Am făcut o mare pasiune pentru un egiptean. Dar mi-a trecut rapid, la contactul cu realitatea. Recomand realitatea oricând. E mai bună decât imaginaţia.
Un divorț nu e niciodată plăcut… chiar dacă tu depui actele. Eu mi-am părăsit nevasta după 20 de ani de căsnicie. Evident, toată lumea m-a pus la colț. Și ce dacă? Acum sunt, într-un final, fericit.
Dragostea contează așa de mult? Poate… dar eu, una, am avut o căsnicie bună pentru că nu mi-am iubit soțul. Și nu regret nimic…
Încă de mică mama îmi spunea că nu merit nimic. Dacă plângeam, jucam teatru. Dacă luam o notă mare, sigur am copiat. Dacă cineva îmi spunea că sunt drăguță, eram o destrăbălată care cerea atenție. O urăsc? Nu mai mult decât pe mine…
Am făcut depresie la 29 de ani, după o perioadă de stres enorm şi drame, în care am strâns din dinţi şi am mers mai departe.
Da, tata a fost alcoolic, sunt fiica unui alcoolic… Uneori simt nevoia să repet lucrurile astea ca să le pot înţelege şi stăpâni mai bine. Alteori aş vrea să uit, dar nu pot.
Faci tu ca femeie primul pas sau aștepți să fii curtată? Old school sau plină de inițiativă? Iată ce ne spun două cititoare.
Mi-a atras cineva atenția că pisica este un surogat pentru copil. Eu una, nu am înțeles ce vrea să spună prin „surogat”. Este copilul meu și îmi ține depresia la distanță. …O fi rău?
Am fost un copil dorit, cel puţin aşa spune mama. Însă ea m-a bătut toată copilăria… Avusese mai multe avorturi spontane înainte de a mă avea pe mine, apoi, când am venit eu pe lume, spune că s-a bucurat enorm. Cu toate astea, nu ştiu cum şi-a manifestat iubirea, pentru că eu nu am simţit-o niciodată.
Uneori, atunci când îl găsești pe bărbatul visurilor tale poți să descoperi că… tu nu ești femeia visurilor lui. Așadar, ca o operație fără anestezie, va trebui să ți-l scoți din suflet. Eu, una, am obosit să-l mai iubesc. Și am găsit metode să-l uit. Mai exact, vreo 7.
„Nu mă părăsi, încă n-ai suportat destul!” cam asta aud orice mi-ar spune iubitul meu. Am stat într-o relație toxică 3 ani. Am crezut că o pot repara, salva. A fost prea mult. Târziu, dar e totuși timpul să o părăsesc.
Diferența de vârstă în cuplu nu e niciodată simplă. Mai ales când e mare. Poate fi o poveste extraordinară, intensă, un adevărat scenariu de film. Dar premise să dureze? Eu nu cred în aşa ceva.
Noi femeile simțim plăcerea actului sexual chiar dacă nu ajungem la orgasm de fiecare dată. Desigur, este mult mai plăcut când se întâmplă. Dar bărbații îl vânează, în caută, îl așteaptă. Este confirmarea de care au nevoie. Așa că mimez orgasmul. Este mai simplu și o fac pentru că imi iubesc partenerul.
Cred că fidelitatea e relativă, nu știu de ce pune lumea așa de mare preț pe ea. Pentru că poți să te afli într-un cuplu foarte fidel, în care niciodată nu ai călcat pe alături și nici partenerul sau partenera ta nu a făcut-o (dacă tu, cel care citește textul meu ești bărbat). Și să ai alte probleme, și mai mari, în acel cuplu foarte… fidel. Și atunci care e satisfacția?!
Se spune că mamele de băieți sunt aprige. Eu mereu m-am înțeles cu ele. Până m-am măritat. Soacra mea era un coșmar. Până la urmă, a contribuit la divorț.
Am mulți prieteni traumatizați de părinți. Doar așa, am fost în stare să văd ce fel de fiică sunt eu. Am avut nevoie de mult timp să înțeleg ce am făcut. Regret și îmi cer iertare. Chiar dacă acum e târziu, aceasta e o scrisoare adresată părinților mei.
Când ești mai tânăr ai libertatea de a alege în iubire și, mai ales, de a refuza. După 40 de ani, dacă în continuare vrei o familie, trebuie să știi să faci compromisuri. Uneori, cam multe…
Probabil că cei care vor citi confesiunea mea, deși anonimă, mă vor judeca. Dar nu mi-e teamă. O scriu aici ca pe un gest terapeutic. Cred că nu sunt singura care a avut o aventură cu șeful și aș vrea să expun această experiență ca să fie și alte fete conștiente de ceea ce li se poate întâmpla.
Stigmatizarea celei ce trăiește cu un bărbat însurat vine din partea… soțiilor. Chiar și așa, unele dintre noi, nu avem nicio intenție să le luăm bărbatul. Am fost amantă pentru că mi-a plăcut de el. De ce era disponibil… nu mai e problema mea.
Părinții nu ți-i alegi, dar poți alege ce relație vrei să ai cu ei. Iar uneori, egosimul, dezinteresul și manipularea anumitor părinți sunt la fel de nocive ca abandonul. Pentru binele meu, eu m-am distanțat de părinți.
Să treci printr-un avort nu e ușor și nici o experiență plăcută. Mi-ar fi plăcut să nu fiu nevoită să fac asta? Cu siguranță. Am regrete că am făcut-o? Niciunul.
Ești fată sau băiat? De obicei știi asta de la naștere și nu ai o problemă. Când nu te identifici cu sexul biologic, și se pune diagnosticul psihiatric de „tulburare a identității de gen“.
Noi bărbații avem un avantaj și ne folosim de el cu nerușinare. Femeile ne iubesc și știu să ne ierte, inclusiv pentru infidelitate. Toată viața am trăit, în paralel, cu două femei. Nu am regrete. Deși preferam să nu afle soția.
Mereu mi s-a spus că sunt frumoasă. Pfff… ce politețuri. Doar n-o să-mi spună cineva în față că sunt oribilă? Eu știam că sunt oribilă, de aceea mă și uram…
Fiecare are dreptul să decidă dacă vrea sau nu copii, dar uneori, pentru prima categorie, ar trebui să existe și limite. Așadar… știi când trebuie să te oprești?
Plecatul abrupt și fără explicații dintr-o relație este mai nou etichetat drept ghosting. Și eu l-am folosit de câteva ori. Și sincer, este mai simplu așa. Probabil pentru toată lumea.
Banii aduc o parte mare din fericire, dar nu pe toată. Și ne plac, de ce să nu recunoaștem. Dar care sunt valorile cu care putem trăi într-un cuplu și cu care nu? Accepți nesimțirea pentru confort material? Cred că într-o relație, Range Roverul nu înlocuiește cu succes respectul…
Se spune că după 35 de ani ai șanse mai mari să fii victima unui atentat decât să îți găsești un partener. Prin urmare, „relationship status” ajunge să fie o adevărată epopee. Iată provocările reale cu care ne confruntăm în căutarea iubirii.
Autocritică prea multă? Așteptări prea mari? Neîncredere în sine? Relaxarea vine din activități care îți fac plăcere. Și totuși, aceasta dispare când constați că nu ai talent. Mergi mai departe sau rămâi cu frustrarea?
Societatea pune în continuare presiune pe femei, pe aspectul fizic, pe prezentare, pe ambalaj. Iar noi, indiferent de înzestrarea naturii, avem în instinct îngrijirea și cosmetizarea aspectului fizic. Dar în viața de cuplu, contează cum arată și partenerul. Nu trebuie să fie Brad Pitt, ci doar să renunțe la cartofii prăjiți și să mai treacă pe la sală….
