Amintiri din copilărie – copilul interior

1 iunie. Ziua Copilului. O ocazie specială de a celebra inocența, bucuria și curiozitatea pură pe care copiii o aduc în lumea noastră, a adulților. Amintiri pline de zâmbete și nostalgie, de aventuri neîntrerupte din vremurile în care timpul părea să se oprească pentru a lăsa jocurile și imaginația să cucerească lumea.

Și pentru că se apropie 1 iunie, îți propun o întâlnire unică cu propriul copil interior. Firește, este vorba de o metaforă terapeutică, copilul interior fiind expresia emoțiilor și experiențelor din copilărie, „purtătorul poveștilor și vehiculul amintirilor personale” (Cathryn Taylor) – atât ale copilului real, cât și ale copilului idealizat din trecutul nostru. Copilărie – început de lume pentru fiecare adult, care îi modelează întregul univers emoțional, implicit relațiile în care se va implica, temerile resimțite, modul în care se va raporta la fericire, la iubire, la sine.

„Ieși copile cu părul bălai afară și râde la soare, doar s-a îndreptat vremea! Și vremea se îndrepta după râsul meu”. Amintirile din copilărie ale marelui povestitor Ion Creangă îmi deschid drumul acestei călătorii către sine, către partea vulnerabilă și autentică a ființei, care încă mai păstrează vitalitatea și curiozitatea caracteristice copilăriei, într-o lume în care posibilitățile sunt multiple.

Îți amintești acel copil plin de curiozitate, imaginație și bucurie pură? Te-ai întrebat vreodată cum ai putea să redescoperi acea parte din tine plină de bucurie și entuziasm, așa cum erai în copilărie?

Vulnerabil, furios, impulsiv ori fericit? Cum arată copilul tău interior?

E fericit? Este trist? Râde și plânge, din toată inima?

Este jucăuș, vesel, plin de naturalețe și creativitate? Are o voință puternică?

E minunat și imprevizibil. Are dorințe imperative?

Ești pregătit să-ți îmbrățișezi copilul interior? Să îi acorzi timp? Să îi asculți nevoile? Să recuperezi acele emoții autentice, integrându-le ulterior în viața ta de adult?

Ei bine, acest copil interior are una sau mai multe voci, iar acceptarea lui este cheia către o viață plină de autenticitate, fericire și succes. O voce care poartă acele sentimente pe care nu ai putut să le exprimi în copilărie. Îți poartă teama, furia, rușinea sau disperarea. Dar și entuziasmul, bucuria, fericirea și dragostea.

Ne putem gândi la copilul interior ca fiind acea parte din mintea noastră care a înmagazinat toate experiențele emoționale din copilărie. O metaforă gândită pentru ca mintea noastră să-și activeze mai ușor empatia și compasiunea față de propria durere și suferință.  Ideea că un copil poate trăi într-un corp de adult stârnește adesea nedumerire, fiind, dincolo de vitalitate, și o mare umbră de care ne temem și pe care evităm să o cunoaștem pe cât de mult posibil. Însă așa cum purtăm în interior amintiri care transcend mai multe generații, tot astfel în noi continuă să existe și suferințele și bucuriile trăite de copilul care am fost odată.

Suferințele copilului interior sunt unele dintre cele mai acute. Ele ne fac „să ne pierdem echilibrul și să alegem căi care nu duc nicăieri”, scrie terapeuta Geneviève Krebs. „În fiecare din noi există un copil plin de spontaneitate, de resurse, autentic și firesc”. Un copil care radiază veselie, umor, creativitate și libertate, încântat de lumea din jurul său și de viața din interiorul său.

În sprijinul acestui copil interior este necesar să vină ceea ce terapeuta numește „părintele interior” – o instanță pe care o cultivăm și la care apelăm pentru a se îngriji de nevoile noastre emoționale atunci când rănile și suferințele copilului care am fost ne copleșesc. Dacă copilul interior este acea parte din noi care nu a crescut și care încă suferă atât de mult, părintele interior poate fi un facilitator și un îndrumător care reia procesul de dezvoltare a copilului către autonomie și responsabilitate de unde a fost întrerupt.

Dacă am crescut și dezvoltat având în apropiere relații nesănătoase, de iubire condiționată, abandon, multă critică și dispreț, toate acestea pot ajunge să reprezinte cunoscutul și familiarul, și în consecință vom deveni adulți care vom intra în același tipar de relații, pentru că asta este ceea ce știm și pentru că, la un nivel profund, vom căuta mereu să reparăm, să obținem ceea ce nu am avut, ceea ce ne-a lipsit la un moment dat. Cu alte cuvinte, pentru a ne descoperi potențialul, este nevoie să ne întoarcem în copilărie, să facem pace cu trecutul, să acceptăm că istoria personală a fost cum a fost și să ne oferim permisiunea de a ne vindeca și reinventa viața.

Există foarte multă durere în întâlnirea cu copilul interior. Dar există, de asemenea, atât de multă bucurie în magia regăsirii. Copilul din noi este copil, vine pe lume foarte mic, gol, complet neajutorat și dependent în diferite grade, în raport cu cei mari din jur. Acesta iese la iveală și se străduiește să nu mai retrăiască neliniștea sau neplăcerile din perioada timpurie și să aibă parte de recunoaștere și conținere, în mod inconștient. Copilul din noi este, pur și simplu, perspectiva din spatele ochilor propriului sine, din diferitele momente și experiențe ale copilăriei noastre.

Pentru Stefanie Stahl, copilul interior cunoaște două variante: copilul umbră (sinele rănit – partea din noi care a suferit și care trebuie vindecată), respectiv copilul lumină (sinele autentic). Pentru Carl Jung este copilul divin. De asemenea îl putem privi și ca o metodă de a interacționa sau de a ne conecta cu părți din trecutul nostru.

Copilul interior …

este cel care își amintește sentimentul inimii noastre pline de bucurie și dragoste.

ne ajută să descifrăm mesajele ascunse ale inimii noastre care ne cer schimbarea.

ne învață cum să ne înțelegem corect emoțiile și cum să le integrăm, pentru a ne putea apropia de experiența iubirii.

ne învață cum să  ne vindecăm rănile emoționale vechi și sentimentele de tristețe și singurătate.

este prezent când ne dorim atât de mult să aparținem.

este partea din noi care deține cheia către resursele noastre infinite de pasiune, spontaneitate, creativitate, expresivitate și, nu în ultimul rând iubire.

Numai iubind copilul nostru interior, putem începe să ne iubim pe noi înșine și apoi pe ceilalți. Conectarea cu copilul interior poate stimula conștientizarea de sine, vindecarea și creșterea personală. Vindecarea vine din acceptare, cu tot cu umbre, cu dureri,  cu respingeri, cu negări, cu slăbiciuni, cu zâmbete, curiozitate, intuiție, creativitate, lumină … cu tot ce poate fi.

În final, îți propun un mic exercițiu de conștientizare și reconectare cu partea ta autentică și vulnerabilă.

Atunci când simți furie, neputință, teama că ești de neiubit ori frica de abandon, copilul tău interior strigă după ajutor, după atenție, după iubire.

Eliberează acum din celulele corpului tău toate aceste neliniști și poveri nespuse.

Inspiră adânc de mai multe ori. Ascultă. Reflectează asupra durerii pe care acest copil interior a purtat-o pentru tine.

Imaginează-ți că îți iei copilul interior în brațe, că îl mângâi și îi spui că ești aici, alături de el și că vrei să îl aduci acasă acum, să-l reintegrezi în restul ființei tale.

Bucură-te ca un copil.

Copilul tău se va simți protejat, iubit și în siguranță. Pentru că ne-am născut cu capacitatea de a oferi și primi iubire nelimitată.

Acum, copilul interior este bine cu el. „El ne dă tăria, capacitatea, entuziasmul și spontaneitatea de a trăi în prezent, nu în vinovăția zilei de ieri sau în teama zilei de mâine.”