CItesti acum
Nu cred în relațiile de prietenie cu un fost iubit

Nu cred în relațiile de prietenie cu un fost iubit

Știu femei care se chinuie să rămână în relații amiabile cu fostul, și asta contează mult pentru ele. De ce, nu voi înțelege. Da, este civilizat să nu ne „urâm”, dar eu nu cred în relațiile de prietenie cu un fost iubit. Tocmai pentru că am încercat.

Citește și:

Să devii femeia visurilor lui e o lamă cu două tăișuri…

Infidelitate: Cred că sunt ultimul fraier. Pe mine m-au înșelat toate iubitele

Cât de detașată poți fi după o relație?

Chiar dacă închei o relație fără urlete și țipete, fără o dramă majoră, o suferință, undeva, încă există. Pentru că atunci când ai o relație de cuplu este firesc să o investești cu anumite așteptări.

Iar dacă aceasta se încheie, așteptările tale au luat-o la vale. Nu este simplu indiferent a cui este decizia de separare.

Dacă vine din partea lui, ești rănită și vulnerabilă. Dacă vine din partea ta, tot nu poți spune că este simplu. Și atunci, mă întreb, care este mesajul ascuns în spatele declarației de prietenie?

Ați fost prieteni și înainte de a forma un cuplu? Aveți deja un tipar al relației de prietenie la care să reveniți? Pe care să îl puteți duce mai departe fără să existe frustrări de nicio parte? Slabe șanse…

Eu una, după ce închei o relație amoroasă, am nevoie de timp. Probabil până aici nu e nimic nou. Am nevoie să mă detașez, să revin către mine, să îmi vindec rănile. Pentru că ele există mereu.

…Asta dacă nu intri în relații cu capul înainte, doar de dragul de a fi într-un cuplu, fără să investești nimic în el. Este posibil? Eu zic că nu.

De Dorian m-am despărțit cu zece ani în urmă. În paralel, avea o altă relație. Când am aflat, am avut nevoie de terapie ca să îmi revin. Aveam încredere în el și planuri împreună. Părea tot ce mi-am dorit.

Și se comporta frumos și iubitor. Până într-o noapte ploioasă (ca în filme… cele proaste) în care s-a ridicat din pat și mi-a spus că pleacă. Că are nevoie de timp.

Treceam printr-o perioadă cu mici conflicte. Lucra prea mult, venea târziu acasă, nu luam legătura peste zi. Ai spune că toate semnele erau acolo. Nu și pentru mine.

Eu sunt workaholică și înțeleg ce înseamnă să petreci mult timp la muncă. El însă, prin natura serviciului, nu prea putea justifica absențele. Și mă gândeam că are nevoie de distanță, dar nu înțelegeam unde greșesc.

Iar el, bărbat matur, nici nu a avut curaj (ca să nu folosesc un termen mai dur) să îmi spună „fato, aia e, iubesc pe altcineva”. Asta pentru că, se pare, după poveștile lui siropoase, mă iubea.

O fi fost o formă de iubire, dar nu am atracții către relații patologice. Chiar dacă eram într-una.

În schimb am trăit cu vina o perioadă. De a fi greșit, de a nu ști cum să păstrez lângă mine bărbatul pe care îl iubeam, de a greși în cuplu fără să știu cum.

Poate din nesiguranță, poate pentru că îl iubeam, nelămurirea mea s-a soldat cu un șoc atunci când am aflat adevărul. Așa că m-am dus în terapie. Am făcut o depresie instant.

Povestea s-a lungit, despărțirea a fost dureroasă, iar la câteva luni după aceea, Dorian a reapărut. Pentru că, nu-i așa, sunt cea mai mișto tipă pe care a cunoscut-o. Și deșteaptă și frumoasă. Și complet dată peste cap de comportamentul lui.

Trecusem peste episod și deja mă reechilibram, dar nu eram complet detașată. Poate nici acum nu sunt. Rana a fost dureroasă. Cu toate acestea, am vrut să fiu „the bigger person”. Să las loc de bună ziua. Sau, poate, să îi arăt că nu mai contează.

Vorbeam, am și ieșit de două ori la o cafea. Apoi toate sentimentele mele contradictorii au venit de-a valma. Și am realizat că nu pot. Că nu mă interesează ce crede el despre mine și că nu pot lăsa loc pentru amiciție.

Cum aș putea fi prietenă cu cineva care mi-a înșelat atât de mult încrederea? Cu cineva pe care nu am reușit să cunosc atunci când eram un cuplu? Am lăsat-o baltă pentru că prezența lui îmi făcea rău.

Iar rolul lui în viața mea nu exista, sub nicio formă. Era un reminder constant al poziției pe care mă pusese. Încercam să îmi redobândesc demnitatea, iar el nu făcea decât să îmi țină rana deschisă.

Pe scurt, nu merita prietenia mea. Iar pe mine nu mă interesau motivele lui de a rămâne în preajmă.

 

O altă încercare eșuată

Cu Eduard am avut o relație de opt luni acum… șase ani. Eu am încheiat-o, după ce, am constatat că e incapabil să renunțe la validările din partea altor femei. Neîncrezător în el însuși, căuta prin flirt orice atenție feminină.

Mai mult, avea o fostă iubită, încă îndrăgostită de el, cu care păstra legătura pentru că… „ea încă îl iubește, îl caută și suferă”. Iar el spunea că nu vrea să îi facă rău…

Generozitatea aceasta, dacă teoretic pare sănătoasă (nu vrem intenționat să facem rău altora) în condițiile date rezulta în următoarele: ea spera că încă mai sunt șanse din moment ce el rămânea accesibil, el se simțea bărbatul fatal pe care nu-l uită femeile, iar eu mă simțeam în relație cu o cârpă.

Cumva, comportamentul masculin de genul „ba nu vrea, ba mai se lasă”… nu e ceva ce îmi doresc de la un partener de viață.

Citeste si

Așa că am discutat cu el, i-am spus că ce face nu e ok nici pentru ea nici pentru noi, și am făcut asta o dată, de două ori, de atât de multe ori încât m-am plictisit.

Prin urmare, după ce am constatat că nu are de gând să schimbe nimic, l-am lăsat în durerea lui și m-am cărat. Aveam altă treabă, iar situația era penibilă deja pentru mine.

Dar au trecut ani de zile, iar el încă mă caută. Vrea să fim prieteni. Și am trecut prin toate etapele: l-am ignorat, l-am rugat să nu mă mai caute, am vorbit urât (l-am pus la punct), am încercat (sunt ani, totuși!) să fim amici.

De ce nu a funcționat amiciția? Pentru că acum mă plasează pe mine în rolul fostei cu care ține legătura. Caută confirmări pe care nu i le dau, sub devizul „rămâi femeia pe care am iubit-o cel mai mult”.

Frumos, nu? Eh, pentru mine, dacă nu m-ai iubit când eram lângă tine, acum e complet irelevant. Nu te iubesc, nu mă atragi, nu mă simt flatată de atenția ta și… nu va mai fi niciodată loc de reveniri pentru că nu cred în ciorba reîncălzită.

Dacă ne despărțeam din motive oarecum externe, poate mergea. Dar dacă tot ne-am despărțit din cauza fiecăruia dintre noi, eu una nu uit ce nu a funcționat.

În plus, în cadrul acestei „amiciții”, apropo-urile, flirtul, insinuările sunt absolut deplasate. Și le face. Pe toate. Pentru că omul are fixații, altfel nu-mi explic. Iar pe mine mă deranjează până la enervare absolută.

Așadar, cam ce fel de prietenie ar rezulta de aici?! Am spus pas. Definitiv. Din acela cu block peste tot…

În concluzie, cred că orice tentativă de prietenie cu un fost ascunde alte motivații și așteptări. Una mai nesănătoasă decât alta.

Vrei să mai încercați să fiți un cuplu? Spune-i direct. Asumă-ți asta și vezi ce iese. Dacă nu e loc pentru așa ceva (s-ar putea să fie spre binele tău) mergi mai departe. Nu mai ai ce căuta acolo.

Și chiar nu cred că ești în extaz să afli că este îndrăgostit și fericit cu altcineva. Dacă tot vrei să te bucuri de fericirea altora (deși te-aș sfătui să nu uiți să o cauți pe a ta), vezi-ți prietenii adevărați. Cei cu care nu ai încercat și eșuat o relație de iubire.

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: 123rf.com

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii