Ana Maria Luca: Darul meu către oameni este să fiu psiholog.

Pentru Ana Maria Luca, psihologia nu este doar o profesie, ci un dar divin transformat într-o misiune de a aduce lumină acolo unde sufletul caută alinare. Cu o viziune în care știința și credința se împletesc firesc, ea crede că vindecarea începe prin cuvânt, prin ascultare și prin curajul de a te regăsi pe tine însuți. În cabinet, construiește spații de siguranță și încredere, unde oamenii învață să transforme durerea în sens, iar vulnerabilitatea în forță.

Revista Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Ana Maria Luca: Se spune că atunci când te naști, Dumnezeu îți dăruiește talanți cu care creștem, pornim prin viață inocenți, descoperim Lumea, liberul arbitru, binele dar și răul. Darurile primite pe care le descoperim în etapele uimitoare ale vieții devin și sursă de responsabilitate, pentru că este de datoria noastră să ne îngrijim darul, să-i punem rădăcini și să fie sursă de a continua să descoperim credința și puterea de a face bine. Am ales profesia de psiholog pentru că acesta este talantul meu, darul meu către omenire – să fiu un om simplu într-o Lume Mare, să pot îmbrățișa, zâmbi, să cred în vindecare și să ascult cuvântul și suferința prin gânduri, cum spunea și Cioran: „Toate gândurile par gemetele unei râme călcate de îngeri.” (Amurgul gândurilor)

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

A.M.L.: Din experiența mea, cred că cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor, atât personală cât și profesională, este când se pierd pe SINE… când ajung într-un punct în care nu se mai regăsesc în valorile cotidiene, nu se mai identifică cu plăcerea de a lucra, de a ieși și de a socializa – un blocaj plin de frici și coloratură ambiguă de emoții. Cea mai mare provocare este să ai curajul să strigi după ajutor, să înveți să îl primești și să crezi din nou că fiecare bucățică din suflet, chiar dacă doare sau e lipită, la final, aduce pace și vindecare.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

A.M.L.: Nu știu dacă o pot numi tehnică sau mai degrabă naturalețea actului terapeutic, pentru că fiecare pacient este unic în felul său, iar alianța terapeutică trebuie să fie ca un sigiliu regal bazat pe încredere și înțelegere. Modalitatea de lucru trebuie adaptată în funcție de contextul clinic sau psiho-diagnostic.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

A.M.L.: În primul rând trebuie să le accept – ele există, pentru că în dinamica profesională ca psiholog există și latura umană. Însă, odată cu experiența, am învățat să numesc emoția și să o transform în liant de descoperire și călătorie personală. Muzica mă ajută să mă relaxez, dansul și, bineînțeles, fiind mămică, cel mic are putere de mic Harry Potter – o mică magie și stresul dispare.

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

A.M.L.: Să crezi că poți chiar și atunci când nu crezi că poți! Din păcate, încă există frica aceasta de a alege greșit sau teama de eșec! Concept psihologic, anxietatea de performanță este încă motivul deciziilor de „nu”: nu pot, nu mi se potrivește, nu cred că o să reușesc, nu știu, nu sunt suficient de bun/ă, nu este pentru mine, nu are rost – și lista continuă! Dacă îți dorești să fii psiholog, iubește psihologia și asumă-ți călătoria de a învăța să construiești trepte umane între suflete și poduri între Sine, Eu și Supraeu, pentru a deveni parte din fascinanta lume a minții și a comportamentului uman.

Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

A.M.L.: O carte excepțională și revelatoare este Povestea ta a început de mult de Mark Wolynn, psiholog clinician și specialist în traumă transgenerațională, care explorează prin îmbinarea neuroștiinței cu constelațiile familiale și ilustrează cum traumele moștenite ne influențează în mod direct viața și alegerile.

O altă resursă minunată este Scribd-ul, cea mai mare bibliotecă virtuală, unde găsești cărți de specialitate, cursuri de dezvoltare, cât și cărți de beletristică actuale.

Voxa, de asemenea, este o comoară pentru accesibilitatea rapidă și de oriunde a cărților de specialitate, dar și a celor de beletristică, când doresc să mă relaxez.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

A.M.L.: În domeniul nostru de referință, cursurile de specialitate, conferințele pe diferite tematici din psihologie, cărțile de specialitate și evoluția psihologiei în sine mă ajută să îmi păstrez un update funcțional cu noile tendințe inovative.

Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

A.M.L.: Cuvântul e creator, la fel și emoția pe care o punem în cuvinte. Întotdeauna întâlnim oameni, situații și contexte ca răspunsuri la întrebările noastre interioare. O să vă dau un exemplu minunat: stăteam de vorbă cu un suflet drag mie despre complexul salvatorului – cum noi, oamenii, avem tendința naturală, având la bază un fond traumatic, să dăruim din plinul nostru (să nu confundăm cu altruismul), să încercăm să salvăm oamenii sau să îi schimbăm, să luăm bucăți din puzzle-ul nostru interior, harta noastră universală, și să le punem lor, fără să ne dăm seama că noi rămânem fără bucăți esențiale din echilibrul psihic și fizic. Să dăruim din preaplinul nostru, pentru că plinul nostru înseamnă fuziune funcțională sănătoasă, cu alegeri și limite esențiale!

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

A.M.L.: Cea mai mare parte a activității mele se desfășoară în cadrul spitalului oncologic – nu o să dau nume – însă fiecare pacient care câștigă lupta, fiecare veste a unui rezultat fără recidivă, recunoștința în fața vieții, zâmbetele, fiecare „Doamne ajută” pe care îl aud când pacienții părăsesc cabinetul, reprezintă o mulțumire și cea mai mare recompensă a activității mele.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

A.M.L.: În procesul de terapie este extrem de importantă alianța terapeutică, modul de relaționare, dar și validarea emoțiilor clientului. Pentru că fiecare om este unic, unică este și modalitatea de adaptare a terapiei la necesitățile clientului, astfel că rezistența sau scepticismul sunt reacții valoroase – un indiciu despre ritmicitate, experiențele anterioare și semnificativ în relațiile de atașament. Așa cum am menționat anterior, este foarte important cum se construiește alianța terapeutică, bazată pe încredere, siguranță, transparență, dar și abordarea trebuie să fie una colaborativă, cu un spațiu de siguranță emoțională, oferindu-i clientului control și voce în călătoria terapeutică.

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

A.M.L.: Evoluția tehnologiei și schimbările din societate nu schimbă baza fundamentală a profesiei mele – sufletul și mintea umană – ci doar devin ingrediente și condimente (spus metaforic) care să ajute ca resurse în descifrarea comportamentului uman. Omul, ca ființă bio-psiho-socială, funcționează în relații, se vindecă în relații, se oglindește în relații. De aceea avem nevoie unii de ceilalți, ca să fuzionăm funcțional și sănătos într-o lume mult prea automatizată tehnologic!