Ești bine

Nu am cum să nu îmi pun întrebarea: copiii noștri au vieţi semnificativ mai ușoare decât am avut noi; sunt, cel puţin declarativ, crescuţi de niște părinţi cu acces la dezvoltare continuă și totuși privim către cea mai nefericită dintre toate generaţiile ce au fost. Nu dau statistici, le știţi. Le și puteţi găsi.

Da, vor începe reacţiile post această informaţie: de unde? Și noi eram nefericiţi, dar nu se făceau statistici.
Corect! Și da, nu putem argumenta acest greu VS ușor când vine vorba de viaţă, căci se prea poate ca ei să resimtă un greu pe care noi nici nu l-am avut: presiunea de a fi cineva ce este impus de un standard efemer, neclar și mereu schimbat. De acord!
Nu sunt, în vreun fel, militantul lui pe vremea mea. Sunt un membru activ al unei comunităţi plină de adolescenţi pe care îi ador, a căror energie frumoasă mi-aș fi dorit-o când eram de vârsta lor, ale căror oportunităţi doar le visam. Și totuși, unde e fericirea?

Ei bine, vreau să las mai jos două teorii care povestesc despre comportamentul uman și care, deși nu adresează în mod direct fericirea, povestesc, cu mult timp anterior momentului scrierii mele, despre ceva ce ar produce starea de bine și anume împlinirea.
Herzberg ne vorbea cam prin 1959 despre faptul că starea de bine se instalează atunci când omul poate îndeplini doi factori concomitent: să aibă un context favorabil și să se simtă recunoscut, apreciat pentru ceea ce face. Cu alte cuvinte, în opinia lui, la locul de muncă, în relaţii, în orice activitate, avem nevoie de împlinirea concomitentă a acestor doi factori. Ca să aduc spre ai noștri adolescenţi: au nevoie de case liniștite, părinţi prezenţi, ceva resurse și recunoaștere, apreciere pentru ceea ce fac bine. Știu, deja am atins toate butoanele! Dar, doamnă, știţi de câte ori îl rog să facă ceva în camera lui? Știu. Pare-se că avem nevoie și de o altă teorie care ne explică, de data aceasta din perspectivă biologică, faptul că un adolescent nu are încă dezvoltat la nivel maximal un centru dedicat strategiei, regulilor și disciplinei.

Evident, în afara celor care practică, de mici, sportul de performanţă; la ei e o situaţie atipică, căci, prin mimetism, se poartă de parcă ar fi mai maturi și disciplinaţi. În fapt, au interiorizat niște structuri pe care le vor înţelege abia mai târziu în viaţă.O altă teorie, de data aceasta mai aproape de momentul scrierii, îi aparţine lui Simon Sinek, care, prin 2007 ne vorbea despre Golden Circle sau care sunt cele trei întrebări la care trebuie să i se răspundă unui om pentru a putea trăi cu sens în viaţa de zi cu zi: ce fac? Cum fac? Pentru ce fac? Sinek este mai pragmatic, aproape vorbind pe limba generaţiei actuale și aducând în prim plan exact nevoia acestora de a înţelege clar ce se așteaptă de la ei, pentru ca mai apoi să găsească sens.
Un lucru pe care l-am descoperit acum ceva timp, lucrând cu adolescenţii a fost acela că au nevoie disperată de a se simţi utili; de a ști că e nevoie de ei, de a face ceva care să rămână. Drept care, dacă te plimbi prin școala noastră, vei găsi tot felul de initiţiative ale lor: unele cu impact major, altele, cumva obișnuite și necesare, deși, poate nu atât de răsunătoare. Dar toţi fac ceva. Sau sunt parte din ceva. Nimeni nu este lăsat în pace. Decât dacă ne cere în mod expres și atunci explicăm la ce se expune.

All Good, aplicaţie creată de adolescenţi pentru adolescenţi

Închei cu drag acest articol lăsând pentru voi, dragi cititori, iniţiativa unuia dintre adolescenţii noștri care n-a excelat la nicio materie, nu a fost nici problematic și în niciun caz nu a fost cel mai privilegiat dintre toţi. Dar care a venit. A fost prezent. A înmagazinat și apoi a întrebat: Doamna Alina, vreau să fiu programator. Și primul meu proiect vreau să fie ceva pentru adolescenţi. Mai ales pentru cei care n-au avut șansa de a face parte dintr-un mediu ca al meu. Vreau să dezvolt o aplicaţie care să fie disponibilă adolescenţilor din România în care să aibă acces gratuit la câteva dintre resursele noastre. Să vorbească cu cineva când viaţa pare imposibil de trăit, să găsească un video sau un grup de suport. Să fie cineva care insistă și după ce ai răspuns sec la întrebarea: Ești bine?

Așa a apărut aplicaţia AllGood. Se va lansa pe 10 iunie la sediul Liceului Româno-Finlandez. Până acum, 100 de psihologi și-au dat deja acordul să ofere câte o ședinţă gratuită cazurilor acelora grave. Practic, începem de undeva.
Ne-am dori să ajungem la 1000 de ședinţe. Sau câte e nevoie ca să ajutăm această generaţie să exploreze sensul și împlinirea. Căci, doar așa se va fi meritat munca depusă de fiecare dintre noi.