Cătălina-Antonia Hausner: psihoterapia ca spațiu al vindecării autentice

Pentru Cătălina-Antonia Hausner, psihoterapia nu este doar o profesie, ci un spațiu de întâlnire reală între știință, conștiință și suferința umană. Cu o abordare matură, profund ancorată în înțelegerea mecanismelor inconștiente, a traumelor și a atașamentelor timpurii, ea privește procesul terapeutic ca pe un act de însoțire respectuoasă și transformare autentică. În acest interviu, vorbim despre frică și rezistență, despre obiectivitate și empatie, despre rolul siguranței psihologice și despre viitorul unei profesii în care relația umană rămâne, dincolo de orice tehnologie, nucleul vindecării.

Revista Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Cătălina-Antonia Hausner: Motivația mea nu a fost una superficială sau conjuncturală, ci s-a construit în timp, dintr-o combinație de curiozitate profundă față de natura umană și o sensibilitate crescută față de suferința psihică. M-a fascinat mereu felul în care traumele, atașamentele timpurii și mecanismele inconștiente pot modela personalitatea, alegerile și relațiile unui individ. Psihoterapia mi s-a părut singurul spațiu în care știința și umanitatea se întâlnesc autentic. Este un domeniu în care poți fi simultan cercetător, martor, ghid și catalizator al schimbării.

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

C.-A. H.: Cea mai mare provocare, din punctul meu de vedere clinic, este confruntarea cu propriile convingeri limitative și cu mecanismele de apărare construite în jurul unor traume vechi. Majoritatea oamenilor nu se blochează din lipsă de competență, ci din frică: frica de respingere, de abandon, de eșec sau chiar de succes. Observ frecvent conflicte nerezolvate între nevoia de autonomie și nevoia de apartenență, între sinele autentic și sinele adaptat social.

Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

C.-A. H.: Obiectivitatea nu înseamnă detașare rece, ci conștientizarea propriilor reacții contra-transferențiale. Lucrez constant prin auto-reflecție, supervizare și evaluare continuă a propriilor procese interne. Nu proiectez asupra clientului propriile valori, ci mă raportez la experiența lui subiectivă, într-un cadru etic clar și bine delimitat.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

C.-A. H.: Abordarea ericksoniană este esențială pentru mine, deoarece permite accesarea resurselor inconștiente și restructurarea tiparelor vechi într-un mod blând, indirect și profund respectuos față de psihicul clientului. Integrez, de asemenea, tehnici cognitiv-comportamentale, acolo unde este necesar, pentru reglarea simptomelor și restructurarea gândurilor disfuncționale.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

C.-A. H.: Prin ceea ce numesc o „igienă emoțională conștientă”: reflecție personală, scris terapeutic, mișcare fizică, timp de liniște și delimitare clară între experiența mea și cea a clientului. Empatia cognitivă nu presupune contopire emoțională, ci prezență conștientă și bine ancorată.

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

C.-A. H.: Să înceapă cu propria terapie. Este imposibil să ghidezi un proces profund dacă nu ai parcurs tu însuți drumul cunoașterii de sine. Să aleagă formări solide, recunoscute, supervizare constantă și să își cultive nu doar competența profesională, ci și maturitatea emoțională. Psihoterapia nu înseamnă salvare, ci însoțire.

Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

C.-A. H.: Recomand lucrările lui Milton H. Erickson, Irvin Yalom, Stephen Porges, Brené Brown, dar și participarea la workshop-uri experiențiale, formări acreditate și conferințe internaționale. Consider că teoria trebuie mereu completată de experiența trăită și procesată personal.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

C.-A. H.: Prin formare continuă, supervizare activă, lectură de specialitate, participarea la conferințe, dar și printr-un proces permanent de autoanaliză. Consider că dezvoltarea terapeutului este un proces care nu se încheie niciodată, ci se rafinează odată cu fiecare experiență clinică.

Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

C.-A. H.: Da, unul dintre cele mai puternice momente a fost atunci când am conștientizat că oamenii nu se opun de fapt terapiei sau schimbării, ci fricii de necunoscut și durerii care ar putea fi reactivată. Din acel moment, prioritatea mea a devenit construirea unui spațiu profund de siguranță psihologică.

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

C.-A. H.: Momentul în care un client își regăsește puterea personală, își clarifică identitatea și începe să se aleagă pe sine în mod sănătos. Este o reîntoarcere la sine, la demnitate și la autenticitate. Atunci când clienții îmi dau șansa să trăiesc aceste etape odată  cu ei simt că este cea mai mare recompensă.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

C.-A. H.: Nu o combat, nu o forțez, ci o respect și o explorez. Rezistența este un mecanism de protecție, nu un obstacol. În abordarea ericksoniană, ea devine chiar o resursă terapeutică – un mesaj care merită ascultat și înțeles.

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

C.-A. H.: Văd psihoterapia într-un proces de integrare între tehnologie și relația umană autentică. Instrumentele digitale vor deveni tot mai sofisticate, dar nimic nu va putea înlocui relația terapeutică – acea prezență empatică, conștientă și profund umană, care rămâne nucleul vindecării psihice.