Libertatea de exprimare: toți o cer, puțini o tolerează.

Cine vrea scandal, nu va căuta răspunsuri, ci doar spectacol, control și falsă deschidere. Există momente în care spui ceva, poate o opinie bazată pe experiență profesională, pe studii științifice, poate o reflecție, poate o convingere matur gândită și, brusc, tot contextul se răstoarnă: cineva îți ia vorbele, le deformează și le pune într-o poveste care nu-ți aparține. Tu ajungi să fii văzut drept „răul din poveste”, deși singurul tău „păcat” a fost că ai exprimat o idee altfel decât se așteptau ceilalți. Desigur, aici nu vorbim despre opiniile care promovează informații false sau au ca scop manipularea ori derutarea altora. Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a dezinforma. În acest articol fac referire la acele opinii formulate cu bună credință, susținute de experiențe profesionale, cercetări științifice, respect, și care, în mod ironic, tocmai prin această asumare ajung să deranjeze.

Libertatea de exprimare reală înseamnă și capacitatea de a asculta ceva care nu-ți place, fără să iei foc. Înseamnă să poți tolera diferența fără să o transformi în atac și că poți accepta o opinie diferită fără să te simți desființat.

Etichetele, critica și judecata sunt aplicate adesea cu ușurință atunci când îi evaluăm pe ceilalți, iar ceea ce facem tindem să numim „opinii personale”, „exprimare sinceră” sau „dreptul nostru de a spune ce gândim”. Dar când primim noi aceleași lucruri din exterior, le percepem ca fiind dure, nedrepte sau lipsite de empatie. Asta nu ne face ipocriți, ci doar oameni cu filtre subiective și vulnerabilități de care adesea nici nu suntem conștienți. Tocmai pentru că subiectul este sensibil, simt nevoia să subliniez că acest articol nu are ca scop să eticheteze sau să judece oamenii, ci să aducă mai multă claritate asupra unor tipare relaționale. Nu vorbesc despre persoane, ci despre comportamente care pot afecta relațiile și sănătatea emoțională, tocmai pentru că sunt normalizate, dar rareori conștientizate.

Ceea ce trăim în aceste interacțiuni este contaminare emoțională. Ți se cer în mod fals: toleranță, ascultare, blândețe, dar nu ți se oferă niciuna. Se trasează o grilă relațională dezechilibrată: ceilalți au voie să atace, tu ai voie doar să înghiți. Ei au voie să își spună opinia, tu ești obligat să o aprobi, iar dacă nu o faci tu ești „problema”. Discreditarea celuilalt, ironia constantă, deformarea intenționată a mesajului, toate aceste forme de critică ostilă repetitivă, numită adesea în online „hatereală”, nu afectează pe toată lumea la fel. Cei care au ca obiectiv vizibilitatea cu orice preț nu resimt această atmosferă ca fiind toxică, pentru că ei au ales-o. Dar pentru cei care nu își doresc notorietate prin polemică, ci prin integritate și claritate, este important să recunoască jocul și să iasă din el.

De ce se întâmplă asta?

Pentru că, dincolo de ce spunem că vrem, nu toți suntem pregătiți pentru diferență.
Spunem că susținem libertatea de exprimare, dar de multe ori ceea ce ne dorim, de fapt, este validarea propriilor idei, nu dialogul cu idei opuse. Când primim acordul, simțim că suntem în siguranță, dar când primim o nuanță diferită, apare anxietatea, apărarea și uneori atacul.

În psihologie, acest tip de dinamică se numește inversare relațională. E o răsturnare subtilă a rolurilor, în care cel care nu este de acord cu opinia ta, deși nu i-ai cerut-o pe a lui, simte nevoia să ți-o ofere oricum, și nu doar o dată, ci insistent. Dacă ar exprima-o, o singură dată, cu eleganță și fără atacuri mascate în „bună intenție”, n-ar fi nicio problemă. Dar când insistă să te convingă, când nu poate trece peste diferența de viziune fără să te corecteze, devine evident: nu îți acceptă opinia, oricât ar susține contrariul. Mai mult, te acuză pe tine că ești cel care nu acceptă alte păreri în timp ce el nu poate tolera ca tu să rămâi ferm în a ta. Această dinamică apare la persoane care nu își pot asuma propriile reacții disproporționate, iar pentru a nu-și confrunta disconfortul intern, au nevoie să creeze o realitate alternativă, în care tu ești problema.

Toleranța reală se vede nu atunci când gândim la fel, ci atunci când putem rămâne conectați chiar și când gândim diferit, fără să ne simțim atacați, obligați sau amenințați.

Ce e de făcut în fața acestor scenarii?

• Nu te justifica excesiv. Nu trebuie să demonstrezi că ești „un om bun”, faptul că vezi altfel nu e un păcat.

• Nu te lăsa prins în dialoguri circulare. Cine vrea ceartă, nu caută răspunsuri. Răspunde o dată, cu eleganță și respect, plecând de la premisa că persoana doar își dorește să-și exprime opinia, chiar dacă este diferită de a ta. Însă, dacă se insistă, oprește-te. E semn că nu și-a dorit o conversație autentică sau o expunere onestă a unei opinii diferite, ci doar un spațiu pentru confruntare, reglaje de putere sau descărcare emoțională.

• Fii ferm, dar calm. Este cea mai puternică formă de igienă emoțională.

Și poate cel mai important:

Nu ești obligat să participi la jocuri în care ești tras, doar ca să repari dezechilibrul altora.
Nu orice dezacord e o ofensă, nu orice idee diferită e un atac, nu orice tăcere e o fugă sau o vină. Uneori, tăcerea nu înseamnă lipsă de răspuns, ci alegerea de a nu alimenta un conflict care nu duce nicăieri. Libertatea de exprimare nu e un spațiu de luptă, e un spațiu de întâlnire. Și dacă cineva nu poate rămâne acolo fără să controleze sau să corecteze tot ce îl contrariază, nu e despre libertatea de exprimare, ci despre fricile sale. Nu e responsabilitatea ta felul în care ceilalți aleg să îți interpreteze opiniile prin propriile filtre sau proiecții.

Pentru toți cei care aleg claritatea în locul zgomotului, dialogul în locul confruntării și fermitatea cu respect în locul polemicii inutile, las această încurajare: Continuați să gândiți, să simțiți, să exprimați cu calm, cu fermitate, cu curaj, cu discernământ! Nu pentru a forța pe cineva să îți accepte opinia, a convinge sau a mulțumi pe toată lumea, nici nu se poate, tocmai despre această inevitabilă diferență este articolul. Cine găsește ceva folositor va lua cu sine, cine nu rezonează poate merge mai departe, fără conflict și obligații, în direcțiile care-i servesc valorile.

Corina Danu, Psiholog Clinician și Psihoterapeut CBT

https://corinadanu.ro/