De unde vine nevoia de trivial

De ce le place romanilor?!

Si totusi… de ce pare ca altceva nu prinde radacini, ca nu are destula forta in spatiul public, pentru a contraba­lansa zgomotul de fond de piata ? „Un ingredient esential si specific ar putea sa fie insa cultura orala a romanilor“, explica Vintila Mihai­lescu. „De sor­gin­te taraneasca (suntem, sa nu uitam, cea mai mare, procentual, populatie rurala si agricola din Europa; aceasta constituie si o pondere covarsitoare a publicului! Termenii si practicile – precum paparazzi sau cancanuri, care fac deal cu tabloidele – sunt de origine urbana; noi le-am transformat si pe astea, in mare masura, in practici de taran ajuns la oras.

Ceea ce reprezenta, limitat si relativ controlat, «gura satului» si ocarile peste gard, acum sunt in vazul si auzul tuturor. Prototipul a fost, cred, emisiunea trupei Vacanta Mare. Televiziunea – si mass-media, in general – au inventat astfel, la noi, ora­litatea de piata! Apoi au «branduit-o». Iar acum, o vand cu succes… Ceea ce numesc aici – destul de metaforic, bineinteles – «oralitate de piata» devine astfel un model cultural, in sensul antropologic al cuvantului, legi­timand si structurand astfel o serie de «porniri primare», de obicei, cenzurate, macar partial, atat in lumea satului, cat si in aceea a orasului: com­­portamente si atitudini ce pot aparea accidental si pot fi, eventual, tolerate in spatiul privat devin model de prezentare sociala in spatiul public. Mai degraba decat de «defulare», as vorbi, deci, in acest caz de o suprimare a controlului social, dorita chiar, o stare destul de apro­piata de aceea de dezordine – un «haos institutiona­lizat» prin mass media.”

Este oare prea tarziu pentru a schimba asteptarile unei mase de consumatori inertiale (ca orice masa…)? „Au inceput sa apara insa, in ultima vreme, primele semne de reactie la aceasta stare, perceputa, inca timid, ca una de atentat la valorile societatii si, deci, de risc socie­tal“, spune Vintila Mihailescu.

„Ar trebui insa ca mass-media sa «branduiasca» si acest nou trend pentru ca el sa aiba sanse reale in fata celui deja instituit si care face, de multa vreme, rating! Perspectiva jurnalistului, a celui din interior este si ea axata pe… stilistica.“, explica Liviana Tane, news editor la Realitatea TV. „Dife­renta o face doar gradul de decenta in abordarea subiectului. Folosesc cel mai recent exemplu: moartea lui Michael Jackson. Sigur ca poate parea grotesc sa transformi moartea unui om in instrument de marketing. Dar nu poti sa ignori faptul ca este vorba de un eveniment de interes mondial. Ca aproape ca nu exista om pe planeta care sa nu fi stiut cine a fost Michael Jackson. Sau ca vestea mortii lui nu a blocat, chiar si pentru cateva secunde, internetul! E important insa pana unde mergi, ca jurna­list, intr-o zona atat de intima si de sensibila. Aici se traseaza, inca, granita dintre tabloid si informatie“, conchide Liviana Tane.

Foamea de rating

Perspectiva din interior reveleaza un comportament… contagios. Motivatia? Sim­plu: ratingul. „Mass-media din Romania se confrunta cu un paradox – din ce in ce mai des, uitam ca trebuie sa fim la dis­po­zi­tia publicului si tindem sa-l acaparam, sa ni-l adjudecam“, spune Liviana Tane. Iar pe o piata in care cateva televiziuni isi disputa acerb acelasi segment de public, destul de limitat (cantitativ), deciziile de continut incep sa nu mai fie dictate exclusiv de necesitatile editoriale, iar componenta de marketing devine esentiala. La televizor se da, tot mai frecvent, ce se vinde. Performanta a devenit sinonima cu puterea de consum, iar unitatea de masura este si ea extrem de concreta: cifrele de rating.

Alunecarea spre tabloid, spre sen­za­tio­nal vine, cred, din nevoia de a-ti face publicul captiv. Pentru ca pu­blicul ro­manesc s-a dovedit, din pacate, mare consumator de Elodii, de Dolanesti si de tot felul de alte Moculisme sau face nopti albe sa vada cum fantoma lui Michael Jackson bantuie ceremonia de la Staples Arena. Chiar si asa, ce se intampla in televiziunile din Romania nu este neaparat inedit (americanii il au pe Jerry Sprin­ger, right?), ci doar adaptat oarecum la asteptarile unui public balcanizat.

Sigur ca orice manager de televiziune isi doreste un public ideal – tanar, cu studii superioare, cu venituri peste medie. Sa nu uitam insa ca acest segment de public traieste el insusi intr-o eterna competitie, iar timpul pe care isi permite sa-l petreaca in fata televizorului este din ce in ce mai limitat si mai selectiv. Isi ia informatia si pleaca. Bun, si atunci ce faci tu, om de televiziune, cu restul de 24 de ore dintr-o zi? Te concentrezi, fireste, pe restul consumatorilor (cu un comportament extrem de imprevizibil, fie vorba intre noi), carora esti obligat sa le oferi tot ceea ce crezi ca asteapta de la tine.“

Text de Iuliana Alexa
Foto: Guliver/Getty Images