Now Reading
Magie muzicală de Crăciun: 4 Concerte Speciale la Sala Radio

Magie muzicală de Crăciun: 4 Concerte Speciale la Sala Radio

Revista Psychologies
Magie muzicală de Crăciun: 4 Concerte Speciale la Sala Radio

Așa cum a devenit tradiție în fiecare an, Orchestrele și Corurile Radio România aduc o paletă variată de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă. De la concertul plin de voie bună oferit de Corul de Copii Radio, la colindele interpretate cu măiestrie de Corul Academic Radio, și de la cetele de urători ce aduc atmosfera satului românesc pe scena bucureșteană, în concertul folcloric al Orchestrei de Muzică Populară Radio, până la atmosfera de Crăciun în ritm de jazz și pop, oferită de Big Band-ul Radio, muzica de Crăciun pentru toate gusturile și vârstele va răsuna în Sala Radio.

Cele mai frumoase și îndrăgite colinde românești  vor încânta inimile spectatorilor în luna decembrie, prin patru concerte extraordinare desfășurate pe scena Sălii Radio:

  • Sâmbătă, 9 decembrie 2023 (de la 19.00), concertul CORULUI DE COPII RADIO și al invitaților săi, eveniment pregătit de dirijorul ansamblului – Răzvan Rădos – care declară despre acest eveniment:Magie muzicală de Crăciun: 4 Concerte Speciale la Sala Radio

„Concertul din acest sfârșit de an este special prin alăturarea pe scena Sălii Radio a două branduri cu o rezonanță semnificativă în muzica corală: Corul de Copii Radio și Corul de Copii și Tineret <Symbol – Jean Lupu> al Patriarhiei Române, condus cu măiestrie de dna Luminița Guțanu Stoian. De asemenea, vor urca pe scenă membrii Ansamblului de Băieți al Corului de Copii Radio care vor oferi, sub conducerea dnei Magdalena Faur, un mănunchi de colinde românești din Suita a II-a de Crăciun, de Viorel Munteanu. Se adaugă în program cunoscute colinde și cântece de Crăciun precum: <După datini colindăm> de Alexandru Pașcanu, <Cetiniță cetioară> de Gheorghe Cucu sau renumitul colind ucrainean <Shchedryk>, de Mykola Leontovych. Vor prezenta doi prieteni ai concertelor noastre: actorii Delia Nartea și Dragoș Huluba.”

La pian o veți aplauda pe Magdalena Faur.

Și Editura Casa Radio participă la acest eveniment printr-un moment special ce va avea loc în foaierul central al Sălii Radio, la finalul concertului: prezentarea celui mai recent album al Corului de Copii Radio, intitulat „Poveste din pădure”, în cadrul deosebit al unei sesiuni de autografe oferită publicului de actrița Alexandrina Halic și dirijorul Răzvan Rădos.

  • Duminică, 10 decembrie  2023 (de la 17.00), concertul de colinde „Începem a colinda…” – prezentat de ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO și invitații săi – aduce pe scena Sălii Radio datinile şi obiceiurile de sărbători, așa cum sunt ele păstrate în satul românesc.

Cete tradiţionale din Maramureș, Suceava, Gorj, Teleorman etc. dăruiesc publicului bucureştean colindele și tradițiile de Crăciun şi An Nou. Invitații serii sunt Cornel Borza, Ioana Ardelean, Florin Pârlan, Petronela Butnariu, Ileana Matus și Ansamblul Folcloric „Mara” – Sighetu Marmaţiei, Simona Dinescu, Florin Ştefan şi Grupul de colindători „Ioan Dalles” – Bucşani, Ion Drăgan şi Grupul de colindători „Gorjeanca”, Ansamblul „Poieniţa” – Poiana Stampei, Ceata Urşilor lui Gavrilă – Asău și Ansamblul „Burnasul” – Alexandria.

Concertul este dirijat de Adrian Grigoraş și prezentat de Georgel Nucă.

Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a postului Radio România – Antena Satelor.

  • Joi, 14 decembrie 2023 (19.00) în cadrul concertului sugestiv intitulat „A LITTLE CHRISTMAS MUSIC” este rândul CORULUI ACADEMIC RADIO să își încânte publicul cu ale sale colinde de Crăciun, interpretate alături de invitații săi: THE RADIO TROMBONES. Sub bagheta dirijorului Ciprian Țuțu, îi veți aplauda pe soliștii Cecilia Bucerzan, Anastasia Türköz, Ciprian Mardare, Teodor Vădana și pe muzicienii Carmen Săndulescu (pian), Liviu Ofițeru, Ștefan Voicu (percuție), alături de THE RADIO TROMBONES (Alexandru Moraru, Florian Radu, Vlad Leahu, Cătălin Bucerzan).Magie muzicală de Crăciun: 4 Concerte Speciale la Sala Radio

 „Concertul din 14 decembrie al Corului Academic Radio își dorește să ne orienteze spre cele mai importante valori pe care ar trebui să nu le uităm: bunătatea, iubirea și generozitatea… Emoția Crăciunului de altădată, petrecut în mijlocul celor dragi, se va simți și pe scenă, când vom fi ca într-o mare familie, alături de invitații noștri The Radio Trombones – colegi instrumentiști ai Orchestrei Naționale

Radio. Totodată, suflul proaspăt pe care l-au dat ansamblului noii membri care s-au alăturat la început de an, m-a determinat să le atribui și rolurile solistice ale serii. Nu vor lipsi din program tradiționalele colinde românești (precum <O, ce veste minunată !>, <La Vitleem colo-n jos>, <Bună dimineața la Moș Ajun> etc.), dar și inedite aranjamente pentru cor și/sau cvartet de tromboane.”               

                                                             Declară despre eveniment dirijorul CIPRIAN ȚUȚU

  •  Joi, 21 decembrie 2023 (19.00), când BIG BAND-UL RADIO, dirijat de Simona Strungaru, va oferi publicului un concert extraordinar: selecțiuni din celebra partitură a baletului „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, în aranjamentul inedit în ritmuri de jazz conceput de Dave Wolpe.

În partea  a doua a serii pe scenă vor sosi și cele două coruri Radio România, astfel încât Big Band-ul Radio, Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio se vor reuni pentru o serie de colinde românești și cântece internaționale de Crăciun, interpretate în aranjamentul muzical semnat de Simona Strungaru.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti. 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top