Paradoxul lumii moderne: trăim mai confortabil ca oricând, dar suntem tot mai fragili din punct de vedere emoţional
În prezent, viaţa oamenilor este mai confortabilă ca oricând și presupune mult mai puţine dificultăţi decât în orice altă perioadă a istoriei. Cu toate acestea, impactul obstacolelor cotidiene asupra psihicului uman pare să fie tot mai puternic, iar toleranţa la frustrare tot mai redusă.
Tehnologia a simplificat semnificativ numeroase activităţi cotidiene, oferindu-ne acces rapid la informaţii și la soluţii menite să ne facă viaţa mai comodă, reducând considerabil orice formă de disconfort. Paradoxal însă, chiar și problemele minore sunt percepute astăzi ca fiind copleșitoare și greu de gestionat.
Psihologul Pietro Trabucchi și-a concentrat cariera pe studiul gestionării stresului și a performanţei sportive, în special în disciplinele de anduranţă. În cartea sa Rezist, deci exist: Cine sunt campionii rezistenţei psihologice și cum reușesc să trăiască fericiţi în condiţii de stres, el analizează de ce generaţiile actuale par să aibă o rezilienţă tot mai scăzută, să facă faţă mai greu stresului și să perceapă dificultăţile ca fiind mai apăsătoare decât în trecut.
Pietro Trabucchi susţine că dezvoltarea capacităţii de adaptare presupune efort susţinut, perseverenţă și expunerea la eșec, urmate de învăţarea depășirii acestuia și de tolerarea disconfortului. Aceste abilităţi se formează prin experienţă directă, nu prin evitarea confruntării cu dificultăţile: Trebuie să învăţăm să încasăm lovituri și să strângem din dinţi, să acumulăm dezamăgiri și înfrângeri perseverând, să îndurăm neplăceri fizice și mentale fără să clipim: acestea sunt abilităţi din ce în ce mai rare în societatea de astăzi. Și totuși, ele reprezintă chintesenţa rezilienţei.
În cartea de faţă, Pietro Trabucchi evidenţiază o serie de factori care contribuie la diminuarea rezilienţei individuale, precum reducerea efortului fizic, scăderea toleranţei la frustrare, accentul tot mai mare pus pe confort și tendinţa societăţii de a respinge oboseala și disconfortul.
În societatea contemporană, obiective tot mai înalte sunt prezentate ca fiind accesibile și la ordinea zilei. Televiziunea și publicitatea promovează drept modele niște personaje ireale: oameni mereu tineri, frumoși, bogaţi și străluciţi, care întruchipează ideea de omnipotenţă. Așteptările nerealiste sunt alimentate. Această idee de viaţă devine „viaţa”: singura posibilă, indiscutabilă și indispensabilă. În paralel, tinerii cresc fiind protejaţi de orice frustrare și fără să dezvolte niciun instrument care să-i ajute să devină mai rezilienţi în confruntările cu diversele dificultăţi și eșecuri. Când, în cele din urmă, intră în contact cu realitatea, cel mai adesea odată cu intrarea în câmpul muncii, dezamăgirea în raport cu așteptările și renunţarea forţată la sentimentul de omnipotenţă provoacă un colaps traumatic, cu urmări precum depresia, cinismul sau, în unele cazuri, agresivitatea nediferenţiată.
Consecinţele acestei stări de fapte sunt semnificative, în special asupra copiilor și adolescenţilor aflaţi în formare. Aceștia ajung să fie tot mai izolaţi de realitate și excesiv de concentraţi asupra propriei persoane, devenind hipersensibili la nevoi, senzaţii sau disconforturi minore. În acest fel, se formează o raportare distorsionată la disconfortul cotidian, cu așteptarea ca orice neplăcere să dispară imediat. Dacă în trecut ușoare neplăceri, precum durerile de cap, disconfortul gastric sau răcelile comune, erau acceptate ca parte firească a vieţii, astăzi toleranţa la ele a scăzut considerabil, reacţia dominantă fiind aceea de a le elimina rapid.
De asemenea, emoţii firești precum tristeţea sau îngrijorarea tind să fie percepute ca stări care trebuie eliminate imediat, deoarece toleranţa de a le suporta a devenit tot mai scăzută. În cazul copiilor, încă de la vârste fragede li se transmite ideea existenţei unui prag al oboselii care nu trebuie depășit, iar odată atins, acesta trebuie înlăturat rapid.
Autorul Rezist, deci exist ilustrează această relativizare a percepţiilor printr-un exemplu sugestiv: pentru locuitorii podișurilor africane sau ai văilor nepaleze, o casă aflată la un kilometru distanţă este „aproape”, în timp ce pentru occidentalul obișnuit aceeași distanţă este considerată „departe”.
Toleranţa la frustrare este din ce în ce mai scăzută
Psihologul Pietro Trabucchi susţine că frustrarea apare atunci când așteptările setate sunt nerealiste și ajung să nu fie împlinite. Părinţii și mediul social în care trăiește un copil sunt responsabili pentru modul în care acesta își setează valorile și așteptările.
Sistemul de așteptări are rolul de a regla modalitatea prin care un individ ajunge să suporte disconfortul, fie el de natură psihologică sau fizică. Celor care își setează așteptări nerealiste, puţin flexibile sau exagerate le va fi astfel mai greu să depășească problemele și să se autoregleze. Se poate spune că toleranţa la frustrare este o abilitate pe cale de dispariţie. Mai ales în rândul tinerelor generaţii. Micile dezamăgiri, înfrângerile banale de zi cu zi, ba chiar și o critică minoră cauzează adesea răni greu de vindecat, susţine Pietro Trabucchi.
Cu toate acestea, există numeroase modalităţi prin care oamenii își pot dezvolta toleranţa la disconfort și își pot consolida rezilienţa. Sportul este una dintre cele mai eficiente astfel de modalităţi, întrucât nu contribuie doar la menţinerea unei bune condiţii fizice, ci și la creșterea anduranţei, la reducerea sedentarismului și la o mai bună gestionare a frustrării.
În același timp, pentru copii este indicat ca timpul petrecut în faţa ecranelor (telefon, TV, calculator) să fie redus considerabil, pentru că, așa cum s-a constatat, acest obicei are un efect negativ asupra creierului. Problema acestor excese constă în efectele asupra creierului și comportamentului: scad capacitatea de a acorda atenţie lumii exterioare, cea non-virtuală; viteza instantanee la care au loc comunicările virtuale obișnuiește creierul cu o dimensiune temporală distorsionată, în care o așteptare de câteva momente devine intolerabil de frustrantă, susţine Pietro Trabucchi.
Printre efectele secundare ale mediului online și ale expunerii constante la ecrane se numără dificultăţile de interacţiune în lumea reală și o capacitate redusă de a face faţă provocărilor acesteia. Aceste efecte pot fi combătute prin sport, deoarece el satisface nevoile de socializare și apartenenţă ale copilului, fiind considerat de autor antidotul la izolarea de tip autist într-o lume virtuală. Atunci când sunt puși în faţa unor dificultăţi gestionabile, copiii și adolescenţii învaţă să facă faţă mai ușor eșecurilor, să fie conștienţi de atitudinea lor în faţa problemelor și să își consolideze rezilienţa fizică și psihică.
Chiar și așa, provocările, stresul, anxietatea și eșecul nu vor dispărea din viaţa oamenilor, de aceea, este din ce în ce mai important ca aceștia să fie capabili să gestioneze cu succes provocările întâmpinate și disconfortul.
Prin cartea Rezist, deci exist, Pietro Trabucchi abordează direct și într-o manieră adesea incomodă rolul efortului, al disciplinei și al experienţelor dificile în formarea rezilienţei. Autorul evidenţiază astfel că rezilienţa nu este o calitate înnăscută sau spontană, ci o competenţă care se dezvoltă progresiv, prin expunere graduală la dificultăţi și prin confruntarea autentică cu obstacole și eșecuri.
