Esențial

Fericirea, optimismul, cuplul, sexualitatea, jobul, familia, relatiile cu cei din jur, copiii, maternitatea, imaginea de sine, complexele, feminitatea, si nu numai atat, sunt subiecte la care cei mai mari specialisti (psihologi, psihiatrii, psihanalisti, psihoterapeuti) isi aduc contributia cu interventii simple, concrete, ce pot functiona ca instrumente sigure pentru o viata mai implinita.

Parenting Cum ajutăm un copil să își gestioneze emoțiile negative e1513772496573

Parenting: Cum ajutăm un copil să își gestioneze emoțiile negative

Nu ne dorim ca cei mici să simtă suferință, furie sau frustrare. Dar cum emoțiile negative nu pot fi evitate, iată cum îi putem învăța să le gestioneze corect.

Semne că ai un partener de cuplu egoist e1513862209434

Semne că ai un partener de cuplu egoist

Egoismul naște frustrări, mai ales într-o relație amoroasă. Iată câteva semne după care poți identifica un partener de cuplu egoist.

Probleme de adaptare ce pot să apară după căsătorie e1513521734543

Probleme de adaptare ce pot să apară după căsătorie

Deseori după căsătorie putem întâmpina anumite probleme de adaptare. Iată care este sursa acestora și cum le putem depăși.

Cum ne învățăm copiii să manifeste recunoștință e1513520292533

Cum ne învățăm copiii să manifeste recunoștință

Învățându-ne copiii să manifeste recunoștință, în viața adultă vor putea beneficia de efectele ei pozitive. Psihologul Andra Zaharia ne spune cât de important este rolul acesteia.

4 semne că un bărbat nu este interesat de tine e1513519586602

4 semne că un bărbat nu este interesat de tine

Chiar dacă o respingere nu este plăcută, să gravităm în jurul unui bărbat care nu este interesat de noi este și mai neplăcut. Iată 5 semne că ne pierdem timpul.

shutterstock 3622245771

Cum ajungem să avem și cum ne afectează o relație iluzorie

Este clar doar o relație bazată pe sex, dar ne mințim singure și visăm la căsătorie și copii cu prietenul de așternut. Psihoterapeutul Ștefania Voia ne spune de ce facem asta și cum ne afectează, pe noi, femeile, o relație iluzorie.

4 semne că un bărbat este îndrăgostit de tine e1513186521567

4 semne că un bărbat este îndrăgostit de tine

Nu știi dacă este îndrăgostit de tine sau nu? Sincer, ar trebui să fie destul de evident, dar dacă vrei indicii în plus, iată-le…

Cum gestionăm sentimentul de singurătate în preajma sărbătorilor e1513186066477

Cum gestionăm sentimentul de singurătate în preajma sărbătorilor

Sentimentul de singurătate nu trebuie să devină copleșitor de sărbători. Iată ce putem face pentru a ne controla gândurile negative.

Dating 5 greșeli de evitat atunci când îți place un bărbat e1512903067630

Dating: 4 greșeli de evitat atunci când îți place un bărbat

Regulile de dating sunt multe și numeroase, ceea ce nu înseamnă că toate ni se potrivesc. Și totuși, iată câteva greșeli pe care le putem evita.

7 semne că un introvert te place e1512582336764

7 indicii că un introvert te place

Un introvert nu este neapărat o persoană timidă, ci poate doar preferă un cerc restrâns de prieteni. Iată și câteva semne că te place și că este interesat de tine.

Părinți egoiști efecte pe termen lung asupra psihicului copilului e1512499651354

Părinți egoiști: efecte pe termen lung asupra psihicului copilului

De la șantaj emoțional la neglijare, comportamentele unor părinți egoiști ne pot afecta pe termen lung. Iată câteva explicații.

5 semne ale unui abuz emoțional în relația de cuplu e1512499676394

5 semne ale unui abuz emoțional în relația de cuplu

Nu există scuze pentru un abuz emoțional, așa cum nu există pentru cel fizic sau verbal. Iată 5 semne că ești într-o relație de cuplu toxică.

De ce mama prietenă nu este un model parental recomandat e1512410845672

De ce mama-prietenă nu este un model parental recomandat

Deși ne dorim o relație de prietenie cu copii noștri, acesta nu este tocmai un model parental recomandat. Psihologul Daniela Stanciu ne explică de ce.

Parenting 6 lucruri pe care să nu le interzici copilului tău e1512405265787

Parenting: 6 lucruri pe care să nu le interzici copilului tău

Cu cele mai bune intenții putem face greșeli mari în educația copiilor noștri. Iată câteva repere de parenting în privința lucrurilor pe care nu ar trebui să le interzicem.

Rolul relațiilor de prietenie la vârsta adolescenței e1512406870111

Rolul relațiilor de prietenie la vârsta adolescenței

Adolescența este perioada vulnerabilității și a schimbărilor. Iar unul dintre lucrurile importante pe care le învățam în adolescență este ce înseamnă o relație de prietenie adevărată.

Cum gestionăm relațiile toxice care ne afectează relația de cuplu e1512294900270

Cum gestionăm relațiile toxice care ne afectează relația de cuplu

Relațiile toxice ne pot afecta nu doar pe noi însene ci și relația de cuplu. Ce avem de făcut în astfel de situații aflăm de la psihologul Andra Zaharia.

shutterstock 129411536

Tatăl singur iese mult la întâlniri, fata îi cunoaște toate partenerele. E corect? Cum o afectează pe micuță?

Dintr-un motiv sau altul, mama nu mai este prezentă în familie. Tatăl imediat iese cu femei, iar fata lui le întâlnește pe toate. Ce simte fetița? Cum o va afecta asta când ea va deveni femeie? Detalii de la psihoterapeutul Roxana Arion.

tata cu fiul sau

Ce se întâmplă cu fiul când, după divorț sau decesul mamei, tatăl începe imediat întâlnirile

Mama a decedat sau și-a părăsit familia. Tatăl, la scurt timp, începe să se întâlnească cu diferite femei pe care le aduce acasă, iar băiatul lui le cunoaște. Cum afectează asta relația părinte-copil? Ce impact are asupra micuțului și ce adult va deveni el? Detalii de la psihoterapeutul Roxana Arion.

Cum arată bărbatul ideal 7 trăsături neașteptate

Oare cum arată bărbatul ideal? 7 trăsături neașteptate

Cercetătorii au fost și ei curioși să afle cum ar trebui să arate bărbatul ideal. Ce trăsături fizice sau comportamentale sunt atractive? Iată câteva dinte descoperirile lor.

5 trăsături de evitat la un partener de cuplu

5 trăsături de evitat la un partener de cuplu

Iată câteva trăsături pe care mai bine le evităm la un partener de cuplu, încă de când le observăm. Este mult mai simplu să fim atente de la început decât când deja ne-am îndrăgostit.

5 semne că el ar vrea să fiți mai mult decât prieteni

5 semne că el ar vrea să fiți mai mult decât prieteni

Relațiile de prietenie dintre bărbați și femei pot avea un alt substrat. Nu este valabil în toate situațiile, dar iată câteva semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni.

Activitățile extrașcolare între beneficii și supraîncărcare

Activitățile extrașcolare între beneficii și supraîncărcare

Deseori activitățile extrașcolare ajung să încarce excesiv programul unui copil. Despre limita lor sănătoasă ne vorbește psihologul Daniela Stanciu.

Parenting ce să îți înveți copilul până la vârsta de 10 ani

Parenting: ce să îți înveți copilul până la vârsta de 10 ani

Educația este un proces continuu, iar în privința copiilor este necesară răbdarea, dar și perseverența. Iată câteva sfaturi de parenting dacă ai un copil până în 10 ani.

shutterstock 733148257 1

Cum ne putem reface cuplul după o aventură

Una dintre cele mai grave experiențe pe care cineva le poate trăi este să descopere că partenerul are sau a avut o aventură. Însă asta nu trebuie neapărat să ducă la despărțire.

Comportamente negative pe care le interpretăm drept dovezi de iubire

Comportamente negative pe care le interpretăm drept dovezi de iubire

Cerem și oferim la rândul nostru dovezi de iubire. Limbajul iubirii poate fi diferit la partenerii unui cuplu, dar comportamentele negative nu trebuie niciodată etichetate drept iubire. Iată câteva dintre acestea.

5 principii sănătoase de parenting

5 principii sănătoase de parenting

Vrem copii sănătoși emoțional și încrezători dar, totodată, ne preocupă și cum își găsesc locul în societate. Iată câteva principii sănătoase de parenting.

cuplu care se cearta

Ce să eviți atunci când te cerți

Niciun cuplu nu este ferit de conflicte, prin urmare este foarte important cum reacționezi atunci când te cerți și ce tipare comportamentale este cazul să eviți.

De ce este necesară validarea copiilor de către părinți

De ce este necesară validarea copiilor de către părinți

Ne dorim copii autonomi, echilibrați și încrezători, iar între resursele de parenting își găsește locul și validarea copiilor. Află cât de importantă este și care este rolul ei.

3 lucruri pe care un fiu trebuie să le învețe de la tată

3 lucruri pe care un fiu trebuie să le învețe de la tată

Nu este simplu rolul de tată, dar este mai activ și implicat decât îl creditam în trecut. Iată câteva lucruri pe care orice fiu ar trebui să le învețe de la propriul tată.

5 probleme psihologice generate de educația primită în copilărie

5 probleme psihologice generate de educația primită în copilărie

Deseori ne confruntăm cu anumite probleme psihologice din cauza educației primite din copilărie. Fie ea și bine intenționată. Iată cinci dintre acestea.