Nu tot ce ne vindeca incape in cuvinte

Am vorbit despre copilăria mea ani la rând. Înțeleg totul. Și totuși, în momentele importante, corpul meu reacționează înaintea mea: mi se strânge stomacul, nu mai pot respira, vreau să fug. De ce oare…?

În ședința aceea, nu a găsit alte cuvinte. În schimb, si-a scufundat degetele in nisip si a ales miniaturi… Le-a așezat în nisip și a rămas în tăcere. In acea tacere in care iau nastere raspunsuri…iar raspunsurile sunt intai imagini…straturile profunde ale psihicului vorbesc in imagini.

Nu toate suferintele sunt stocate în cuvinte, nu tot ce ni se intampla poate fi vorbit

Se vorbește mult despre traumă, reglarea sistemului nervos și corp în psihoterapie, iar în acest context Sandplay Therapy este o abordare care rămâne încă prea puțin cunoscuta publicului larg.

Trăim într-o cultură care valorizează înțelegerea și explicația. Credem că, dacă putem spune povestea suficient de clar, dacă îi găsim cauzele, vom reuși să ne eliberăm de suferință. Iar terapiile verbale ne oferă tocmai acest spațiu: să punem în cuvinte experiențele, să identificăm emoțiile, să recunoaștem tiparele și să construim sens.

Este o muncă profund valoroasă.

Și totuși, mulți oameni au experiența paradoxală care ii determina sa spuna: „Înțeleg totul despre mine, dar continui să reacționez la fel, nu ma simt mai bine.”

Pentru că nu tot ce traim este stocat în cuvinte si atunci avem nevoie de un alt limbaj.

O parte importantă din viata noastra psihica a inceput înainte să avem cuvinte pentru a descrie. Primele relații, experiențele de siguranță sau nesiguranță, momentele de copleșire emoțională sunt adesea înscrise în ceea ce neuroștiința astazi numește memorie implicită – o memorie corporală și emoțională, care influențează felul în care simțim, relaționăm și reacționăm, fără a putea fi accesată cu ușurință prin povestire.

Nu ne amintim întotdeauna în propoziții.

Ne amintim prin tensiunea din umeri, prin nodul din stomac, prin impulsul de a ne retrage sau de a controla. Prin reacții care apar înainte să fim constienti de ele si nu le putem explica.

Acolo unde cuvintele nu ne ajung, Sandplay propune o altă cale, un alt limbaj, un altfel de a intelege.

O lume construită cu mâinile

Una dintre diferențele esențiale dintre Sandplay și terapiile predominant verbale este faptul că experiența terapeutică implică simultan corpul, emoțiile, percepția senzorială și simbolizarea.

Contactul cu nisipul activează experiențe tactile și senzoriale. Alegerea și plasarea miniaturilor presupun orientare spațială, mișcare și coordonare. Persoana nu doar vorbește despre experiență; ea o organizează într-o formă concretă, vizibilă in forma unei imagini in ladita cu nisip.

Din perspectivă neurobiologică, sa construiasca cu propiile maini aceasta lume simbolica poate facilita integrarea dintre diferite sisteme cerebrale: rețele implicate în procesarea emoțională și detectarea pericolului, structuri asociate memoriei implicite și autobiografice, ariile responsabile de simbolizare și reflecție și circuitele implicate în reglarea sistemului nervos autonom.

Cu alte cuvinte, experiența este trăită, observată și reorganizată simultan, in timp ce pacientul se gaseste intr-o stare de constiinta pe care o numim transa ludica, adica absorbtie in joc.

În Sandplay, acest proces nu este forțat și nici interpretat în grabă. Rolul terapeutului nu este să descifreze simbolurile ca pe niște indicii ascunse într-un dicționar universal, ci să ofere ceea ce Dora Kalff numea un „spațiu liber și protejat” – un cadru suficient de sigur pentru ca psihicul să își găsească propriul drum către reorganizare și sens.

Uneori, scena creată în nisip reflectă cu fidelitate o experiență de viață: o familie separată de ziduri, un copil rămas singur, o luptă între forțe opuse. Alteori, imaginile sunt abstracte, surprinzătoare și misterioase chiar și pentru persoana care le creează. 

Nu este nevoie ca persoana să înțeleagă imediat ce „înseamnă” imaginea pe care a creat-o si obiectele pe care le-a folosit si nu e nevoie sa aiba idee despre ce ar putea semnifica modul in care s-a jucat cu nisipul.

Într-o cultură obișnuită să caute explicații rapide, poate fi dificil să tolerăm faptul că transformarea psihică are propriul ritm. Că există procese interioare care au nevoie să fie trăite înainte de a fi înțelese și care se dezvăluie treptat, pe măsură ce sistemul nervos capătă mai multă siguranță și flexibilitate.

De aceea, existenta Sandplay este uneori o alternativă la terapiile verbale si alteori o completare valoroasă a acestora. Există momente în care conversația, reflecția și înțelegerea cognitivă sunt esențiale. Și există momente în care cuvintele ajung la limită, iar imaginile pot spune ceea ce nu a fost încă posibil de rostit.

Vindecarea nu incepe cu explicația perfectă pentru ceea ce ni s-a întâmplat. Poate că, uneori, începe în clipa în care simtim ca lumea poate fi locuită altfel, exista o noua cale de a fi, un nou mod de a face lucrurile, o alta perspectiva asupra vietii.

Pentru că nu tot ceea ce ne-a rănit a fost trăit în cuvinte.

Și nu tot ceea ce ne vindecă are nevoie să înceapă cu cuvintele.