Crize mici și mari și cum alegem să le gestionăm
Nu știu cum erau alţii, dar mie îmi era groază de fulgere și tunete când eram mică. Atât de frică îmi era încât mă ascundeam în șifonier așteptând să treacă vijelia.
Asta se întâmpla când eram acasă doar fratele meu și cu mine. Când era și bunica noastră, lucrurile stăteau puţin diferit. Ea aprindea o lumânare sfinţită pe care o avea ea de la Paște și ne spunea că aceasta avea să ne protejeze. Noi eram destul de sceptici, însă tot era ceva. Adultul era punctul nostru de sprijin. Dar, atunci când eram cu tata, asistam la o altă strategie: el ne spunea că nu se va întâmpla nimic, că era important să fim curajoși; ieșea în ploaie ca să ne arate că frica era în imaginaţia noastră. Îmi închipuiam tot felul de dragoni care aveau să coboare din cer, călare pe fulger, ca să îl mănânce.
Sunt, în aceste exemple, trei tipuri de actori cu trei „strategii” diferite în faţa furtunii:
- Te ascunzi ca să nu te lovească, sperând că totul va fi bine. Când ești copil, poate că funcţionează o vreme. Emoţiile sunt dominante atunci, imaginaţia e bogată, norii au forme de creaturi benigne pufoase, ce se transformă însă în creaturi ameninţătoare când e vânt și plouă, luna se ţine după tine, apare câte o stea nouă pe cer când se naște un copil și cade o stea când un om nu mai este; iată câteva aspecte din imaginaţia copilului de 5 ani crescut de o bunică speriată ea însăși.
- Îţi găsești un reper, în cazul de mai sus lumânarea, pe care mintea ta îl investește cu puteri protectoare; te rogi să treacă, să aibă cineva grijă de tine.
- Înfrunţi situaţia dificilă, cu mult curaj, cu argumente logice. Aceasta este, desigur, strategia adultă.
Întâlnim diverse tipuri de crize, de situaţii ce necesită schimbare, adaptare, curaj, în viaţă. Unele sunt la nivel macro-conomic, altele la nivel de companie sau la nivel de familie, altele la nivel personal.
Alegerea modului de gestionare a crizelor este în puterea fiecăruia.
Unii rămân asemenea copilului de 5 ani, nu reacţionează, se ascund în speranţa că nu vor fi atinși. Cam ca atunci când copiii sunt la școală și, de teamă că profesorul îi întreabă pe ei ceva, se uită în altă parte, își verifică insistent starea unghiilor sau își numără degeţelele.
Alţii speră și la o vârstă înaintată că cineva, ceva, îi va proteja, cumva. Nu e rău să sperăm, acţiunea individuală ajută însă mult.
Varianta cu șanse mari de câștig pe termen lung este abordarea curajoasă, confruntarea, căutarea strategiilor de a ieși câștigători. Un fel de a ieși și a dansa în ploaie.
