Care este sportul potrivit copilului meu? Întrebarea pe care mulţi părinţi o sar
Tot mai mulţi părinţi știu deja că sportul contribuie la dezvoltarea copilului. Atât în plan fizic, cât și în planul autocontrolului, al perseverenţei. Copilul învaţă să colaboreze și să aibă încredere în sine. Tocmai de aceea, alegerea unui sport devine o decizie pe care multe familii își doresc să o ia responsabil.
În practică însă, alegerea este adesea influenţată de factori care au puţin de-a face cu nevoile copilului. Unii aleg sportul pe care îl fac prietenii lui, clubul cel mai aproape de casă sau pe cel care pare să ofere
„cele mai multe oportunităţi”. Uneori proiectăm asupra copilului propriile experienţe sau dorinţe nespuse, fără să ne dăm seama.
Nimic din toate acestea nu este neapărat greșit. Toate sunt criterii firești. Întrebarea este dacă ar trebui să fie singurele criterii sau dacă merită să pornim și de la copil.
Nu toţi copiii pornesc din același punct
Fiecare copil are un mod propriu de a învăţa, de a se mișca, de a reacţiona la o provocare nouă. Unii deprind rapid mișcări noi, alţii au coordonare foarte bună, alţii sunt răbdători și consecvenţi, iar alţii excelează în decizii rapide luate sub presiune. Aceste diferenţe nu prezic performanţa viitoare și nu spun nimic despre valoarea copilului, dar pot influenţa cât de ușor se adaptează la cerinţele unui anumit sport.
Când un copil nu progresează așa cum se așteaptă adulţii din jurul lui, una dintre primele explicaţii este, de obicei, că „nu are talent” sau „nu este motivat”. În realitate, lucrurile sunt adesea mai simple decât par: sportul ales poate să nu valorifice punctele lui forte sau să solicite prea mult din ceea ce încă este în dezvoltare la vârsta lui.
De ce contează experienţele de succes
Nu vorbim doar de intuiţia de părinte. Psihologul Albert Bandura a arătat, printr-o amplă serie de studii, că încrederea unei persoane în propria capacitate de a reuși (ceea ce el a numit autoeficacitate) se formează în cea mai mare parte prin experienţe de reușită repetate. Reușitele obţinute prin efort propriu sunt cel mai puternic factor care construiește încrederea unui copil în forţele proprii, chiar mai puternic decât încurajările verbale sau observarea altora care reușesc.
Dar asta înseamnă și că un copil pus constant în situaţii care sunt prea grele pentru nivelul lui actual nu „se călește”, ci își erodează încrederea. Diferenţa contează: o provocare potrivită întinde limita fără s-o rupă; una nepotrivită doar confirmă copilului că „nu e bun la asta”.
Acest mecanism se vede clar și în datele despre abandonul sportiv la copii. Există studii din psihologia sportului care arată că până la două treimi dintre copiii cu vârste între 7 și 18 ani renunţă în fiecare an la practicarea unui sport organizat, iar motivul principal nu-l reprezintă lipsa talentului, ci lipsa distracţiei, conflictele cu antrenorul ori timpul redus de joc. Cu alte cuvinte, vorbim de o nepotrivire între copil și mediul în care acesta trebuie să performeze.
Ce poate aduce o evaluare obiectivă
Tehnologia poate ajuta concret, nu ca soluţie magică, ci ca instrument de reducere a ghicitului. Evaluările funcţionale și motrice pot măsura echilibrul, coordonarea, timpul de reacţie, mobilitatea sau controlul mișcării la un moment dat. Nu dau un verdict și nu prezic viitorul copilului, sunt o fotografie a nivelului lui actual de dezvoltare, nimic mai mult.
Valoarea lor nu stă în etichetare, ci în informaţia obiectivă pe care o oferă adulţilor din jurul copilului: părinţilor, ca punct de plecare în alegerea unui sport sau în înţelegerea unei dificultăţi. Iar antrenorilor, ca instrument pentru individualizarea pregătirii, în loc de un singur program pentru toţi copiii dintr-un grup de vârstă.
O schimbare de perspectivă
Poate cel mai important beneficiu este înlocuirea unei întrebări frecvente. În loc să ne întrebăm dacă „este bun sau nu la sport?”, mai folositor este să ne întrebăm „ce condiţii trebuie îndeplinite pentru ca să progreseze în ritmul lui?”.
Aceasta este o schimbare care contează și pentru copiii care nu urmăresc neapărat performanţa. Nu este nevoie ca un copil să devină sportiv profesionist pentru a beneficia în urma practicării unui sport într-un mediu potrivit lui.
Alegerea potrivită începe cu întrebările potrivite
Alegerea unui sport nu este o decizie definitivă. Copiii se schimbă, interesele acestora se schimbă, corpul lor trece prin transformări importante de-a lungul copilăriei și al adolescenţei. De aceea, merită ca deciziile să fie revizuite periodic, sprijinite de informaţii obiective, nu doar de impresii sau de comparaţii cu alţi copii.
Poate că întrebarea de la care merită să pornim nu este „care este cel mai bun sport?”, ci „ce știm cu adevărat despre copilul nostru înainte să alegem?”. Cu cât răspunsul este mai bine fundamentat, cu atât cresc șansele ca sportul să rămână un instrument de dezvoltare, nu de presiune.
Scopul nu este să găsim sportul perfect. Este să găsim contextul în care copilul poate învăţa, poate progresa și își poate păstra bucuria de a se mișca.
