Ce înveți despre tine când devii voluntar pentru un copil vulnerabil
Voluntariatul, o altă formă de dezvoltare emoțională. Ce înveți despre tine când devii voluntar pentru copiii instituționalizați, la Ajungem MARI
Credit foto: Mihai Barbu
Există experiențe care ne dezvoltă fără să semene deloc cu ceea ce numim, de obicei, dezvoltare personală. Nu sunt exerciții de făcut într-un jurnal, nu presupun să stai față în față cu o oglindă și nici nu vin cu promisiunea că, după câteva ședințe, vei deveni o versiune mai bună a ta. Uneori, dezvoltarea personală se întâmplă pur și simplu atunci când alegi să fii prezent pentru altcineva.
Voluntariatul este una dintre aceste experiențe, iar atunci când devii voluntar pentru un copil care a crescut în sistemul de protecție, întâlnirea nu este doar despre ceea ce îi oferi copilului, ci și despre felul în care ajungi să te vezi pe tine într-o relație în care nu primești imediat confirmare, recunoștință sau rezultate.
La Ajungem MARI, voluntarii merg săptămânal la copii și adolescenți din sistemul de protecție și construiesc, în timp, relații bazate pe consecvență și încredere. Activitățile pot însemna sprijin la teme, ateliere creative, jocuri, ieșiri, activități culturale, discuții despre viitor sau descoperirea unor profesii și pasiuni. Dar, dincolo de activitatea propriu-zisă, importantă este relația care se construiește între 2 oameni şi tocmai această relație poate deveni o formă neașteptat de puternică de dezvoltare emoțională pentru voluntar.
O mie de locuri pentru oameni care vor să fie acolo
În această toamnă, Ajungem MARI a lansat o nouă campanie de recrutare și își propune să găsească 1.000 de voluntari pentru mai mult de 3.500 de copii și tineri din București și 29 de județe.
Nu este nevoie de o pregătire specială pentru a deveni voluntar. Este nevoie de disponibilitatea de a oferi aproximativ 3 ore pe săptămână și de a construi o relație în timp. Programul se adresează persoanelor începând de la 16 ani și include training inițial și sprijin pe parcurs, astfel încât voluntarii să înțeleagă mai bine nevoile copiilor din sistemul de protecție și să știe cum să gestioneze situațiile care pot apărea.
Înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie pe ajungemmari.ro
„Nu are cum să nu te lovească emoțional experiența acestor copii care cresc fără familie. Este inuman. Când am citit povestea unui copil care și-a petrecut toată copilăria în sistemul de protecție am simţit multă, multă durere, dar şi un tip de speranţă că încă există oameni buni ca voluntarii Ajungem MARI. Iar pe acești oameni i-aş trage la un xerox uman, să fie mai mulţi ca ei printre noi şi poate atunci mai avem vreo şansă” – spune Alex Bogdan, actor și ambasador Ajungem MARI.
Actorul a regizat și filmat spotul-manifest al campaniei, alături de Paul Tatcu. Vocea din spot îi aparține Ramonei Dumitrescu. S-a alăturat campaniei de recrutare și Dan Perjovschi, unul dintre cei mai mari artiști români contemporani.
Câtă răbdare am, de fapt
Este una dintre întrebările la care voluntariatul îți poate răspunde foarte sincer. Când lucrăm cu oameni, avem tendința să ne imaginăm că suntem răbdători, empatici și buni ascultători. E relativ ușor să fim așa când celălalt se comportă conform așteptărilor noastre. Devine mai greu atunci când un copil nu are chef să învețe, refuză o activitate, se răzgândește, se închide în el sau reacționează într-un mod pe care nu îl înțelegem.
În astfel de momente, voluntarul descoperă nu doar ce se întâmplă cu copilul, ci și ce se întâmplă cu el. Cât de repede se frustrează, cât de mult are nevoie să vadă rezultate, dacă poate să rămână prezent atunci când lucrurile nu ies conform planului sau dacă ştie să facă diferența dintre a ajuta și a încerca să controleze. Sunt întrebări aparent simple, dar răspunsurile lor spun multe despre maturitatea noastră emoțională.
Empatia nu înseamnă să simți în locul celuilalt
Un copil care a trecut prin experiențe dificile poate reacționa diferit faţă de cum ne-am aștepta. Poate avea neîncredere, poate testa limitele adultului, poate părea indiferent sau poate renunța foarte repede atunci când ceva devine greu. Pentru voluntar, tentația este să interpreteze comportamentul prin propriile repere: „nu apreciază”, „nu vrea”, „nu îl interesează”.
Cu timpul, însă, învață să lase loc și pentru o altă întrebare: „Oare ce se întâmplă cu el?”, iar asta schimbă relația. Empatia nu înseamnă să justificăm orice comportament și nici să devenim salvatorii copilului. Înseamnă să putem vedea omul din spatele reacției sale, fără să ne pierdem propriile limite. Pentru mulți voluntari, aceasta este una dintre cele mai importante lecții, că poți fi aproape de cineva fără să fii responsabil pentru tot ceea ce i se întâmplă.
Credit foto: Mihai Barbu
Ce fac atunci când nu pot repara
Este una dintre cele mai dificile întâlniri cu tine însuţi. Când vezi un copil care a avut parte de mai puține oportunități decât alți copii apare firesc dorința de a compensa. Vrei să-i oferi mai mult, să-l ajuți să recupereze, să-l faci să aibă mai multă încredere sau să-i demonstrezi că poate.
Relațiile importante nu funcționează însă întotdeauna după logica problemă – soluție. Voluntarul nu poate șterge trecutul unui copil și nu poate rezolva singur problemele sistemului. Poate să fie însă un adult care apare atunci când a spus că va apărea, să asculte, să încurajeze, să creeze contexte în care copilul să descopere că este bun la ceva sau poate să îi ofere, pur și simplu, o experiență diferită de cele pe care le-a avut până atunci. Pentru adult, acceptarea acestei limite poate fi o lecție importantă în sine, pentru că nu trebuie să repari totul pentru ca prezența ta să conteze.
Și limitele fac parte din empatie
Voluntariatul cu copii vulnerabili presupune implicare emoțională, dar nu presupune abandonarea propriilor limite. Ajungem MARI pregătește voluntarii înainte de începerea activității și le oferă sprijin pe parcurs, inclusiv informații despre traumă, atașament, comunicare și relaționarea cu copiii vulnerabili. Este important ca voluntarul să înțeleagă că nu trebuie să fie terapeut, părinte sau salvator. Rolul lui este cel al unui adult de încredere, constant și disponibil.
Această diferență este esențială și pentru sănătatea emoțională a voluntarului. A ajuta nu înseamnă să te consumi până la epuizare, să preiei toate problemele celuilalt și nici să te simți vinovat pentru ceea ce nu poți face. O idee precum „nu pot face asta, dar pot face asta” este o formă foarte matură de grijă.
Credit foto: Mihai Barbu
O relație care te obligă să fii prezent
Într-o perioadă în care multe dintre relațiile noastre se desfășoară rapid și sunt ușor de întrerupt, voluntariatul presupune ceva mai puțin spectaculos și mult mai greu de înlocuit: consecvență. La Ajungem MARI, implicarea voluntarilor presupune aproximativ 3 ore pe săptămână și un angajament de minimum 8 luni. O parte din timp este petrecută efectiv cu copiii, iar o parte este destinată pregătirii și organizării activităților.
Pentru copil, această regularitate contează. Pentru voluntar, poate fi o experiență foarte bună de ieșire din logica rezultatelor imediate. Nu vezi întotdeauna schimbarea de la o săptămână la alta, uneori nici măcar nu știi dacă ceea ce faci are efect, dar continui să vii. Aceasta este o formă de maturizare emoțională pe care o exersăm din ce în ce mai puțin: capacitatea de a rămâne într-o relație chiar și atunci când recompensa nu este imediată.
Ce descoperi despre tine când nu mai ești în centrul poveștii
Când te întâlnești constant cu un copil care are propriul ritm, propriile frici și propriile nevoi, începi să observi mai clar felul în care funcționezi tu. Ce te irită, ce te sperie, cât de mult ai nevoie să fii apreciat, cât de greu îți este să accepți refuzul, cât de repede tragi concluzii despre oameni, cât de confortabil ești cu vulnerabilitatea.
Și mai descoperi ceva: că nu trebuie să fii extraordinar pentru a fi important pentru cineva. Poți veni şi după o zi proastă, poți să nu ai răspunsul perfect, să nu știi exact ce să spui. Ceea ce contează în mod real este că ai venit și că, pentru 2 ore, ai fost acolo.
