Este menajul o eliberare?

Spalatul rufelor, calcatul, curatenia… o corvoada? Poate fi surprinzator, insa pentru unii este chiar o placere! Fara a fi maniaci ai aspiratorului sau fierului de calcat, ei simt o adevarata stare de bunadispozitie, care ii ajuta sa isi puna interiorul in ordine.

 

Adesea, discutiile despre menaj incep fara o nota pozitiva („Am oroare de asta!“) – si se termina cu o constatare sociologica despre absenta impartirii sarcinilor in casa. Pentru ca repartizarea orelor privind calcatul rufelor, curatenia si alte aranjari de dulapuri este mereu inegala. In 2010, femeile acordau zilnic activitatilor domestice 3 ore si 52 de minute, pe cand barbatii – 2 ore si 24 de minute. Plus ca, laudand meritele menajului, dai senzatia ca femeile s-au nascut la cratita si cu matura in mana, iar polemica creata nu se va incheia niciodata. Dar unora chiar le place sa-si faca curat in casa!

 

Elibereaza endorfine

Intr-un sondaj realizat in Anglia, majoritatea femeilor interogate spuneau ca le place sa faca menajul intrucat le ajuta sa pastreze controlul asupra casei . Ele sustineau chiar ca le place mai mult sa faca treaba prin casa, decat sa faca dragoste! Alberto Eiguer, psihiatru si psihanalist francez, care studiaza de mult timp domeniul chestiunilor ce tin de casa, spune ca exista un raport intre ordine (a face ordine, a curata) si psihism. Ideea de „a face“ este foarte importanta si pune in aplicare un intreg proces psihic.

Altfel spus, activitatea mentala este stimulata de corp, de gest. Neurobiologul american Kelly Lambert explica si ea ca, la oameni, creierul este conditionat pentru a infrunta sarcinile fizice importante, necesare echilibrului nostru mental. In concluzie, a face menajul este o actiune care elibereaza endorfinele responsabile cu bunadispozitie.

A., 36 de ani, confirma acest lucru: „Cand am divortat, o vreme, nu am avut resurse sa ma ocup de mine sau de casa, era pur si simplu dezastru, ca niciodata, iar eu eram letargica. Intr-o zi, m-am apucat sa fac curat. Pe masura ce aranjam lucrurile, stergeam praful, dadeam cu aspiratorul, din ce in ce mai mult ma umpleam de energie. Iar cand am ajuns la oglinzi si mi-am vazut imaginea devastata, am realizat ca valorez mult mai mult decat atat! Iar acela a fost punctul de la care am inceput sa imi revin!“

Fiecare poate simti o senzatie similara, fara a trece neaparat prin proba suferintei. Intrucat, atunci cand facem curatenie, ne curatam si psihicul, ne punem in ordine lumea interioara. Iar feng-shui-ului nu spune degeaba ca orice obiect spart trebuie aruncat. Menajul este un ritual in toate religiile si in toate culturile, un simbol de purificare: curatenia generala inainte de Paste si de Craciun, la ortodocsi, de Pessah, la evrei, de Aïd, la musulmani, inainte de Anul Nou in Japonia si China. Iata o realitate universala, care nu are de-a face cu statisticile ori sociologia: cu totii, barbati si femei, au nevoie de ordine si curatenie.

 

Curatenia pune ideile in ordine…

… pentru ca este vorba despre un proces creativ, estetic, echivalent cu a scrie sau a picta. De altfel, „a face totul ca nou“ in casa tinteste o curatenie in viata personala a celui ce face menajul, linisteste tensiunile si antreneaza inventivitatea. Marturisim ca, si noi, la Psychologies, nu ne apucam de realizarea unui articol fara a face ordine pe birou, a-l sterge de praf, a aranja si rearanja pixurile, cutiile cu ceai, florile.

Parca ideile ne vin mai repede si ne organizam mult mai bine, iar eu, personal, nu pot sa lucrez daca fiecare lucru nu este la locul lui! Desigur, activitatea domestica aduce cu sine si o placere estetica, prin vedere, miros, si satisfactia aceea ca munca ta se… vede.

 

Reda gustul vietii

Curatenia este atat de importanta pentru ca se refera la ceva foarte personal – casa reflecta eul nostru cel mai intim, simbolizeaza fiinta noastra, este locul nostru de protectie, al familiei. Curatarea, aranjarea, infrumusetarea ei sunt o reiterare a ceea ce suntem: decorul, obiectele, hainele, deci, amintirile – totul este o celebrare a intimitatii, a sensului care ne leaga de familie sau, in orice caz, de relatia noastra cu ceilalti. A face menajul este un act de dragoste, un cadou pe care ni-l oferim noua insine.

Nu degeaba unul dintre semnele depresiei sau ale anumitor maladii psihice este dezinteresul pentru sarcinile casnice. Desigur, si inversul este valabil, caci reluarea activitatilor simple, precum menajul, este un semn foarte important al repunerii in ordine a psihicului. A avea grija de casa inseamna a avea grija de tine.

P. a lucrat multa vreme in alt oras si venea acasa doar la sfarsit de saptamana: „Cand ajungeam vineri seara, eram obosita si oricum era prea tarziu, dar sambata, cand ma apucam sa fac curat, aveam senzatia ca imi reiau locul in familie, ca ma reimprietenesc cu locul meu personal, aveam din nou acea senzatie de cuib, de camin, care imi lipsea. Cred ca imi regaseam si imi faceam ordine in viata putin debusolata de faptul ca lucram in alt oras.“

 

Ochii ratiunii

Stranie enigma intuitiei, a acelei clipe de gratie in care ratiunea pare clarificata! Momentul in care ratiunea incepe sa fie „vizibila“, mult mai mult decat o simpla intelegere a starii de fapt, un „contact“ semipalpabil cu adevarul. Cu siguranta, tuturor ni s-a intamplat ca, intr-o relatie de prietenie, unul dintre prietenii nostri sa se indeparteze, si atunci insasi ideea prieteniei sa ne apara in minte, sa ne apropiem de adevarul absolut al prieteniei.

Acesta este adevarul intuitiv: foarte precis si o fereastra spre un absolut, spre deschiderea catre general, catre lume. Reflexia noastra, de obicei, functioneaza in sens invers: ea pleaca de la general pentru a gandi particularul, pentru a pune in discutie, sa zicem, o definitie a prieteniei, apoi, a deduce de acolo ca nu este conform cu ceva. De obicei, ratiunea noastra functioneaza destul de laborios, prin etape, progresiv. Iar corpul nostru percepe imediat lumea.

In intuitie, totusi, ratiunea se aseamana corpului: ea identifica ideile cu o promptitudine care este a propriului corp. Ca si cand ratiunea, pentru a da tot ceea ce are mai bun in ea, trebuie sa se deschida spre celalalt. O lectie frumoasa, de fapt, nu sunt cu adevarat eu insami, daca nu ma deschid spre cei din jurul meu. Ratiunea nu mai este „in“ corp, corpul este in ratiune. Doar ca drumul spre intuitie este dificil.

Bergson spune ca aceasta recompenseaza un dublu efort: sa ne indepartam de stilul obisnuit de a gandi si sa ne sustragem urgentei de actiune prezenta, grijii de util. A fi intuitiv inseamna de fapt a fi cu totul acolo, cu intregul tau trecut, cu toate amintirile tale. Or, necesitatea actiunii te obliga sa faci selectii in spatiul infinit al memoriei tale, al amintirilor tale utile: ea, practic, te rupe de tine.

Sa luam exemplul unui jucator de fotbal. Obsesia golului ii suprima intuitia. El poate fi un strateg eficace, dar nu va fi niciodata intuitiv. Doar daca, in toiul actiunii, se lasa coplesit de simpla placere de a fi acolo, de perfectiunea jocului sau, fara sa ceara nimic in plus. Ei bine, atunci el ar putea fi capabil de aceasta intuitie rara, din care ies cele mai bune momente si, nu de putine ori, cele mai bune alegeri. Asadar, asculta-ti intuitia si vei vedea ca si cele mai simple sau banale actiuni, precum menajul, ascund de fapt elemente de care sufletul tau are nevoie: ordinea interioara.