Dincolo de diagnostic: cum putem regăsi puterea interioară
Uneori, viața se împarte în două: înainte și după un diagnostic. Într-o clipă, lumea familiară se schimbă, iar fiecare respirație capătă altă greutate. Totuși, dincolo de teamă, de nesiguranță și de întrebările fără răspuns, există un spațiu în care putem reînvăța să trăim — un loc al blândeții, al curajului și al reconectării cu noi înșine. Acolo începe adevărata vindecare: în puterea interioară care nu dispare niciodată, doar așteaptă să fie regăsită.
În fața diagnosticului oncologic, fiecare persoană traversează, în ritmul propriu, etapele clasice ale pierderii: negare, furie, negociere, depresie și, într-un final, acceptare. Acestea nu sunt rigide, ci se pot amesteca, repeta, transforma. Rolul psiho-oncologului este de a însoți omul în această călătorie, de a oferi sprijin, claritate și o mână întinsă atunci când sufletul obosește.
În cabinet, văd adesea oameni care nu-și dau voie sau nu au timp să simtă, însă la un moment dat, corpul le spune că nu mai pot fugi. Așa, toate preocupările de până atunci, dintr-o dată nu mai sunt importante.
Când emoțiile nu mai sunt recunoscute
De multe ori, alegem să ne reprimăm emoțiile. Reprimarea este un mecanism de apărare care pare să ne protejeze, dar care are efecte ascunse.
Pe termen scurt, pare o soluție viabilă: nu simți, deci nu te doare. Pe termen lung, atunci când emoțiile nu sunt acceptate, ele se disociază de conștiință și nu mai pot fi gestionate sănătos.
Emoțiile reprimate nu dispar niciodată, ci rămân active în corp și în psihic, transformându-se în anxietate, depresie, somatizări și, uneori, în probleme grave de sănătate.
A învăța să recunoaștem și să exprimăm aceste emoții este un pas esențial pentru echilibru și vindecare interioară. Vă invit să faceți această schimbare pentru că începând de astăzi nu veți mai avea dreptul să spuneți că dacă ați fi știut mai devreme toate aceste informații, ați fi făcut altfel. Acum știți!
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.
Roxana-Gabriela Popa este psihoterapeut cu formare integrativă și o prezență empatică, profund conectată la nevoile fiecărui om care îi trece pragul. Este aici pentru a vă oferi un spațiu sigur în care să explorați, să înțelegeți și să vindecați, creând împreună un plan concret pentru a naviga provocările vieții.





