Chiar nu vreau să mă mărit! De ce să risc un divorț pentru un bărbat care acum îmi place, dar peste trei ani s-ar putea să nu?!

Unii vor să se căsătorească cu orice preț! Alții, nu. Iată confesiunea unei femei care spune că nu vrea nici să se mărite, nici să facă copii. Îi e bine doar așa, în relație.

 

Mama a obosit să mă întrebe de ce nu mă mai mărit, mătușile au început să îmi caute pretendent, convinse că nu sunt în stare să atrag unul singură și tot așa. Cu toate astea, eu mă amuz pe seama lor și le las în pace. Până la urmă, tot eu decid.

Să recunoaștem: trăim într-o lume care celebrează cuplul, ideea de pereche. Trebuie să găsim pe cineva, preferabil din timpul facultății (oricum, până în 25 de ani, că după aia ți se spune că partenerii disponibili cei mai buni sunt deja luați de pe piață), să facem copii și abia atunci ne lasă în pace și lumea, și familia.

Citește și:

Cum să te bucuri de singurătate

Test: Îți este teamă de singurătate?

Aiureli! Am 39 de ani, la anul fac 40, sunt încă sănătoasă și fertilă și nu aud ticăind niciun ceas biologic. Doamnelor și domnilor, sunt cât se poate de sinceră: nu aud! Poate că sunt eu surdă, dar nu aud ceasuri ticăind.

Sau poate că femeile pe care le aud că le ticăie ceva ar trebui să se întrebe de unde vin halucinațiile? În fine, eu refuz să cred că sunt vreo anomalie biologică, dacă nu mă înscriu în scenariul standard de femeie măritată cu doi copii acasă.

Cred că acesta este un stil de viață care nu se potrivește oricui. Am prietene care se înscriu în acest roman și le doresc sănătate. Unele sunt fericite, altele – nu.

O amică de aceeași vârstă cu mine, mama a doi copii sub cinci ani, mi-a spus: „Sunt fericită, dar, dacă ar fi iau de la capăt viața, nu aș mai face aceleași alegeri…”. Ce învățăm noi din asta? Învățăm că nu există un stil de viață universal valabil, pentru toate femeile și pentru toți bărbații.

Că nu toți ne înscriem cu succes în concursul „Tată de familie și Mamă dedicată”. Eu nu vreau copii și sunt sigură că nu voi regreta decizia aceasta. Și nu, nu sunt egoistă!

Fac multe chestii bune: fac voluntariat cu niște copii rromi, pe care îi ajut la lecții, militez pentru drepturile femeilor și pentru mediu. Deci nu vă permit să spuneți că sunt egoistă!

Ba chiar aș spune că cei care nu se concentrează decât pe familia lor și nu mai au timp sau disponibilitate pentru lumea în care trăiesc (pentru că sunt prea obosiți sau pur și simplu nimeni nu le cere), se înscriu în conceptul de egoist (sau, hai să fiu indulgentă, să zicem individualist).

Deși lumea, mediul, drepturile minorităților, toate astea fac parte din universul în care vor trăi copiii lor, deci ar trebui să îi preocupe. Am o relație în acest moment, dar nu am de gând să o transform în mariaj.

Nu am nimic împotriva ideii de mariaj, însă cred că mariajul trebuie să fie calculat bine: chiar vreau să risc un divorț costisitor pentru un bărbat care acum îmi place, dar peste trei ani s-ar putea să nu?

Nu l-am întâlnit încă pe acela care să îmi dea senzația că vom evolua împreună în sens pozitiv și, astfel, ideea căsătoriei să vină firesc, o urmare naturală a deciziei de a merge împreună pe același drum. Și dacă nu l-am întâlnit, nu văd de ce să mă consum.

Am destul de făcut: am o carieră solicitantă, am copiii de care am grijă și care mă topesc de isteți și de frumoși ce sunt și lor aș vrea să le dedic mare parte din timpul meu.

Pentru că oamenii uită că asta e cea mai importantă resursă: timpul. Nu mai vreau să aud că trebuie investit timp într-o relație! Da, trebuie, dar dacă trebuie investit prea mult, înseamnă că nu e ce trebuie.

Timpul trebuie să-l controlez eu și să decid cu dragă inimă să îl dedic iubitului. Dacă îl dedic așa, ca pe o plată, ca pe o obligație… nu, mulțumesc! Prefer să îl investesc unde știu eu că trebuie.

Aș mai cita niște beneficii ale celibatului și ale stilului de viață de unul singur: nu trebuie să dai seamă unde te duci și de ce. Pui această condiție din capul locului: viața mea îmi aparține, ori ai încredere în mine și nu mă supraveghezi ca CIA, ori la revedere.

Nu te înșel, dar am dreptul să mă duc cu foștii mei colegi de facultate (băieți) la câte o bere (și doar cu ei, fără parteneri și partenere, pentru că e tradiția noastră).

Alt avantaj al celibatului asumat: nu trebuie să faci sex atunci când nu ai chef și nu vrei, și nu îl/o mai dorești. Libertatea și traiul separat sunt benefice pentru libidou.

E necesar un pic de lipsă și de dor ca să vrei iar și iar. Dacă ai toată ziua un platou de bunătăți sub nas, cu dulciuri, ciocolată și fructe exotice, de la un punct încolo ți se apleacă, nu-i așa? Exact așa e și cu sexul.

E mai bun mai rar, dar de calitate superioară, decât des și mediocru. Cel puțin eu așa cred, știu că nu vor fi mulți de acord cu mine, dar, dacă m-ați întrebat cum văd eu lucrurile, voilà, așa le văd.

Văd cum multe persoane căsătorite jinduiesc, în tăcere, după libertate. Și sunt destule. Ele nu regretă că au făcut copiii, dar regretă calitatea cuplului lor și stau cu aceeași persoană de dragul stabilității.

Poate că nu e cea mai rea situație, dar nici ceva entuziasmant. Și, între o astfel de situație și libertatea de a face ce vrei, voi care spuneți că e mai dezirabilă?

Am citit recent un articol din care reiese că celibatarii sunt mai sănătoși à la longue și au vieți sociale mai active și mai interesante decât cei căsătoriți. E logic!

Atunci când ai o familie și un copil, prioritari sunt ei, ceilalți membri ai familiei. Sau, cel puțin, așa e pe la noi, femeile se pun pe ele însele pe planul patru sau cinci, nu se mai îngrijesc și se preocupă să le fie bine copiilor și soțului.

Foarte lăudabil, dar nu e stilul meu! Eu vreau să adun bani și să călătoresc în lume când voi fi la pensie. Vreau să fac un film documentar despre copiii cu care lucrez și despre cât de minunați sunt ei.

Ei sunt viitorul, cu puțin ajutor îi vezi înflorind de la o zi la alta. Ei sunt bucuria mea și nu vreau copiii mei, personali. Simt că dăruiesc lumii foarte mult dacă am grijă ca ei să meargă mai departe, să crească frumos și armonios.

Știu, cei ca mine sunt încă puțini. Chiar și cei mai curajoși ajung să spună că e mai comod să fie căsătoriți, să împartă facturile și patul. OK, foarte bine, nu contest.

Dar fă-o conștient că trebuie să faci să meargă acel sistem numit «căsnicie», altfel stresul de a fi căsătorit este mai mare decât stresul de a fi singur.

Care, apropo, nu e chiar un stres, ci o mare bucurie, deseori. E mai trist, cred eu, să fii singur într-un cuplu, decât singur și de capul tău și fericit la maximum.