Now Reading
Premieră în România: primul studiu care poate crește productivitatea muncii

Premieră în România: primul studiu care poate crește productivitatea muncii

Revista Psychologies
premieră-în-românia-primul-studiu-care-poate-crește-productivitatea-muncii

Experţii în sănătate publică, precum și cei din mediul academic au ajuns la concluzia că perioadele îndelungate în poziția așezat pe scaun, reprezintă o cauză importantă pentru apariţia durerilor musculo-scheletale, herniilor de disc, boli cardiovasculare, disfuncţii de circulaţie periferică (TVP), chiar și cancer ovarian sau de colon. Toate aceste informații sunt confirmate în numeroase studii internaționale de specialitate.

În acest context şi pe fondul lipsei de informaţii concrete cu privire la modul în care productivitatea la locul de muncă poate scădea dacă apar probleme fizice, RestartiX – prima platformă de fizioterapie asistată online din România, în colaborare cu specialişti din cadrul unor universităţi de renume din ţară, au demarat în premieră un studiu ce și-a propus un eşantion de peste 10.000 de angajaţi ce au diverse profesii ce necesită munca în poziția așezat.

Cea mai amplă cercetare de acest fel din România se va derula pe parcursul a 12 luni şi îşi propune să observe relaţia dintre orele prelungite de stat pe scaun, la birou, şi productivitatea angajaţilor ce lucrează atât în mediul privat cât și în cel de stat.

„Am creat o formă de evaluare prin care dorim să analizăm relaţia între poziţia aşezat şi productivitatea unui angajat. Avem toate motivele să credem că această legătură există, însă nu ştim exact cât de mult afectează productivitatea, statul pe scaun. Subiectul este unul extrem de important, deoarece un impact între 5 și 20% asupra productivităţii angajaţilor la o companie cu o mie de angajaţi, poate reprezenta pierderi de milioane sau chiar zeci de milioane de euro, anual”, susţine Alexandru Ilie, iniţiatorul studiului de specialitate.

Într-o fază preliminară, dintr-un prim eşantion format din 87 de angajaţi care lucrează la o companie multinaţională, a reieşit faptul că 72% muncesc peste 8 ore/zi, stând pe scaun, iar 75% dintre aceștia au acuzat dureri la nivelul coloanei vertebrale, în special în regiunea lombară, din această cauză productivitatea acestora fiind afectată în medie cu 17.5%.

Acest studiu, vizează să pună bazele unei metode unice de combatere a sindromului de Prezenteism, considerat cel mai mare inamic al productivității datorat randamentului scăzut nedeclarat al angajaților.

Echipa interdisciplinară, condusă de către co-fondatorul platformei RestartiX, Ph. Md. Alexandru Ilie, este formată din: Radu Predoiu – doctor în psihologie, expert în statistică, conferențiar universitar – catedra Metodologia Cercetării Științifice, UNEFS Bucureşti; Alexandru Pîndaru – medic specialist în recuperare medicală; Prof. PhD. Habil. Germina Alina Cosma – directorul Departamentului Teoria şi Metodica Activităților Motrice din cadrul Universităţii din Craiova.

Companiile care doresc să participe la realizarea acestui demers ştiinţific vor primi, gratuit, atât o interpretare statistică a datelor obţinute, cât şi consultanță de specialitate pentru a putea media problemele constatate.

Reprezentanţii mediului privat și de stat din România sunt aşteptaţi, pe data de 2 Noiembrie, la evenimentul gratuit „X-Ray Productivity – Creşte randamentul şi eficienţa companiei”, desfășurată în mod hibrid atât online cât și fizic la Hotel Pullman din Bucureşti.

Evenimentul are ca obiectiv să ofere strategii de identificare și combatere a “inamicului invizibil“ ce afectează productivitatea – sindromul de Prezenteism.

Informaţii suplimentare despre eveniment pot fi consultate pe pagina oficială x-ray.ro.

Mai multe detalii despre studiul derulat de RestartiX se pot obţine la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0766.317.005.

Alexandru Ilie (alexandruilie.ro) este co-fondatorul platformei RestartiX, iar din 2009 este licențiat în Kinetoterapie și Motricitate specială, Specialist în dinamometria computerizată și Expert în Fizioterapie.

RestartiX (restartix.ro) este prima platformă de educație și prevenție în sănătate din România, ce oferă servicii medicale în sistem de telemedicină, elemental-cheie fiind terapia durerii non-chirurgicale. Echipa medicală înglobează patru specializări: Medicină de Recuperare, Fizioterapie, Psihologie, respective Diabet, Boli Metabolice și Nutriție.

X-Ray este un brand marca RestartiX care a luat naștere tocmai datorită schimbării stilului de viață și modului de lucru al angajaților din mediul corporate, în urma ultimelor evenimente globale. Principalul nostru obiectiv îl reprezintă creșterea nivelului de productivitate a angajaților prin combaterea sindromului ce le afectează subtil starea de sănătate.

1 Bailey D.P., Hewson D.J., Champion R.B., Sayegh S.M., ”Sitting Time and Risk of Cardiovascular Disease and Diabetes: A Systematic Review and Meta-Analysis”, 2019 Sep.
2 Hikaru I., Norie S., Taiki Y., Atsushi G., Taichi S., Hiroyuki K., Shigeru I., Manami I., Motoki I., Shoichiro T., ”Occupational sitting time and subsequent risk of cancer: The Japan Public Health Center‐based Prospective Study”, 2020 Mar.
3 Gregory G., Billy M.D., Susan K., Lemieux, PhD., Mosuk X.C., PhD., ”Lumbar Disc Changes Associated with Prolonged Sitting”, 2014 Mar.
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top