Ghilgameș e nemuritor. Noi avem pâinea, vinul și prietenii.

Acum aproape 5000 de ani s-a scris prima operă literară a lumii.

O țesătură colectivă a unei civilizații, pe tăblițe de lut. Greu de crezut că atunci era civilizație și nu doar haos cu un instinct singular – supraviețuirea. Dar Epopeea lui Ghilgameș stă azi pe masa profesorilor și în bibliografiile studenților, în timp ce Uruk, cetatea unde s-a petrecut povestea, e ruină. Textul a rezistat. Și cu el, întrebarea care nu moare: cum devii nemuritor?

Răspunsul nu vine direct, ci prin oglinda prieteniei. Căci înainte de a fugi după zei și buruieni, Ghilgameș primește un alter ego: pe Enkidu, omul sălbatic, tinerețea lui pierdută. Frumos de pică, vânjos, cu inocența dezarmantă și puterea unui munte. Numai că trăia printre dobitoace, fără să știe cine e. Enkidu e cucerit de o fiică a plăcerilor și își pierde conexiunea cu natura într-un maraton amoros de șase zile și șapte nopți. Șapte, cifra fatidică ce revine mereu în epopee. După acea experiență, nu mai e același: animalele fug de el, instinctul se pierde, începe să fie om.

Între el și Ghilgameș se leagă o prietenie explozivă. Și prietenia aceasta, la fel ca toate marile iubiri, îi împinge spre exces. Împreună taie pădurea sacră și ucid monstrul Humababa, apoi omoară Taurul Ceresc trimis de zeiță. Glorie? Da. Dar și hybris, adică aroganța de a crede că omul poate sfida ordinea zeilor și a naturii.

Citește materialul integral în ediția de toamnă a revistei Psychologies, disponibilă la standurile de presă din toată țara.

Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.