Now Reading
Cinci ani de n’autor, colecția de literatură română contemporană de la Nemira

Cinci ani de n’autor, colecția de literatură română contemporană de la Nemira

Revista Psychologies
cinci-ani-de-nautor-colecția-de-literatură-română-contemporană-de-la-nemira

Editura Nemira sărbătorește 5 ani de n’autorcolecția de literatură română contemporană, coordonată de Eli Bădică. Au fost 5 ani plini de povești autentice, care au deschis drumuri și ne-au purtat în tot felul de călătorii.

Pentru a sărbători cum se cuvine, am pregătit o nouă apariție editorială (surpriză, dezvăluim curând!), evenimente cu autorii noștri, un turneu prin țară unde ne vom reîntâlni cu cititorii. Vom face un popas și prin școli, licee și facultăți pentru ca elevii și studenții să poată avea un dialog cu autorii și să afle mai multe despre meseria de scriitor.

Cele mai recente cărți publicate în colecția n’autor sunt Pe cine iubești mai mult?, de Mihaela Buruiană și Ai uitat să râzi, de Bogdan Munteanu.

Pe cine iubești mai mult? este un volum de proză scurtă, o geografie interioară a alegerilor aflată la intersecția dintre generații și perspective, dintre anii ’90 și prezentul actual, dintre primejdie și adăpost, blocuri și ulițe, frici și îndrăzneli, săli de clasă și terase, singurătate și comunitate, masculinitate și feminitate, Prinselea și agenda încărcată a unei zile, blândețe și cruzime, virtual și real.

„E o carte a alegerilor, a ezitărilor, a insinuărilor, a luptelor mocnite, a interiorităților, a fisurilor și a nuanțelor, a adevărurilor care mustesc dincolo de spațiile albe. O mișcare de revoluție nu a pământului, ci a poveștilor și a oamenilor, care se plimbă de colo-colo, prin propriile vieți și prin viețile altora. Un debut care, prin construcție, forță și stil, anunță o voce proaspătă și memorabilă în literatura română contemporană.” Eli Bădică

Ai uitat să râzi este o reeditare a cărții lui Bogdan Munteanu, care include „5 proze noi și o fază”, o povestire în minus, o reorganizare a conținutului și, nu în ultimul rând, o suită de schimbări consistente în textele așa-zise vechi.

„Bogdan Munteanu are o foarte bună ureche muzicală, ce înregistrează oralitatea cu specific dialectal și argotic, ochi cinematografic pentru naturalețea comportamentului și umor pe muchia dintre comedie și dramă. Ceea ce admir mai mult la acest prozator e că dezinvoltura, impresia de ușurință și plăcere cu care scrie camuflează o tehnică de virtuoz, îndelung exersată spre a provoca empatie. Nu e deloc ușor să dozezi perfect monologul, dialogul și stilul indirect liber, să găsești tăietura cea mai bună a finalurilor, să dai pe spațiu mic suflet unor personaje pe care cititorul să le vadă, să le audă, să le înțeleagă. Și mai e ceva specific lui Bogdan Munteanu: lumea prozelor lui e îmbrățișată cu o privire îmblânzită de tandrețe bărbătească (sau, mai curând, băiețească), niciodată sarcastică. De aceea volumul Ai uitat să râzi e atât de emoționant.” Adriana Bittel

În 5 ani n’autor:

  • am publicat 30 de cărți noi și reeditări;
  • au apărut 14 volume de proză scurtă și 16 romane;
  • 7692 de pagini n’autor în total;
  • am publicat 13 cărți de debut în proză;
  • n’autori au publicat deja și al doilea titlu în colecție;
  • cărțile n’autor au fost nominalizate și premiate din primul an; de atunci și până în prezent au fost 20 de nominalizări și premii la cele mai importante premii literare naționale și internaționale;
  • primul titlu n’autor urmează să fie tradus în limba bulgară până în 2024 (Vene Rare) și alte titluri sunt în discuții pentru traduceri în limbi de circulație internațională;
  • două titluri n’autor există și în format audio (Oameni mari și Omulețul din perete)
  • turnee n’autor;
  • 78 de evenimente n’autor în București și în țară, lansări de cărți sau lecturi în avanpremieră, și 42 de întâlniri cu liceeni sau studenți;
  • n’autorii au fost invitați la aproximativ 50 de evenimente naționale și internaționale;
  • în timpul săptămânilor de izolare, n’autor a avut un podcast dedicat în 8 episoade, o serie de șase episoade n’autori în dialog, înregistrate video, 12 lansări online, un maraton, o serie cu locurile de scris ale scriitorilor, ediții a clubului de carte online n’autor; iar rubrica de pe blogul Nemira, Cărțile care au scris oameni, dedicată n’autorilor, are până în prezent 22 de episoade;
  • 8522 de e-mailuri schimbate între editoarea colecției, Eli Bădică, și n’autori;
  • 54 de zboruri interne cu n’autori (+ 13 zboruri externe), 26 de călătorii cu trenul, 10 călătorii cu autobuzul, 30 de călătorii cu autoturismul.
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top