Să îndrăznești să zbori

La 21 de ani, întrebările despre cine ești și încotro mergi nu mai sunt teoretice. Începi să simți, pentru prima dată, că alegerile tale contează cu adevărat, chiar și atunci când nu sunt vizibile din exterior.

Studentă și aflată la primul ei job, Ioana este una dintre cele mai tinere angajate ale BCR. Ioana vorbește despre maturizare fără mască și fără grabă. Despre frica de a dezamăgi, presiunea deciziilor, munca care te face să te cunoști mai bine și despre relațiile care te învață unde se termină compromisurile și când încep limitele. Vocea ei devine vocea unei generații care nu mai caută promisiuni mari, ci contexte în care să-și poată crește aripile.

Aceasta este și generația cu care BCR a ales să intre într-o conversație pe termen lung, prin ZBOR, o infrastructură de încredere creată special pentru tineri. ZBOR înseamnă o rețea națională de 9 hub-uri gratuite, gândite ca spații sigure de învățare, dialog și inițiativă, dar și o comunitate care conectează mii de tineri din orașe diferite în jurul acelorași întrebări esențiale despre viitor, bani, carieră și sens. Dincolo de prezența sa fizică, ZBOR a devenit o intervenție culturală care a mutat discursul public de la etichete simplificatoare, precum „generația fragilă” către un dialog real între generații, construit pe date, experiențe și povești autentice. Prin programe, mentorat, competiții și evenimente, această inițiativă creează contexte reale de participare și schimbă nu doar percepții, ci și felul în care tinerii sunt văzuți și auziți în spațiul public.

ALEGERI CARE FORMEAZĂ

Revista Psychologies: Când ai simțit prima dată că trebuie să alegi între confort și creștere?

Ioana Teodora Georgescu: Momentul a venit odată cu alegerea facultății. Aveam în față prima  decizie importantă din viața mea de adult: să rămân în Ploiești, lângă familie și prieteni, sau să plec într-un cămin studențesc, cu colege necunoscute și poate într-un oraș nou. Am ales să rămân. În acel moment credeam că aleg confortul. Privind în urmă, realizez că am ales, de fapt, o altă formă de creștere: am început facultatea și m-am angajat la BCR în același timp, am învățat să îmi gestionez cheltuielile și să îmi asum responsabilități. Creșterea nu arată mereu cum te aștepți. Uneori pare că stă pe loc, dar devii o persoană complet diferită fără să-ți dai seama.

Care a fost prima decizie importantă care te-a speriat cu adevărat?

I.T.G.: Să renunț la facultatea de Inginerie Chimică. Iubeam chimia în liceu, dar facultatea m-a întâmpinat cu fizică și matematică, față de care nu am avut niciodată o afinitate. Am rezistat un timp, mi-am spus că e o perioadă de acomodare. Dar încet-încet am acceptat că nu era locul meu acolo. Ceea ce mă speria nu era renunțarea în sine, ci ce ar crede ceilalți despre ea. Nu voiam să creadă că abandonez, că nu am direcție, că nu știu ce vreau. În realitate, re-descopeream ce vreau: să devin învățătoare. Visul era acolo din copilărie, când îi puneam pe copiii de pe stradă să se joace de-a școala, iar eu eram mereu „doamna”. Nu abandonasem un vis, mă întorsesem la el.

Creșterea nu arată mereu cum te aștepți. Uneori stai în același loc și devii o persoană complet diferită.

RELAȚII CARE TE CONSTRUIESC

Cum te-au format primele relații din viața ta?

I.T.G.: Primele direcții emoționale le-am învățat în familie: cum se exprimă iubirea, cum se gestionează conflictele, ce înseamnă sprijinul și, uneori, absența lui. Prieteniile m-au învățat că uneori relațiile sunt mai dificile. Am trăit și dezamăgiri, momente de trădare, lipsă de sinceritate. Dar tocmai acele momente m-au deprins să fiu mai atentă, să citesc intențiile, să știu pe ce sfaturi mă pot baza. Am și prieteni care m-au susținut ani de zile, care m-au văzut și care au rămas. Prin ei am înțeles ce înseamnă loialitatea.

Cum arată pentru tine o relație care te ajută să crești?

I.T.G.: E simplu, de fapt: te simți liber să fii tu însuți. Nu trebuie să te micșorezi ca să fii acceptat, nu simți vinovăție sau teamă, limitele îți sunt respectate, iar feedback-ul vine cu bunăvoință, nu cu intenția de a răni. O relație sănătoasă îți aduce liniște și curaj în același timp, care deși par opuse, ele coexistă perfect când ești cu oamenii potriviți.

Ce impact a avut relația cu mama ta asupra femeii care devii?

I.T.G.: Nu a fost mereu ușoară. În adolescență ne contraziceam constant, simțeam că nu mă înțelege. Cu timpul, distanța s-a transformat în apropiere, iar apropierea asta m-a schimbat. Mama mi-a arătat, mai mult prin exemplu decât prin vorbe, că poți spune „nu” fără să te justifici. Că a-ți cunoaște limitele nu e o slăbiciune, ci o formă de respect față de tine însuți. E poate una dintre cele mai valoroase lecții pe care le-am primit.

MUNCĂ, PRESIUNE ȘI CE ÎNVEȚI DIN ELE

Cum ai ajuns să lucrezi în Contact Center BCR?

I.T.G.: Am aflat de job de la vecina mea, care lucrează acolo de câțiva ani. Mi se părea interesant când îmi povestea, așa că am aplicat, inițial cu gândul la un job de vară.

Când le-am spus părinților că vreau să mă angajez, tatăl meu a fost surprins. Sincer, și eu. Dar a fost primul moment în care am simțit că pot lua decizii importante pentru mine fără să am nevoie de aprobarea nimănui. În training am realizat complexitatea activității. Clienții care sună au probleme financiare, stres, urgențe, ia tu nu răspunzi pur și simplu la telefon. Înveți să înțelegi oamenii, să găsești soluții sub presiune, urmând corect procedurile.

Ce te-a surprins cel mai mult la această activitate?

I.T.G.: Complexitatea. Trebuie să înțelegi contextul fiecărui client, să verifici cu atenție informațiile înainte să le transmiți, să gestionezi cu empatie situații care pot fi tensionate. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost că satisfacția nu vine din rezolvarea tehnică a problemei, ci din acel moment în care simți că apelul se încheie cu un zâmbet la celălalt capăt.

Satisfacția nu vine din rezolvarea tehnică — vine din acel moment în care simți că apelul se încheie cu un zâmbet.

Cum gestionezi emoțional conversațiile dificile?

I.T.G.: E greu, mai ales când vorbești cu oameni care sunt stresați din cauza banilor. Am învățat să fiu empatică, dar în același timp să nu mă las copleșită de emoțiile lor. Ceea ce m-a ajutat de fiecare dată a fost că nu am fost singură niciodată în fața situațiilor dificile. Colegii și coordonatorii mei au fost mereu acolo și m-au făcut să înțeleg că a cere ajutor nu e un semn de slăbiciune, ci de maturitate.

Ce abilități ți-a format acest job?

I.T.G.: Răbdarea, empatia, comunicarea, adaptarea la situații neprevăzute. Dar, cele de care sunt și mai mândră, sunt primele cunoștințe de educație financiară, cu adevărat o investiție pentru viitorul meu.

INDEPENDENȚĂ, LIMITE, IDENTITATE

Când ai simțit că nu mai ai nevoie de validarea celor din jur?

I.T.G.: Când am decis să renunț la facultatea de inginerie fără să cer permisiunea nimănui. Îmi era teamă că cei din jur mă vor judeca, dar, pe măsură ce am acceptat că deciziile mele contează mai mult decât aprobarea altora, am simțit o libertate pe care nu o cunoscusem până atunci. Singura validare care contează cu adevărat este cea pe care ți-o oferi chiar tu.

Ce înseamnă pentru tine independența emoțională acum?

I.T.G.: Înseamnă să fiu sinceră cu mine și cu sentimentele mele, chiar și atunci când nu știu exact ce să fac cu ele. Să gestionez conflictele fără să le las să mă domine complet. Să am grijă de mine chiar și când e greu. Și, poate cel mai important, să nu mai las ca starea mea emoțională să fie influențată  de ce fac sau nu fac ceilalți.

Cum te îngrijești tu de sănătatea ta mentală?

I.T.G.: Am învățat asta pe propria piele. În primele săptămâni la muncă, visam că sună telefonul chiar și acasă, mă trezeam căutând firul căștilor. Atunci am realizat că trebuie să mă opresc și să înțeleg de unde vine stresul, nu să-l ignor. Acum grija față de mine înseamnă să fiu atentă la semnalele corpului și ale minții, să îmi permit să mă odihnesc, să fac lucruri care mă fac fericită și să cer ajutor când am nevoie. Înseamnă echilibru.

Singura validare care contează cu adevărat este cea pe care ți-o oferi tu însuți.

MESAJE PENTRU GENERAȚIA ZBOR

Ce ai spune fetelor de 18 ani care au visuri mari, dar nu îndrăznesc să facă primul pas?

I.T.G.: Nu mai așteptați momentul perfect, el nu există. Primul pas e greu, dar e singurul care schimbă ceva. Nu trebuie să știți totul, nu trebuie să fiți perfecte. E suficient să aveți curajul să începeți. Și dacă simțiți că stați pe loc, uitați-vă în urmă, evaluați obiectiv situația și veți constata că sunteți mult mai departe decât credeți.

Ce ai fi vrut să știi la 16 ani?

I.T.G.: Că în iubire e important să te respecți pe tine înainte de orice altceva. Că în alegerea profesiei nu există un singur drum corect și că e complet normal să greșești sau să schimbi direcția. Că încrederea în tine nu vine dintr-o dată, ci din fiecare decizie pe care o iei ascultând vocea ta interioară, nu teama de ce cred ceilalți.

Dacă ai defini feminitatea printr-un singur verb, care ar fi?

I.T.G.: A înflori. Pentru că e exact asta: să te dezvolți, să răspândești energie în jur, să crești și să îi inspiri pe cei din jurul tău, nu pentru că vrei aprobarea lor, ci pentru că asta ești tu.

*ZBOR de la BCR este un ecosistem național pentru tinerii între 14-25 de ani, cu hub-uri în 9 orașe, platformă digitală, mentori și traininguri în parteneriat cu Google. Mai multe informații pe zbor.ro.