În căutarea Sinelui Autentic: Povestea mea și a cărţii mele
De când mă știu, am fost fascinată de felul în care oamenii își caută sensul. În cabinetul de psihologie, în sălile de training, la cursurile cu studenţi sau în programele cu grupuri diverse, am întâlnit mereu aceeași întrebare nerostită: Cine sunt eu, cu adevărat?. Ani întregi de practică – ca psiholog, psihoterapeut, specialist în neuroștiinţe, coach și trainer – mi-au arătat că, indiferent de vârstă sau profesie, provocarea noastră cea mai mare nu este lumea exterioară, ci universul interior.
Am lucrat cu copii curioși, cu adolescenţi aflaţi la început de drum, cu adulţi în plină carieră, cu seniori care privesc viaţa cu înţelepciune, cu sportivi de performanţă, cu pacienţi oncologici și cu oameni aflaţi în situaţii limită. Fiecare mi-a adus o poveste unică, dar și o lecţie comună: nevoia profundă de autenticitate. Îmi amintesc atât de multe conversaţii în care am simţit, dincolo de cuvinte, presiunea tăcută a lui „trebuie” – trebuie să reușesc, trebuie să fiu puternic, trebuie să par fericit. Și, inevitabil, la un moment dat, apare întrebarea: Dar eu cine sunt dincolo de acest „trebuie”? Ce îmi doresc, de fapt, pentru mine?
Această întrebare m-a urmărit și pe mine și m-a condus către scrierea cărţii În căutarea Sinelui Autentic – 100 de revelaţii în 100 de zile. Cartea nu este doar un proiect editorial, ci rezultatul firesc al propriei mele călătorii, împletită cu mii de povești ascultate de-a lungul anilor. În paginile ei am pus nu doar experienţa profesională, ci și fragmente din drumul meu interior. Am descoperit că autenticitatea nu este o etichetă, ci o alegere zilnică, o practică atentă și un exerciţiu constant de sinceritate cu sinele.
Citește materialul integral în ediția de toamnă a revistei Psychologies, disponibilă la standurile de presă din toată țara.
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.





