Now Reading
Poti fi propriul tau psiholog?

Poti fi propriul tau psiholog?

Revista Psychologies

„Descoperiti-va blocajele“, „Invatati sa va cunoasteti“… Sute de carti, teste, articole ne ademenesc: conducerea anchetei asupra noastra insine ar fi posibila. Este adevarat, raspund terapeutii, dar pana la un anumit punct.

Pentru ce este util un psiholog ? Din ce motiv sa-i dezvaluim secretele cele mai intime, cele mai stanjenitoare unui strain, si sa-l mai si platim, cand raioanele librariilor sunt pline de best-sellers, care ne promit descoperirea adevaratului eu sau depasirea blocajelor noastre secrete?! Bine echipati, motivati, voluntari, ar trebui inainte de toate sa ne intelegem pe noi insine cu usurinta.

„Nu este atat de simplu“, ne asigura psihanalistul Gérard Bonnet: „Nu sperati sa deveniti propriul vostru analist, caci aceasta implicare cere o distanta fata de sine care este dificil de atins. In schimb, este posibil sa conduceti o investigatie asupra propriei persoane acceptand sa va lasati purtat de inconstient, pornind de la toate indicatiile care ne par ascunse“. Aceasta tehnica, numita „autoanaliza“, nu este un capriciu inventat de cativa „doctori“. Ea se afla chiar la originea psihanalizei.

 

Cautarea indiciilor

Este vorba despre propria autoanaliza si, mai exact, de unul din visele sale, cel al „injectiei Irmei“, pe baza caruia Freud si-a elaborat teoria in iulie 1895. Putem sa o aplicam perfect pe noi insine, plecand de la toate indiciile pe care ni le furnizeaza inconstientul: visele, bineinteles, dar si lapsusurile, momentele uitate, „indiciile bizare“ care ne coloreaza zilele.

„Acest lucru trebuie sa ocupe o anumita perioada de timp“, detaliaza Gérard Bonnet. „Cel putin trei din patru dimineti pe saptamana, preferabil dupa ce ne trezim, ne incepem ziua lasand sa revina visele din timpul noptii, uitarile, micile comportamente ciudate care se petrec imediat dupa trezire“, propune el.

„Este vorba de notarea tuturor celor petrecute intr-un carnet, in modul cel mai liber posibil, practicarea asocierii ideilor, fara a le aranja intr-un anumit fel sau fara aranjamente de coerenta. Apoi, putem sa ne incepem activitatea zilnica, iar seara sau a doua zi dimineata, ne indreptam din nou atentia asupra a ceea ce am scris, pentru a le clarifica.“

Intre 20 si 30 de ani, L. (acum are 38 de ani) a inceput sa-si scrie visele intr-un caiet, apoi sa se joace, asociindu-le liber cu ideile care-i veneau in minte. „La 26 de ani, s-a intamplat ceva ciudat“, marturiseste el. „Fusesem tentat de mai multe ori sa-mi iau permisul de conducere, in zadar. Dar iata ca intr-o noapte visez ca ma aflu la volanul unei masini rosii si depasesc pe cineva.

In momentul in care il depasesc, simt o senzatie extraordinara. M-am trezit apoi cu aceasta senzatie placuta. In timp ce-mi aminteam aceasta imagine incredibil de bine conturata, mi-am spus ca o pot face. Era ca si cum inconstientul meu imi dadea un ordin. Si, cateva luni mai tarziu, conduceam intr-adevar o masina rosie!“

Ce se intamplase? Ce declic se produsese? In mod sigur, nu cel al unei interpretari sau al unei analize simbolice fine a imaginilor care-i invadasera mintea in timpul noptii, pentru ca s-a multumit de aceasta data sa relateze „fara expresivitate“ episodul, precizeaza el.

 

Mai degraba eliberare, nu interpretare

Suntem adesea incercati de vointa de a ne lamuri actele, gafele, visele. Este o greseala, sustin numerosi psihologi. Este de ajuns uneori sa ne eliberam, sa-l izgonim fara sa incercam sa explicam, pentru ca simptomul sa dispara. Nu se intampla, pentru ca vrem sa intelegem ca lucrurile se schimba.

Ceea ce intra in joc este mai putin capacitatea noastra de a interpreta corect semnalele lansate de inconstientul nostru decat capacitatea noastra de a ajuta imaginile care revin la infinit, explica analistul jungian Claire Delabarre. „Inconstientul nostru are nevoie sa fie inteles. El ne comanda, fara stirea noastra, cand isi doreste sa ajunga un mesaj in constiinta.“

M., 40 de ani, a crezut mult timp ca nelinistile sale nocturne, iubirile ei catastrofale proveneau dintr-o relatie complicata cu un tata absent: „Analizam din toate unghiurile si repetam aceleasi relatii nevrotice cu barbati «imposibili». Intr-o noapte, am visat ca bunica mea paterna, alaturi de care mi-am petrecut intreaga adolescenta, ma tinea in brate si plangea. Dimineata, cand imi notam ceea ce visasem, amintirea relatiei noastre complicate, cosmarurile care ma chinuiau, mi-au aparut in fata ochilor. Nu era nimic de inteles. Era doar un fundal vag care m-a coplesit, apoi m-a eliberat.“

Este inutil sa ne facem ganduri negre intrebandu-ne daca explicatia noastra este cea mai buna, apropo de vreo manifestare sau atitudine esuata. „Ceea ce conteaza este libertatea expresiei. Freud, inainte de a fi foarte convins asupra interpretarii, incheiase, ajungand la urmatoarea concluzie: «Demontati, demontati, totul se va reasambla de la sine»“, relateaza Gérard Bonnet, care insista asupra efectelor pozitive ale unei autoanlize bine dirijate. „Accedem la o mai buna libertate de spirit, putem sa ne eliberam de numeroase simptome, cum ar fi tulburarile obsesive, repetitive, care adesea perturba grav relatia noastra cu ceilalti.“

 

See Also

Decuplarea terapiei

Exercitiul are limitele sale. Conform spuselor psihanalistului Alain Vanier, nu este de dorit sa sapi prea profund in interiorul sinelui, caci „vom intalni rapid dileme si o complacere sigura, imposibila, referitor la noi insine. Intr-o psihanaliza, pornim de la o dorinta. Si procesul vindecarii consta in a ne indrepta acolo unde ceva nu merge, unde ne-am construit existenta pentru a nu merge: centrul problemei“.

Ceea ce este ascuns in interiorul inconstientului, ceea ce constituie miezul sau dur, nu este altceva decat ceea ce constiinta noastra, eul nostru, nu reuseste sa priveasca in ochi: o zona de suferinte ascunse, inca din copilarie, si inexprimabile pentru fiecare din noi, chiar pentru cei mai rasfatati de viata. Cum sa suporti sa mergi tu insuti sa explorezi, sa te reintorci, sa atingi dorintele pe care le-ai ascuns sub un asternut de nevroze, obiceiuri nostime sau deprinderi ciudate?

„Fata-n fata cu noi insine, percepem ciudateniile care ar putea sa ne surprinda: acest lapsus, acest vis atat de curios. Ne gasim intotdeauna motive, si este normal: motivele sunt infaptuite pentru a fi bune. Daca terapeutul si psihanalistul sunt importanti, este pentru ca ei ne permit o buna cunoastere a noastra, la care nu am putea ajunge singuri“, concluzioneaza Alain Vanier.

„In schimb“, ne asigura Gérard Bonnet, „daca practicam autoanaliza inainte, in timpul sau chiar dupa o cura sau o terapie, eficacitatea anchetei asupra sinelui devine dificila“. In 1993, cunoscutul psihanalist Didier Anzieu publica un text in care povestea o experienta facuta de el insusi douazeci si una de nopti, fara intrerupere. In timpul noptii numarul sase, cateva versuri din Cimitirul marin de Paul Valéry ii vin in minte: „De sine se gandeste-n nemiscare […] Eu sunt in tine schimbul cel ascuns.“ Inca trebuie sa poata ajunge acolo…

 

Arta ca terapie

Pictorii, scriitorii, cineastii, sa fi fost ei propriii lor psihologi cand creau? Da, raspunde psihanalistul Alain Vanier: „Ei intretin in mod sigur o legatura mai buna ca oricine in inconstientul lor. Scriitura ascunde, spre exemplu, incontestabile virtuti terapeutice. Ele permit patrunderea in spatii intime, profunde, dar ceea ce scriitorii ating acolo nu urmeaza aceeasi ordine cu ceea ce pot pacali prin psihanaliza: ei nu sunt «doborati». Pentru a clarifica lucrurile, as spune ca ei sunt, in plus, in sinteza, in constructie. Arta le deschide de fapt alte usi decat pe cele ale inconstientului“.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top