Malta – biografia unei pietre locuite

O ţară ca nicio alta, o insulă ca niciuna din Mediterana. Peticul de piatră gălbejită, desprins odinioară de continent, a fost cândva lipit de Sicilia. Marea cea Mare a inundat însă acest bazin și astăzi avem ceea ce se numește Malta, Sardinia, Lampedusa și alte bucăţi de pământ rămase singure, înconjurate de azuriu.

E început de sezon de vacanţă și e firesc să căutăm aceste culori: galben de nisip, albastru de mare, verde de natură și alte nuanţe cocktail care ne ţin spiritele sus. Malta însă nu-i doar atât. Această bucată de calcar, de mărimea Bucureștiului, s-a desprins cu ambiţia unui fugar, fără să știe că va deveni cândva lăcașul cavalerilor Ioaniţi, al Hypogeumului, al naufragiului Sfântului Paul, al francezilor conduși de Napoleon și al englezilor care aveau să rămână aici 164 de ani. Toate acestea, plus alte câteva povești scăpate intenţionat, au format ceea ce astăzi pare doar o destinaţie exotică de vacanţă.

Hypogeum – mister și-n secolul XXI

Scobit de oameni de acum mai bine de 5000 de ani, Ħal Saflieni Hypogeum atrage și astăzi cozi interminabile și rezervări aproape imposibil de prins. Încăperile sale subterane, săpate direct în piatră, continuă să stârnească teorii și fascinaţie. Au fost oare morminte? Temple dedicate zeilor? Locuri de rugăciune? Nimeni nu știe.
Cobori treptat în măruntaiele lui și simţi cum aerul devine mai greu. Pereţii umezi și reci, camerele rotunde, săpate una în alta, au ceva straniu de organic, de parcă ai intra într-un uter vechi de milenii, rămas intact sub piatra Mediteranei. Totul apasă: liniștea, mirosul de calcar umed, ideea că sub picioarele tale au fost găsite mii de oseminte omenești. Mintea începe inevitabil să protesteze: „Sunt sub pământ și sunt înconjurat de morţi.”
Și totuși, oamenii vin în valuri. Intră organizat, cu receptorul în ureche, ascultând aproape hipnotic vocea ghidului. În Hypogeum nu se fac poze, îţi ajunge retina. Aș zice că nici nu simţi nevoia. Te mulţumești cu atât, căci rare sunt locurile care te fac să te mulţumești doar cu ce ai fost înzestrat să asimilezi.

Insula este a cavalerilor

Crucea în opt colţuri a rămas până astăzi simbolul puternic și recognoscibil al Maltei. Fiecare colţ reprezenta una dintre „limbile” Ordinului Sfântului Ioan, căci cavalerii nu erau maltezi nici pe departe. Veneau din Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Anglia sau statele germane și au adus cu ei disciplina rigidă a Europei medievale.
De sub armurile lor grele au ridicat însă cetăţi, bastioane și, mai târziu, Valletta, capitala construită ca o demonstraţie de ambiţie în mijlocul Mediteranei. Au făcut dintr-un petic de calcar o fortăreaţă și dintr-o insulă mică un punct strategic care avea să conteze enorm pentru Europa.
Măreţia ordinului și măreţia Maltei au crescut împreună. Pe doar 300 de kilometri pătraţi, cavalerii Ioaniţi au lăsat în urmă una dintre cele mai dense povești istorice din întreaga Mediterană.
Și, brusc, lângă costumul de baie din bagaj pui și revista asta. Să citești articolul mai bine în avion. În drum spre Malta, evident.

O insulă prea mică pentru orgolii atât de mari

Napoleon a ajuns aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În Valletta îi stă mărturie palatul cu uși gigantice, aproape ca o ironie la adresa staturii sale. Bonaparte a trecut prin Malta ca o furtună, într-un moment în care cavalerii erau deja slăbiţi. Era luna iunie. Aceeași lună în care, probabil, citești acum acest articol.
Francezul a profitat rapid de vulnerabilitatea insulei. O fi fost căldura, lipsa resurselor, oboseala Ordinului sau poate toate la un loc. Cert este că maltezii nu l-au tolerat prea mult. Revoltaţi de confiscările și aroganţa francezilor, au cerut ajutorul britanicilor.
Iar de aici începe lunga dominaţie engleză asupra Maltei. Mai bine de un secol și jumătate în care insula a împrumutat disciplina administrativă britanică, limba engleză și o parte din structura educaţională care încă se simte astăzi. Restul, haotic, fierbinte și încăpăţânat, a rămas profund mediteranean.

Astăzi, Malta adună peste jumătate de milion de oameni pe o bucată de piatră atât de mică încât ai impresia că toţi se cunosc între ei. Este una dintre cele mai dens populate ţări din lume și, probabil, una dintre puţinele în care poţi auzi arabă medievală, engleză britanică și italiană gesticulată nervos.
Cu temple mai vechi decât piramidele, cu două limbi care coexistă permanent, cu macarale ostentative la tot pasul și o poluare aproape neverosimilă pentru dimensiunea ei, Malta continuă să ademenească oameni din toate colţurile lumii.
Vin pentru ceva vechi, ceva nou și pentru albastrul care înconjoară insula de culoarea mierii.