Una vorbim, alta trăim: de ce nu ajungem la împlinire?
Sunt momente, în terapie dar și dincolo de ea, când oamenii spun: „Nu știu ce vreau. Nu știu ce e cu adevărat important pentru mine. Parcă mi-am pierdut direcția.” Și totuși, aceiași oameni pot vorbi ore întregi despre valori, însă la modul teoretic, abstract, ca și cum ar citi dintr-un manual. Vorbesc despre ce „ar trebui” să conteze, dar rareori despre ce simt ei, personal, că are greutate. Atunci apare paradoxul: știu bine definițiile, conceptele, chiar pot să le explice altora, dar între ce spun și ce trăiesc se creează un fel de prăpastie. E exact acel „știu teoria, dar practica mă omoară” spus cu jumătate de zâmbet și jumătate de neputință.
Astăzi, această prăpastie dintre ce știm și ce trăim se adâncește și mai mult dintr-un motiv simplu: trăim în era informației. Rețelele de socializare abundă în mesaje care promit adevăruri absolute, dar care, din păcate, se sprijină adesea mai degrabă pe pseudostiință sau, cum îmi place mie să numesc fenomenul, pe „părerologie” (o pseudoștiință a datului cu părerea). Astfel, oamenii ajung să se lase modelați de „valorile” altora, să adopte ceea ce aud repetat, viral, emoționant spus, fără să mai verifice dacă acele valori rezonează cu adevărat cu viața și nevoile lor. În felul acesta, confuzia nu vine doar din interior, ci și din exterior, alimentată zilnic de un cor de voci care par sigure pe ele. Și totuși, singura voce care poate da claritate este vocea proprie.
Citește materialul integral în ediția de toamnă a revistei Psychologies, disponibilă la standurile de presă din toată țara.
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.
