Now Reading
„Martin Scorsese: O călătorie”, interviu în exclusivitate cu autoarea

„Martin Scorsese: O călătorie”, interviu în exclusivitate cu autoarea

Revista Psychologies
„Martin Scorsese: O călătorie”: interviu în exclusivitate cu autoarea

Editura Nemira își invită cititorii la un eveniment de anvergură: un dialog despre cartea „Martin Scorsese, o călătorie”, însoțit de un interviu în premieră cu autoarea Mary Pat Kelly. Discuția moderată de coordonatoarea colecției Yorick, Irina Cerchia, îi va avea ca invitați pe scenă pe Mihai Fulger, Ionuț Mareș și Daniel Sandu. Interviul în exclusivitate cu Mary Pat Kelly, realizat de Mihai Fulger, va fi urmat de proiecția filmului Taurul furios.

Evenimentul va avea loc pe 22 noiembrie, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

  •  În paginile captivante ale volumului „Martin Scorsese: O călătorie” ( traducere semnată de Anamaria Manolescu),  autoarea Mary Pat Kelly aduce în prim-plan interviuri exclusive cu Martin Scorsese și colaboratorii săi de nădejde în creațiile memorabile precum „Șoferul de taxi”, „Taurul furios”, „Regele comediei”, „Băieți buni” și recenta „Crimele din Osage County: Bani însângerați”. Celebrități precum Robert De Niro, Paul Newman, Liza Minnelli și Nick Nolte dezvăluie perspective intime și unice asupra procesului de creație al acestor opere de artă, oferind cititorilor o incursiune fără precedent în culisele filmelor iconice. Prefațată de Leonardo DiCaprio și cu un cuvânt-înainte semnat de criticul de film Mihai Fulger, această carte oferă o privire detaliată asupra vieții personale și profesionale a marelui regizor și dezvaluie secretele și obstacolele care au stat în calea realizării acestor capodopere cinematografice.
  • Taurul furios (Raging Bull) este un film biografic american din 1980 regizat de Martin Scorsese și adaptat de Paul Schrader și Mardik Martin din memoriile Raging Bull: My Story. Din distribuție fac parte: Robert De Niro, Joe Pesci și Cathy Moriarty.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului sau online, prin intermediul platformei Eventbook: https://eventbook.ro/film/bilete-taurul-furios?hall=cinema-eforie

 

Despre Nemira

Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea, dar totodată încurajează generațiile noi și emergente de scriitori români.

 

În legătură permanentă cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerealecturii.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top