Adevăruri #nofilter într-o lume grăbită: un act de curaj?

Și deci, unde ne grăbim?

Cine ajunge la un răspuns coerent se va opri puțin în loc și își va reconsidera, măcar parțial, ritmul și felul în care trăiește. Pentru că nu-i așa, nu lungimea vieții sau viteza cu care bifăm ținte contează, ci calitatea momentelor pe care alegem să le trăim.

Pentru a accesa, însă, răspunsul la această întrebare, este nevoie de un act de curaj în raport cu noi înșine, pentru că dacă suntem onești cu ce ne dorim și vrem armonizarea minții cu ce ne spune inima, este posibil să avem de făcut schimbări majore; iar ancorarea în ce avem deja, chiar dacă nu e ce ne dorim cu adevărat, este mai puternică decât imboldul de a ne onora până la capăt.

Scopul vieții? Să fie trăită, de exemplu.

“Click to connect”. Pare simplu, apeși un buton și te-ai conectat – dar la ce? Like-ul, share-ul, emoticonul din Whatsapp, story-ul vizualizat de cei mulți, sunt astăzi asimilate ideii de interacțiune socială. Eu le numesc tranzacții vizuale cu prerogative de stimul. Un stimul este orice factor extern sau intern care provoacă o reacție într-un sistem biologic, psihologic sau fizic. Cu alte cuvinte, un stimul provoacă o reacție, spre deosebire de conexiune, care deschide un canal de comunicare din care participanții pleacă schimbați sub imperiul interacțiunii care a avut loc între ei.

Nu spun ceva nou dacă susțin că social media și comunicarea digitală consumate neintențional și subconștient au schimbat paradigma interacțiunilor umane: deși ne oferă iluzia apropierii, ele ne pot priva de esența prezenței reale; deși ne oferă un sentiment de apartenență, ele pot deveni un substitut precar pentru relațiile autentice. Dincolo de algoritmii care ne mențin în bule informaționale ce ne limitează expunerea la perspective diferite de ale noastre, ce lipsește în comunicarea dominantă de azi (cea online) este mixul de nuanțe care vin din non-verbal, emoții incontrolabile, lipsa de regie în micro-expresii sau comunicarea paraverbală (tonul sau intensitatea vocii, ritmul vorbirii, dicția, accentuarea unor cuvinte, tăcerile). Inerția de a păstra ceva care nu ne face bine perpetuează un fenomen care ne întârzie tuturor, în mod colectiv, dezvoltarea.

Citește continuarea articolului în ediția aprilie – mai a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!