în care sunt ținuți în brațe atunci când lumea pare prea mare pentru ei.

Când ne întoarcem la noi, ne întoarcem de fapt la copil

Într-o ședință, o mamă mi-a spus, cu lacrimi în ochi: „Simt că îl pierd… că orice spun îl rănește.” Era epuizată, prinsă între carieră, vinovăție și încercarea de a fi totul pentru toți. Fiul ei, un băiețel de opt ani, refuza tot mai des să vorbească. „Mă simt inutilă,” a spus ea. În spatele acestor cuvinte era o voce profund autocriticǎ, una care i-a estompat capacitatea de a fi prezentă. Uneori, înainte de a ne reîntoarce la copil, trebuie să ne reîntoarcem la noi.

Câteva săptămâni mai târziu, mi-a scris un mesaj: „Ne-am uitat la ploaie împreună. Nu am spus nimic. Doar am stat. Cred că a fost cel mai sincer moment dintre noi din ultimele luni.” Uneori, iubirea nu se spune. Se stă cu ea.

Un tată îmi povestea: „Nu știu să vorbesc cu fiul meu. Parcă tot ce spun îl enervează. Așa eram și eu cu tatăl meu.” Era acolo un lanț de generații care se repeta. I-am spus: „Poate că nu trebuie să-i spui ce să facă. Poate că e suficient să-l asculți.”

Când a revenit peste câteva săptămâni, mi-a spus: „Am stat cu el în garaj, am reparat bicicleta. Nu am dat sfaturi. Doar am fost acolo. A început el să-mi povestească… despre școală, despre o fată. Parcă m-a invitat în lumea lui.”

Copiii au nevoie de siguranță emoțională, nu de control

A fi părinte nu înseamnă să știi totul, ci să fii dispus să înveți. În fiecare zi. Copiii ne modelează în tăcere, ne pun oglinda în față și ne arată ce părți din noi mai au nevoie de atenție: nerăbdarea, graba, controlul. Uneori, tocmai presiunea de a controla totul ne scoate din prezent.

Copiii nu caută părinți perfecți, ci părinți prezenți. Ei nu cer explicații elaborate, ci priviri care spun „te văd”. Nu au nevoie de un adult care le rezolvă totul, ci de unul care le arată că pot greși, că pot cădea, că pot învăța. Iar pentru asta e important să ne respectăm propriul ritm emoțional, fără să ne comparăm cu ceilalți.

Poate că parenting-ul conștient nu este despre a educa, ci despre a crește împreună. Despre a redescoperi bucuria simplă de a privi lumea prin ochii unui copil: curioși, vii, nealterați. Despre a fi acolo, chiar și când nu știi ce să spui, chiar și când oboseala te prinde.

Pentru că, în esență, copilul tău nu are nevoie să fii perfect, are nevoie doar să fii.