Sindromul impostorului: 7 gânduri obsedante
“Am avut noroc. Nu am făcut mare lucru.” Îți sună cunoscut?
Acesta este un gând obișnuit al unei persoane care suferă de sindromul impostorului. Oamenii care suferă de acest sindrom se simt adesea incompetenți – în ciuda faptului că sunt profesioniști inteligenți, calificați și capabili, care merită de fapt toate laudele care li se oferă. În loc să se bucure de realizările lor, își fac griji că au păcălit cumva oamenii să creadă că sunt suficient de buni. Ca urmare, trăiesc cu frica de a fi „descoperiți” sau „expuși”.
Pe scurt, acest sindrom se manifestă prin acel sentiment pe care îl ai atunci când simți că nu aparții unui loc sau unei situații, atunci când simți că parcă „nu meriți” sau că nu ți se cuvine ceva, teama de a nu fii „descoperit”, teama că ceilalți vor „afla”, „ce ești tu cu adevărat”, „adevărata” ta față.
Iată 7 gânduri care apar frecvent la persoanele care suferă de sindromul impostorului.
- „Sunt un fals și voi fi descoperit”.
Persoanele cu sindromul impostorului cred că nu merită succesul pe care îl au. Deseori pot avea astfel de gânduri: „las impresia că sunt mai competent decât sunt în realitate” sau „mă tem că vor descoperi cât de puțin știu eu cu adevărat”.
- „Am avut noroc”.
Cei care se cred impostori își atribuie adesea realizările norocului. Este ceva normal să gândească „Am fost la locul potrivit și la momentul potrivit” sau „A fost doar o întâmplare”. Aceste gânduri exprimă teama că nu vor putea repeta succesul în viitor și vorbesc despre o convingere profundă că realizarea lor nu are nimic de-a face cu propriile aptitudini.
- „Dacă eu pot, oricine poate”.
De obicei aceste persoane cred că nu au nimic special. Orice au realizat ele, pot și alții. Își minimizează eforturile, în timp ce le pot maximiza pe ale celor din jur.
- „Am primit mult ajutor”.
„Impostorii” nu sunt capabili să-și internalizeze câștigurile și se simt profund inconfortabil când primesc laude. Ca atare, deseori îi creditează pe alții pentru a ieși din situație, fie că este adevărat sau nu. Ar putea să gândească: „Acesta a fost într-adevăr un proiect de echipă. Nu este meritul meu.” sau „Din moment ce nu am făcut asta complet de unul singur, succesul nu îmi aparține.”
- „Sunt pur și simplu drăguți”.
Mulți dintre cei care suferă de sindromul impostorului nu pot accepta laudele, așa că transferă posibile calități interlocutorului. Ar putea să creadă: „Trebuie să spună asta. Ar fi nepoliticos să nu” sau „Singurul motiv pentru care mă felicită este pentru că este o persoană drăguță – nu pentru că o merit”.
- „Eșecul nu este o opțiune”.
Poate exista o presiune internă uriașă asupra “impostorului” pentru a evita eșecul, astfel încât să nu ajungă să i se vadă slăbiciunile sau defectele. În mod paradoxal, cu cât experimentează mai mult succesul, cu atât simte mai multă presiune din cauza responsabilității și vizibilității crescute.
- „Sunt destul de sigur” sau „cred că”
„Impostatorii” folosesc mult un limbaj de minimizare, deoarece nu se simt pe deplin încrezători. Ar putea să spună deseori cu voce tare sau să se gândească pentru ei înșiși: „Nu sunt sigur dacă acest lucru ar putea funcționa” sau „doar mă gândesc la asta”, și alte fraze care conțin „s-ar putea”, „doar” și „un fel de”.
Prin explorarea sindromului impostorului se deschide o nouă fereastră către complexitatea psihicului uman și modul în care percepția de sine poate fi distorsionată de gânduri și credințe limitative. Experții în sănătate mintală subliniază că sindromul impostorului nu este doar o manifestare temporară a lipsei de încredere, ci o condiție care poate afecta negativ sănătatea mintală și performanța profesională. Gândurile persistente de a fi descoperit și teama de a fi expus în calitate de impostor contribuie la un climat intern de stres și anxietate, influențând relațiile interpersonale și progresul în carieră.
Întrucât cercetările continuă să dezvăluie profunzimea sindromului impostorului, importanța conștientizării și dezvoltării unor strategii de gestionare devine tot mai necesară. Abordări bazate pe autocunoaștere, consiliere și susținere din partea celor din jur pot juca un rol important în depășirea acestui fenomen psihologic.
