Ce le citim copiilor în vacanță

Cele mai frumoase povești pentru ca cei mici să se îndrăgostească de cărți
Vara le aduce copiilor multă bucurie și mai mult timp petrecut cu părinții, fie în serile mai lungi acasă, fie în vacanțe alături de membrii familiei. Pe lângă soare, distracție și aventură, perioada poate fi și una a poveștilor care îi vor captiva pe micuți, le vor stârni imaginația și îi vor face să își dorească să afle mai mult despre personajele a șase cărți publicate la Pandora M, parte a Grupului editorial Trei. O incursiune în lumi fantastice, întâmplări amuzante sau în descoperirea unor lecții de viață despre compasiune este întotdeauna o idee bună. Atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari care, cu siguranță, vor reuși în acest fel să le captiveze atenția copiilor și să îi facă să se îndrăgostească de lectură.
1. Băiatul, Bivolul și Iepurele
Băiatul, bivolul și iepurele de Regina Linke este o frumoasă colecție de parabole despre iubire, compasiune și comunitate. O comunitate în care uneori poți face doar un lucru mic, mic. Dar el poate să conteze cel mai mult. În aceste pilde rafinat ilustrate și inspirate de cei trei stâlpi ai filosofiei chineze, un băiat, un bivol și un iepure se ajută unul pe altul să ducă munca zilnică a iubirii, compasiunii și generozității.
Examinând lumea prin lentilele taoismului, budismului și confucianismului, conversațiile lor transmit mesaje duioase și încurajatoare pentru diversele încercări ale vieții, în timp ce adoptă o vrabie, se scaldă în râuri, își alină semenii și se ocupă de treburile zilnice. Invocând un teritoriu spiritual atemporal, acest volum va surprinde inimile cititorilor de toate vârstele prin combinația de imagini magnifice și revelații profunde. „Pe cât de încântător a fost să creez această carte cu gândul la fiul meu, trebuie să recunosc că nu mă așteptam ca acest proiect să-mi schimbe propria conștiință și înțelegere. Băiatul, Bivolul și Iepurele continuă să-mi formeze și să-mi ghideze propriul comportament ca părinte, artistă și autoare în dezvoltare și, în general, ca persoană care vrea să treacă prin procesul lent de a ilumina colțurile încă neexplorate ale inimii și minții sale”, spune autoarea în introducerea cărții superb ilustrate.
Regina Linke este o artistă taiwanezo-americană specializată în tehnica gongbi, o manieră străveche de pictură chinezească înfățișând teme narative în detalii colorate.
2. Fetița și biblioteca ambulantă
Fetița și biblioteca ambulantă, de Eulàlia Canal este o poveste despre felul în care cărțile și cuvintele dărâmă ziduri și pot să dezvăluie drumul spre libertate. În timp ce călătoresc alături de o bibliotecă ambulantă, Ursul și Castorul dau din întâmplare peste un zid de cărămizi care îi împiedică să înainteze. De aceeași autoare, Pandora M a publicat și cartea Ceai de fragi în vizuina bursucului.
Eulàlia Canal este o scriitoare catalană, poetă și psiholog. Cu o carieră dedicată literaturii pentru copii și adolescenți, ea îmbină în cărțile ei umorul, reflecția și emoția. A colaborat și cu proiecte muzicale și teatrale pentru cei mici, iar sensibilitatea și pregătirea de psiholog se simt în fiecare poveste pe care o scrie. Lecturile ei sunt ideale pentru vacanța de vară – momente de tihnă, joacă și descoperire interioară.
3. Drumul spre casă
Drumul spre casă, de Sven Nordqvist începe cu un loc special în care, imaginează-ți, te pierzi complet! Habar n-ai unde ești. Din fericire, există oameni amabili care te pot ajuta să-ți găsești drumul spre casă. De asemenea, e bine să ai și un pic de noroc. Sunt multe lucruri frumoase și ciudate de văzut pe parcurs, lucruri pe care nu le-ai mai întâlnit niciodată. Vino într-o aventură care te va duce într-o călătorie printr-un peisaj fantastic și bogat, în care vei dori să rămâi mult, mult timp.
Pandora M a mai publicat nu mai puțin de 18 cărți absolut minunate scrise de Sven Nordqvist, din colectia Pettson și Findus, împreună cu volumul „Unde este sora mea?”.
4. Unde este sora mea?
Unde este sora mea?, de același autor, vorbește tot despre o dispariție misterioasă. Întrebarea este: Cum poți urmări o soră care continuă să dispară? Ea spune că lumea este atât de mare, că sunt atâtea lucruri noi de văzut, de cealaltă parte a dealului alte dealuri, păduri, orașe… și deodată a plecat! Frățiorul ei ar putea ști unde este, el o cunoaște cel mai bine. Dacă vrei, poți să îl însoțești și s-o căutați în peisajele pe care ea le visează și în alte locuri nemaivăzute.
Sven Nordqvist s-a născut în 1946 în Helsingborg, iar desenul și pictura au fost dintotdeauna pasiunile lui. Nordqvist a mai lucrat ca arhitect, profesor și grafician. În 1983, a câștigat concursul de cărți ilustrate pentru copii al Editurii Opal, cu „Agaton Öman și alfabetul”. Următoarea lui carte, „Tortul de clătite”, a însemnat nașterea personajelor Pettson și Findus. N-a fost gândită ca o serie de cărți de la început, dar bătrânul și motanul lui i-au fermecat pe cititori și astăzi sunt printre cele mai îndrăgite personaje din cărțile pentru copii suedeze. În adolescență, Nordqvist a fost inspirat de benzile desenate MAD, un stil care a influențat chiar și ilustrațiile lui mai recente. Îi place să construiască și să asambleze tot felul de mecanisme complicate, un hobby care și-a pus amprenta și pe cărțile lui.
5. Elmer și cadoul
Elmer și cadoul,de David McKee, laureat al premiului Booktrust pentru întreaga carieră, o are în centrul acțiunii pe Mătușa Zelda. Care știe că trebuie să îi dea ceva lui Elmer… doar că nu-și poate aminti ce! Elmer și cadoul face parte din colecția Elmer, pe care micii și mari cititori o pot descoperi în 26 cărți cu povești diferite.
David John McKee (2 ianuarie 1935 – 6 aprilie 2022) a fost un scriitor și ilustrator britanic, mai ales de cărți pentru copii și animații. Pentru contribuția sa ca ilustrator pentru copii, el a fost nominalizat de Marea Britanie pentru premiul internațional bienal Hans Christian Andersen, în 2006.
6. Eu sunt Rebel
Eu sunt Rebel, de Ross Montgomery, cea de-a șasea lectură inspirată din această vară pentru cei mici spune povestea unei legături indestructibile și a aventurii unei vieți văzută prin ochii lui Rebel, un cățel. „Eu sunt câinele lui și el e prietenul meu. Și dacă a decis să pătrundă chiar în fălcile morții… atunci îl voi urma și îl voi scoate de-acolo”, mărturisește acesta.
Rebel este un câine bun și îi iubește viața simplă și perfectă la fermă alături de stăpânul lui, Tom – până când războiul se apropie prea mult… Acum Tom este hotărât să se alăture rebeliunii pentru a-i învinge pe oamenii regelui. Dar Rebel știe că războiul e periculos și nimic nu-l va opri pentru a-l salva pe omul pe care îl iubește.
Ross Montgomery și-a petrecut copilăria citind tot ce se putea, de la Jacqueline Wilson până la anuare Beano, de unde a învățat cam tot ce merita să știe. A scris peste 20 de cărți pentru copii, inclusiv The Midnight Guardians, carte selecționată pentru Costa Book Award 2021 și desemnată una dintre cărțile pentru copii ale anului de către ziarul The Guardian. Locuiește la Londra cu soția sa, o pisică numită Fun Bobby și câte un cactus pe fiecare suprafață disponibilă.