Now Reading
Poți identifica un psihopat după preferințele muzicale

Poți identifica un psihopat după preferințele muzicale

Nu este ușor să identifici un psihopat, de aceea cercetătorii dau mai multă atenție metodelor prin care aceștia ar putea fi reperați. Preferințele muzicale par să fie un criteriu.

Dacă citești acest articol ca să transmiți soțului diseară că e psihopat pentru că ascultă o anumită piesă muzicală, nu o face. Nici pentru a-ți pedepsi fiul adolescent care și așa are destule pe cap.

De exemplu, oamenii de știință au identificat un set de gene care par să fie comune în cazul psihopaților, dar acestea nu sunt predictori ai problemelor psihice.

Respectiv, poți avea genele, dar ce faci cu ele e partea a doua. Genele acestea modifică tendințele pe care le avem către violență sau către empatie. Evident, un psihopat, nu va simți empatie. Și totuși, ele nu afirmă cu certitudine că o persoană va și acționa în direcția acestor tendințe.

Exameneze de rezonanță magnetică (RMN) sunt destul de concludente, dezvăluind o hartă specifică a creierului unui psihopat. Totuși, specialistul în neuroștiințe James Fallon a identificat tiparul psihopatiei chiar și în anatomia propriului său creier.

Prin urmare, chiar dacă trebuie urmărită prezența unor astfel de indicii, cu certitudine ar face dificilă identificarea unui psihopat. Nu se pot face teste genetice și investigații pe întreaga populație. Să ne gândim cum ar fi să  fie racolați oamenii și obligați să facă un RMN. Deja sunt arhipline listele de așteptare…

Revenind la muzică, personaje precum celebrul Dr. Hannibal Lecter (din filmul „Tăcerea mieilor”) ne-au convins că psihopații preferă muzica clasică. Contrastul dintre agresivitatea unui astfel de personaj și sublimul muzicii clasicilor ne atrage ca orice altă legendă. În realitate, un psihopat va evita clasicii. Sau jazz-ul. Și va prefera ziarele cu informații financiare.

Oamenii de știință au condus teste pe voluntari și au observat că cei cu un scor mai mare la psihopatie (s-au urmărit și alte trăsături) înclină către aceleași melodii.

Ei au dat exemplu piesa „Lose yourself” a artistului Eminem, preferată de psihopați, dar spun (fără a da cărțile pe masă) că există deja un set de piese muzicale care reprezintă predictori foarte puternici.

Asta înseamnă că vor putea identifica un psihopat după muzica ascultată. Imaginează-ți doar cum ar fi să îți raportezi șeful pornind de la playlistul lui din telefon… Asta dacă aveai bănuieli.

Adevărul este că astfel de studii care doresc identificarea timpurie a persoanelor cu această componentă sunt necesare și pentru a preveni instalarea lor în funcții de conducere.

Nu te gândi că un psihopat se comportă precum Dr. Lecter. Problema este că el se integrează perfect, este cameleonic și, pe scurt, poate fi oricine… Astea da vești bune.

Planurile de viitor ale celor care au condus microstudiile de până acum este să acționeze asupra unor eșantioane mai mari de populație.

Partea interesantă este că se pot baza pe furnizorii de muzică online. Astfel vor identifica mai ușor preferințele muzicale ale consumatorilor, fără consimțământul acestora. Ce vor face după ce identifică astfel de persoane, rămâne de văzut.

Nu a început deja să îți placă, subit, Vivaldi?

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top