Now Reading
Campania nationala de vaccinare anti-HPV va incepe in luna martie 2013

Campania nationala de vaccinare anti-HPV va incepe in luna martie 2013

Revista Psychologies

Coalitia de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, formata la initiativa Fundatiei Renasterea, sustine demersul Ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, in ceea ce priveste programele de preventie pentru cancerul de col uterin, printre acestea fiind si initiativa de a relua campania de vaccinare impotriva HPV, solutie care, alaturi de testarea Babes Papanicolau, ar putea scadea riscul aparitiei cancerului de col uterin cu pana la 94%.

„Pentru 2014 avem in plan sa abordam principalele probleme prin programe de sanatate intr-o maniera orizontala (de la preventie primara pana la reabilitate). De asemenea, regandim cum putem oferi femeilor, in cazul cancerului de col uterin, o varianta care aduce plus valoare reprezentata de screening si vaccinare anti-HPV. Vaccinarea anti-HPV va fi disponibila incepand cu luna martie sau cel tarziu finalul trimestrului intai, pentru un grup tinta de 10-14 ani. Finantarea va fi asigurata in totalitate de Ministerul Sanatatii, la solicitatea parintilor. Programul de screening pentru cancerul de col uterin va continua la nivel national, cu accent pe Bucuresti, unde ne dorim sa construim un model comprehensiv care sa functioneze la fel de bine precum a functionat programul de screening inceput in septembrie 2012 in zonele de N-V, N-E si Vest ale tarii”, a declarat Adrian Pana din cadrul Ministerului Sanatatii.

Pana in prezent, aproximativ 150 milioane de doze de vaccin anti-HPV au fost administrate in intreaga lume si numarul este intr-o continua crestere. Organismele europene si internationale recomanda fara ezitare vaccinarea impotriva HPV, iar ca rezultat, peste 20 de tari din cadrul Uniunii Europene desfasoara in acest moment campanii de vaccinare impotriva HPV, inclusiv Bulgaria si Cehia, cele doua tari lansand astfel de programe in anul 2012.

„In tari unde exista programe de preventie si screening s-a demonstrat statistic ca rata mortalitatii cauzata de aceasta afectiune scade dramatic. Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin vaccinarea anti-HPV sau depistat la timp prin testul Babes Papanicolau. Fundatia Renasterea promoveaza preventia si depistarea precoce a cancerului de col uterin. Fiecare dintre noi, fiecare femeie din Romania are dreptul de a se informa si de a se proteja pentru a-si pastra sanatatea”, a declarat Mihaela Geoana, Presedinte Fundatia Renasterea.

Vaccinul anti-HPV asigura protectie impotriva bolilor determinate de tipurile de HPV 6, 11, 16 şi 18 si se adreseaza in general populatiei feminine cu varste cuprinse intre 9 si 45 de ani. Vaccinarea este recomandata in primul rand fetelor cu varste cuprinse intre 9 si 15 ani, interval de varsta unde eficacitatea sa este de 99%, dar si targetului secundar, respectiv populatiei feminine cu varste cuprinse intre 16 si 26 de ani. Pentru acest target secundar, s-a demonstrat imunogenitate crescuta la administrarea vaccinului, acesta fiind intervalul cel mai expus contactarii HPV. Se pot vaccina, de asemenea, si tinerele de peste 26 de ani care nu s-au infectat cu HPV.

„Profilul de siguranta al vaccinului anti-HPV a fost evaluat in peste 6 studii clinice randomizate, numai 0,2% din persoanele vaccinate raportand reactii adverse la locul injectarii, reactii comune oricarui tip de vacinare. Aceasta demonstreaza o tolerabilitate buna a vaccinului anti-HPV, fapt dovedit si de recomandarea diferitelor societati profesionale recunoscute mondial: American Cancer Society (Societatea Americana de Cancer), American Academy of Family Physicians (Academia Americana a Medicilor de Familie), American Academy of Pediatrics (Academia Americana de Pediatri), American College of Gynecologists (Colegiul American al Ginecologilor)”, a declarat dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar ginecolog.

„Este pacat sa existe un vaccin impotriva unei forme de cancer, cancerul de col uterin, iar noi, din lipsa de informatie, sa nu il folosim. Suntem datori fata de noi, fata de copiii nostri si, nu in ultimul rand, fata de societate, sa intrebam medicul despre vaccinul anti-HPV si sa ne protejam copiii astfel incat, la varsta adulta, sa nu sufere din cauza unor boli grave pe care le-ar fi putut preveni in copilarie printr-un simplu vaccin”, spune Dana Razboiu – ambasador al Coalitiei de Prevenire a Cancerului de Col Uterin in Romania.

Saptamana Europeana de Prevenire a Cancerului de Col Uterin a fost creata special pentru a rezolva aceste probleme si pentru a creste gradul de constientizare asupra cancerului de col uterin si a modalitatilor prin care poate fi prevenit.

Anul acesta, Saptamana Europeana de Prevenire a Cancerului de Col Uterin este marcata in Romania prin spectacolul de dans contemporan Un Tango Mas, sustinut de Monica Petrica, prim-balerina a Operei Nationale Bucuresti, si Razvan Mazilu, dansator si coregraf. Reprezentatia cu numarul 100 a acestui spectacol, montat sub directia de scena a regizorului Alexandru Dabija, este dedicata in exclusivitate prevenirii cancerului de col uterin in Romania.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top