Cum le insuflam copiilor gustul pentru efort?

Si daca cel mic nu reuseste asta?

Pentru ca un copil sa se mobilizeze, e util sa-l lasam putin sa se confrunte cu „lipsa”. Evident, incercand sa-i evaluam capacitatile. Fiindca, la inceput, mama vine cu solutii sistematice la problemele copilului ei. Ea ii anti­cipeaza chiar nevoile: il alapteaza cand i se face foame, de exemplu. Incetul cu incetul, va trebui sa inceteze de a mai avea raspunsuri la toate cererile. Pe masura ce copilul creste, va avea nevoie sa fie lasat sa incerce mici frustrari inainte de a i se oferi o solutie: asta ii permite sa in­cer­ce do­rinta, sa elaboreze strategii, sa-si dezvolte inteligenta si imagi­na­tia…

Cum sa-l ajuti sa treaca peste un esec?

Facandu-l sa inteleaga ce nu a mers. Cand este foarte mic, i se arata cum sa indeplineasca un lucru dificil, sa urce o treapta, de exemplu. Cand este mai mare, este la fel de important sa invatam copilul sa analizeze de ce eforturile sale nu au fost incoronate de succes: obiectivul era prea dificil? Ar fi putut sa actioneze altfel? Se va evita mai ales formularea unor judecati globalizante de tipul „in orice caz, tu esti lenes”, care descalifica orice persoana. Daca simte ca este fara rezolvare, de ce ar mai in­cerca data viitoare?

Un mic efort va deveni mare

• Copilaria mica: anumite eforturi sunt spontane, mai ales cand copilul are chef sa-i imite pe ceilalti. In alte domenii, el are nevoie de stimulari: sa-si coasa singur haina, sa repete un cuvant dificil, sa-si faca singur un Lego… Ceea ce il motiveaza este sa placa parintilor, sa le suscite aprobarea. Adora sa dobandeasca autonomie si sa arate ce stie sa faca. „Eu singur!” – este strigatul sau de victorie.

• Copilaria: continua sa vrea sa faca pe placul parintilor, carora li se adauga invatatoarea, prietenii, copiii mai mari…Este gata sa faca eforturi, dar tot isi gestioneaza prost timpul. Are nevoie sa i se aminteasca ca este momentul sa se consacre temelor sau sa faca un dus.

• Adolescenta: aprobarea celor de varsta lui va deveni mai importanta decat cea a parin­ti­lor. Sa nu faca nimic poate fi o modalitate de a-si gestiona singur timpul si spatiul. Are nevoie, de exemplu, sa i se reaminteasca cat de importante sunt pentru el obiectivele la care nu va ajunge daca nu munceste pentru ele.

Recompensa este necesara

Adina Codres, psiholog clinician, despre „calendarul comportamentelor” in decursul evolutiei unui copil:

• Pentru a putea vorbi despre efort la copil, e necesar sa cladim mai intai de toate cu atentie, dragoste si perseverenta increderea in propriile lui puteri. Fiecare suras, gest sau gangurit al copilului trebuie recompensat cu man­gaieri, aprecieri rostite cu o voce calda si egala ca tonalitate, intr-un ambient securizant. Copilul va intelege ca este iubit si important.

• Astfel format, se va adapta apoi firesc la reguli, constrangeri si tabieturi familiale. Acestea pot fi schimbate dupa explicatii adap­tate la nivelul lui de intelegere.

• Inca de la inceputul vietii, intre copil si parinte incepe sa se for­meze o relatie fireasca de ata­sament. Si in functie de tipul de atasament format, copilul va reac­tiona pozitiv sau nu la cerinta sau sugestia parintelui pentru un efort.

• Efortul reprezinta un act voluntar, realizabil doar la copilul invatat sa tolereze o frustrare minima. Un comportament preponderent pozitiv si valorizant al parintelui va avea ca efect, de cele mai multe ori, o reactie pozitiva la copil.

• Recompensa este necesara si poate constitui o regula in familie. Aceasta se poate materializa prin insemne colorate diferit pentru comportamentele dezirabile si cele care necesita corectare, pe un „calendar al comportamentelor”.

• Copilul mic iubeste jocul, iar educatia prin joc poate determina modificari com­portamentale solide. Calen­darul comportamen­telor va fi ,,discutat“ de parinti impreuna cu cel mic, la nivelul sau de inte­le­ge­re. La finalul unui interval de timp, de comun acord, se va ajunge la o concluzie care poate deveni o rea­li­zare in plan personal pentru copil si un beneficiu important (de exem­plu, obtinerea unui obiect dorit de mai mult timp).

• Pentru ca un copil sa devina capabil sa-si atinga obiectivele pentru propria-i satis­factie, exista o singura cale: sa se dezvolte in siguranta, afectiune si disciplina.

Karen Isere
Adaptare: Adriana Mocca
Foto: GULIVER/GETTY IMAGES.