Jacques Lacan: Revolutie in psihanaliza

Acum 109 ani, se nastea Jacques Lacan. Alura de dandy seducator, trabuc... Acest personaj si ideile sale au revolutionat practica psihanalizei, precum si peisajul intelectual francez.

Lacan nu se autoproclama „lacanian“. Dimpotriva, se declara fidel in­terpret al lui Freud. De fapt, el extinde psihanaliza la tratamentul psihozelor – paranoia si schizofrenia – si aprofundeaza studiul relatiei dintre mama si copilul mic intr-o directie pe care Freud nu o urmase. Om de mare cultura, Lacan introduce psihanaliza in relatie cu lingvistica, matematica si filozofia. Este, mai ales, autorul unei opere orale, scrisul l-a inhibat mai mereu.

Stilul baroc si plin de jargon al scrierilor sale ii descurajeaza foarte repede pe neinitiati. Geniu pentru unii, impostor pentru altii, Lacan a revolutionat practica psihanalizei prin sedintele sale scurte (unele de trei minute) si refuzul sau de a poza in analist neutru si binevoitor. Uneori isi dadea frau liber acceselor de manie cu clientii sai.

Nu exista raport sexual

Aceasta afirmatie nu inseamna ca relatia sexuala este o himera, ci doar ca nu exista niciun raport de complementaritate intre barbati si femei: nu e decat o fantasma. Cele doua sexe nu vorbesc aceeasi limba, nu au aceeasi placere si nu se intalnesc decat gratie iubirii – care tine locul satisfactiei sexuale...

Eu... e un altul

Lacan adora sa-si defineasca ideile pornind de la litere. „A“ vine de la Autre („ celalalt“), corpul, inconstientul, limbajul, mama copilului mic, tot ceea ce ne scapa si ne determina. „Celalalt“ ar putea fi parte din mine – eu, copilul, plang atunci cand vad un alt copil cazut. „A“ mai poate fi obiectul dorintei mele de bebelus, sanul mamei, privirea ei, vocea ei. Dorintele mele de Adult nu vor fi decat niste substitute ale acestor obiecte pulsionale ale primei copilarii.

Simbolicul ne umanizeaza

Fiinta umana gandeste in trei dimensiuni: imaginar, real si simbolic. Imaginarul este relatia pe care o avem cu cei care reprezinta „imagini” ale noastre, cei in care ne recunoastem afectiv sau intelectual.

Poate fi locul Eului, cu efectele sale inselatoare, cu iluziile sale. Realul este imposibil de numit, este locul nebuniei. Simbolicul este locul limbajului, al Legii, a ceea ce ne structureaza.

Omul are nevoie de repere simbolice pentru a se umaniza. In momentul complexului Oedip, tatal intervine sub forma Legii, pentru a separa copilul de mama si de relatia fuzionala cu aceasta.

Foto: shutterstock.com

Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii aprilie.