Am un job bun. Atunci de ce mă gândesc să plec?
Există schimbări profesionale pe care cei din jur le înțeleg imediat. Pleci pentru că ești prost plătit, pentru că nu mai suporți mediul în care lucrezi, pentru că nu ai perspective sau pentru că ai ajuns la epuizare. În astfel de situații, decizia pare să aibă o explicație clară. Există o problemă și încerci să o rezolvi.
Mai greu de explicat este ce se întâmplă atunci când, în realitate, nu ai un job rău.
Ai un salariu bun, stabilitate, colegi cu care te înțelegi, un manager decent și suficientă experiență încât să nu mai trebuiască să demonstrezi în fiecare zi că meriți să fii acolo. Ai construit ceva în ani, poate chiar în decenii, iar dacă cineva ți-ar privi viața profesională din exterior, probabil ar spune că îți merge bine.
Și totuși, te surprinzi uitându-te la alte oportunități.
Citești despre un concurs pentru o instituție europeană și rămâi câteva minute în plus pe pagina respectivă. Te întrebi cum ar fi să lucrezi într-un alt mediu, într-o altă țară sau într-un rol care te-ar provoca din nou. Închizi pagina, revii la ceea ce ai de făcut, dar ideea reapare după câteva săptămâni.
Atunci apare o întrebare care poate fi mai greu de dus decât nemulțumirea însăși:
De ce vreau să plec dacă, de fapt, nu am de ce să mă plâng?
Am învățat că trebuie să existe un motiv serios ca să plecăm
Suntem obișnuiți să privim schimbarea profesională ca pe un răspuns la o problemă. Ceva trebuie să nu funcționeze suficient de bine încât plecarea să devină justificată.
De aceea ne este relativ ușor să înțelegem omul care pleacă dintr-un mediu toxic, dar mult mai greu pe cel care spune: „Îmi este bine aici, dar nu mai vreau să rămân.”
Inclusiv celui care ia decizia îi poate fi greu să se înțeleagă.
Începe să își enumere avantajele actualului loc de muncă, aproape ca și cum și-ar construi singur dosarul împotriva plecării: am stabilitate, sunt apreciat, câștig bine, cunosc oamenii, am flexibilitate, am muncit mult ca să ajung aici.
Toate pot fi adevărate.
Dar lista aceasta nu răspunde la o întrebare importantă: faptul că un loc este bun înseamnă neapărat că mai este potrivit pentru tine?
Cele două lucruri nu sunt întotdeauna identice.
Uneori nu vrem să plecăm de la ceva. Vrem să mergem spre ceva
Nu orice plecare este o fugă.
Nu există întotdeauna un șef insuportabil, o criză sau un eveniment dramatic care să ne împingă spre ușă. Poate exista doar sentimentul, la început greu de explicat, că am ajuns la capătul unei etape.
Jobul actual îți folosește competențele, dar nu te mai dezvoltă. Ai devenit foarte bun la ceea ce faci, însă tocmai această competență a făcut ca zilele să devină previzibile. Ai obținut lucrurile pe care ți le doreai în urmă cu zece sau cincisprezece ani și descoperi că ele nu mai răspund întrebărilor pe care le ai astăzi.
Nu pentru că ai ales greșit atunci.
Ci pentru că între timp te-ai schimbat.
Este posibil ca o carieră să fi fost alegerea potrivită pentru o anumită versiune a ta și să nu mai fie alegerea potrivită pentru următorii zece ani. A recunoaște acest lucru nu anulează nimic din ceea ce ai construit.
Recunoștința nu este un contract pe viață
Aici apare adesea vinovăția.
Cum să plec după ce compania aceasta mi-a oferit atât de multe? Cum să renunț la un loc în care oamenii m-au apreciat? Cum să risc o poziție bună când atât de mulți oameni și-ar dori ceea ce am eu?
Sunt întrebări care spun și ceva frumos despre noi: nu considerăm totul de la sine înțeles, ne pasă de oameni și putem recunoaște ceea ce am primit.
Dar recunoștința poate deveni o capcană atunci când o confundăm cu obligația de a rămâne.
Poți fi sincer recunoscător pentru oamenii care au avut încredere în tine, pentru lucrurile pe care le-ai învățat și pentru anii în care acel loc ți-a oferit exact ceea ce aveai nevoie. În același timp, poți recunoaște că nu mai vrei să îți petreci următorii zece ani acolo.
Recunoștința nu este un contract pe viață.
Uneori, cea mai onestă formă de respect față de o etapă din viața noastră este să recunoaștem că și-a îndeplinit rolul.
Un job bun poate deveni foarte greu de părăsit
Paradoxal, uneori este mai simplu să pleci dintr-un loc evident rău decât dintr-unul suficient de bun.
Când suferința este mare, ea ne împinge spre schimbare. Când viața profesională este acceptabilă, nu există aceeași presiune și putem amâna mult timp.
Mai stau până anul viitor. Mai aștept să termin proiectul acesta. Poate primesc promovarea. Poate se schimbă ceva. Poate oportunitatea aceea nu era chiar atât de interesantă.
Și anii pot trece fără ca situația să devină suficient de rea încât să ne oblige să plecăm, dar și fără ca munca să ne ofere suficiente motive pentru a alege, din nou și cu convingere, să rămânem.
Aici merită să fim atenți la diferența dintre confort și potrivire.
Confortul vine din familiaritate. Cunoaștem oamenii, regulile și așteptările, știm cum să rezolvăm problemele și, cel mai probabil, ne descurcăm bine.
Potrivirea răspunde unei întrebări diferite: Mai vreau această viață profesională?
Nu este deloc obligatoriu ca răspunsurile să coincidă.
„Dar dacă plec și descopăr că aici era mai bine?”
Este una dintre cele mai firești temeri.
Cu cât ai construit mai mult, cu atât comparația devine mai dificilă. Nu compari doar două joburi. Compari ceva cunoscut, pe care îl poți evalua în detaliu, cu ceva despre care încă nu știi cum va arăta în realitate.
Știi exact ce te enervează la jobul actual, dar știi și unde bei cafeaua dimineața, cui îi poți cere ajutorul, câtă libertate ai și cum arată o săptămână dificilă. Despre viitor știi mult mai puțin.
În cazul unei cariere într-o instituție europeană, necunoscutele pot fi și mai numeroase. Nu este vorba doar despre atribuțiile unui post sau despre salariu, ci despre un alt sistem, alte reguli, poate o mutare și o reorganizare a vieții personale.
De aceea, o schimbare matură nu înseamnă să idealizăm alternativa.
Nu orice oportunitate este mai bună doar pentru că este nouă. Nu orice job european va fi potrivit pentru orice persoană, iar prestigiul unei instituții nu compensează automat ceea ce ai putea pierde.
Există însă o diferență între a analiza lucid o oportunitate și a cere viitorului garanții pe care actualului loc de muncă nu i le-am cerut niciodată.
Nicio alegere importantă nu vine cu certitudinea că nu vom regreta nimic.
Poate că problema nu este jobul. Poate că întrebarea s-a schimbat
La începutul carierei, întrebările noastre sunt adesea foarte concrete. Cum îmi găsesc un loc de muncă bun? Cum câștig mai mult? Cum avansez? Cum îmi construiesc stabilitatea?
După ce obținem o parte dintre aceste lucruri, încep să apară alte întrebări.
Mai vreau să fac asta peste cinci sau zece ani? Mai învăț ceva? Îmi place cine devin în această viață profesională? Câtă libertate vreau? Ce fel de oameni vreau în jurul meu? Ce loc vreau să aibă munca în restul vieții mele?
Din exterior, poate părea ciudat să pui sub semnul întrebării o carieră tocmai când ai ajuns într-un punct bun al ei.
Din interior, însă, poate fi exact momentul în care îți permiți pentru prima dată să te întrebi nu doar „Ce pot obține?”, ci și „Ce vreau, de fapt?”
Nu trebuie să fii nefericit ca să ai voie să schimbi ceva
Poate că aceasta este una dintre ideile cele mai greu de acceptat: nu avem nevoie întotdeauna de o criză pentru a legitima o schimbare.
Nu trebuie să ajungem la burnout, să urâm diminețile de luni sau să avem un conflict major la serviciu ca să ne permitem să luăm în calcul alt drum. Și nici nu trebuie să transformăm actualul loc de muncă într-un loc rău doar pentru a ne simți mai puțin vinovați că vrem să plecăm.
Putem spune pur și simplu:
A fost bine pentru mine. Poate încă este bine. Dar vreau să aflu dacă există ceva care mi se potrivește mai bine acum.
Asta nu înseamnă că trebuie să pleci.
După ce te informezi, compari și înțelegi mai bine alternativa, este foarte posibil să decizi că vrei să rămâi. Iar atunci rămânerea nu mai este doar rezultatul inerției, ci o alegere făcută cu mai multă claritate.
Dar dacă ideea schimbării revine iar și iar, merită să nu o tratezi imediat ca pe o dovadă de nerecunoștință sau instabilitate.
În loc să te întrebi doar:
„Este suficient de rău încât să plec?”
poate merită să te întrebi și:
„Dacă nimic nu s-ar schimba în următorii cinci ani, aș fi mulțumit să trăiesc în continuare această viață profesională?”
Răspunsul la această întrebare ne poate spune mai mult decât lista cu toate motivele pentru care, teoretic, ar trebui să fim mulțumiți.
Dacă te gândești și tu la o schimbare
Dacă iei în calcul o carieră în instituțiile europene, dar înainte să investești timp și energie într-un proces de selecție vrei să înțelegi mai bine ce presupune acest drum și dacă este potrivit pentru tine, poți afla mai multe despre consilierea mea de grup accesând linkul de mai jos.
Nu trebuie să fi luat deja decizia. Uneori, tocmai de aici merită să începi: de la informații concrete, așteptări realiste și suficientă claritate pentru a putea decide ce vrei să faci mai departe.
http://consiliereue.ro/consiliere-de-grup-in-3-module/
