Începe școala. Trebuie să înceapă și goana?
Septembrie vine aproape întotdeauna cu aceeași schimbare de ritm. Vacanța se termină, diminețile devin mai grăbite, reapar alarmele, traficul, ghiozdanele, temele, activitățile extracurriculare și întrebarea repetată seară de seară: „Ți-ai pregătit totul pentru mâine?”.
Fără să ne dăm seama, odată cu începerea școlii, multe familii intră într-o adevărată cursă. Ne dorim să le oferim copiilor cât mai multe oportunități și, din cele mai bune intenții, ajungem uneori să construim programe în care aproape că nu mai există spațiu liber.
Dar copilul nostru are nevoie doar de un program bine organizat sau, înainte de toate, de un adult liniștit și disponibil emoțional lângă el?
Copiii simt mai mult decât ne spun.
Începutul unui nou an școlar este o perioadă de adaptare. Chiar și pentru copilul care abia așteaptă să își revadă colegii există o schimbare importantă: alt program de somn, mai multe cerințe, reguli, evaluări și, din nou, comparația cu ceilalți.
Pentru unii copii, tranziția este ușoară. Pentru alții, poate aduce iritabilitate, dificultăți de somn, dureri de burtă sau de cap, plâns, refuzul de a merge la școală ori acel „nu vreau” pe care adulții sunt tentați să îl interpreteze drept răsfăț.
În spatele comportamentului există însă întotdeauna ceva ce merită ascultat.
În practica mea am întâlnit de multe ori părinți foarte preocupați de ceea ce face copilul și mai puțin atenți, fără intenție, la ceea ce simte. Întrebăm „ce notă ai luat?”, „ți-ai făcut tema?”, „ai învățat?”, când poate întrebarea de care copilul are nevoie este mult mai simplă: „Cum a fost pentru tine astăzi?”.
Când anxietatea părintelui ajunge la copil.
Începutul școlii nu îi solicită doar pe copii. Îi solicită și pe părinți.
Vrem să știm dacă se va descurca, dacă va avea rezultate bune, dacă își va găsi locul în colectiv, dacă va fi atent, organizat, sociabil. Iar când devenim anxioși, avem tendința să controlăm mai mult.
Copiii sunt extraordinari observatori ai stării noastre emoționale. Le putem spune „nu ai de ce să fii stresat”, dar dacă noi trăim fiecare dimineață contra cronometru și transformăm fiecare rezultat într-o miză, mesajul pe care îl primesc poate fi cu totul altul: trebuie să demonstrez că sunt suficient de bun.
De aceea, una dintre cele mai importante pregătiri pentru începutul anului școlar nu se referă la rechizite, ci la climatul emoțional din familie.
Nu fiecare minut trebuie ocupat.
Aud frecvent programe care ar obosi și un adult: școală, afterschool, engleză, matematică, sport, poate un instrument muzical, teme și, undeva printre toate acestea, copilăria.
Activitățile sunt importante, dar dezvoltarea nu se produce numai atunci când copilul „face ceva util”. Copiii au nevoie și de timp nestructurat. De joacă, de plictiseală, de stat de vorbă, de momente în care nu trebuie să performeze. Creierul are nevoie de pauză, iar sistemul nervos, de perioade în care să poată reveni la echilibru.
Uneori, mai mult nu înseamnă mai bine.
Poate anul acesta începem altfel.
Nu avem nevoie de un program perfect. Putem regla treptat orele de somn, putem evita să umplem agenda încă din primele săptămâni și putem păstra zilnic un timp în care suntem împreună fără teme, telefoane și discuții despre performanță.
Și, mai ales, să fim atenți la schimbări. Dacă anxietatea persistă, dacă apar refuzul școlar, tulburări importante de somn, simptome fizice repetate, retragere sau modificări evidente ale comportamentului, ele nu trebuie minimalizate. Uneori, copilul nu știe să spună „îmi este greu”, iar corpul sau comportamentul vorbesc în locul lui.
Poate că una dintre cele mai importante lecții pe care le putem oferi copiilor noștri la începutul acestui an școlar nu se găsește în niciun manual: valoarea lor nu depinde de note, de premii și nici de cât de repede reușesc să țină pasul cu ceilalți.
Începe școala, da. Dar nu este obligatoriu să înceapă și goana.
Putem alege un ritm în care să existe loc pentru învățare și performanță, dar și pentru odihnă, greșeli și bucurie. Pentru că, înainte de a crește copii performanți, cred că avem o responsabilitate mai importantă: să îi ajutăm să crească oameni care se simt bine cu ei înșiși.
