El este casatorit si suntem de 3 ani si 7 luni impreuna. Ne-am cunoscut din intamplare intr-un magazin, ne-am placut si am iesit la o cafea in aceea seara, am petrecut toata noapte impreuna povestind am aflat ca stam pe aceeasi strada cu toate ca nu ne-am mai vazut niciodata. Ne-am intalnit in fiecare zi timp de o saptamana si eram deja foarte indragostiti. Plecand pentru 2 zile din Bucuresti am vb doar la telefon unde imi tot spunea ca trebuie sa vb ceva foarte serios cand ne intoarcem.
M-am intors, m-a invitat in oras si la un restaurant mi-a spus ca e casatorit si are o fetita de 7 ani, eu sincer m-am cam speriat la care el ma implora sa il ascult pana la capat. Mi-a spus ca nu mai are nici un fel de relatie cu sotia sa din punct de vedere sexual de cel putin un an si ca mai sunt impreuna doar din cauza copilului ca ea nu are o situatie materiala prea buna si nu are unde merge cu copilul. Am crezut, am continuat relatia timp in care el mergea cu sotia in vizita la prieteni, vb cu ea la tel in fiecare zi (nimic special ci mai mult legat de copil si casa). Din mai 2006 pana astazi toate sarbatorile le-a facut acasa cu sotia si fetita cu mici exceptii, cateva ore intr-un revelion a venit la mine vreo 3 ore si o noapte de Craciun toata ziua petrecand-o cu familia.
Pana in luna mai a acestui an cand am hotarat sa pun punct relatiei si am stat despartiti 2-3 saptamani timp in care el era disperat, venea la mine, ma ruga sa ne impacam imi punea flori pe pres la usa in geamul de la masina, timp in care eu ieseam cu un baiat crezand ca asa voi putea sa il uit ca mai avusesem astfel de tentative de despartire esuate. Pana intr-o zi can iar m-a cautat, l-am rugat sa ma lase sa imi fac si eu viata mea ca cea alaturi de el nu este ceea ce eu imi doresc cu toate ca eu il iubesc, dar daca el nu poate sa imi ofere o familie sa ma lase sa mi-o fac alaturi de altcineva. A inteles cu greu a plecat, s-a intors cu un superb buchet de flori lasat la usa, l-am luat, i-am multumit printr-un sms in care i-am spus ca IL IUBESC ENORM.
La cateva ore a venit baiatul cu care ieseam de vreo saptamana fara ca fostul iubit sa stie (nu vroiam sa ii spun ca m-ar fi urmarit, cum ma ameninta mereu ca il v-a bate pe cel cu care voi iesi) dar ghinionul a facut ca in timp ce ma intorcem din oras pe la 1.30 noaptea el sa ma astepte in fata blocului crezand ca am patit ceva de nu raspundeam la tel si nici nu ii deschideam usa crezand ca sunt acasa. M-a vazut in masina cu respectivul dar nu era sigura ca sunt eu si nu a avut curaj sa vina la masina.
L-am vazut si eu si l-am rugat pe cel cu care iesisem sa plecam repede cu masina sa nu iasa scandal. Si apoi a inceput sa ma sune sa ma ameninte ca se omoara, ca nu ii vine sa creda ca ii fac asaceva . M-am intors in fata blocului rugandu-l pe cel cu care iesisem sa plece repede sa nu se ia de el. Am ramas impreuna, ca el era tot la mine la usa plangea tremura si ma tot intreba cum am putut sa ii fac asaceva. I-am explicat ca doar ieseam in oras cu respectivul nimic mai mult, a inteles dupa ore in care am plans amandoi.
Si in urmatoarele zile chiar saptamani ma ruga sa il iert ca el vrea sa fiu sotia lui ca ma iubeste si ca v-a divorta. deja incepusem sa vb ce se va intampla cu copilul dupa divort, ne faceam planuri timp in care avea un comportament ireprosabil. A fost la avocat, a vb cu el dar totul a ramas la fel. Baga copilul ca motiv principal. Eu din clipa in care ne-am impacat i-am interzis sa mai vb cu ea la tel sa mai iasa cu ea pe strada, sa mearga cu ea in vizite la prieteni.
Pana intr-o zi cand fiind plecata 2 zile din Bucuresti un pic suparata cu el din cauza ca il intrebam mereu de avocata daca a pornit demersul in timp ce ma in torceam am vb cu el si apoi si-a inchis telefonul. Mi s-a parut suspect, aveam nr sotiei de telefon am sunat-o m-am dat drept o prietena a lor rugand-o sa imi faca si mie manichiura, ea cu asta ocupandu-se, iar ea mi-a spus ca nu poate, ca este la un var al sotului ei in vizita. Eu cunoscand pe acel var si unde sta m-am dus direct acolo, si de la poarta am sunat-o iar si l-am cerut pe el motivan ca l-am sunat si pe el dar are tel inchis. Mi l-a dat la tel, a iesit la poarta speriat, implorandu-ma sa nu fac scandal ca se sperie fata ca vb el cu ea in seara asta si pune punct si ca daca vreau pot sa asist si eu la discutie cu el.
Nervoasa fiind si dezamagita de toate promisiunile lui nu am fost de acord. Am sunat-o din nou i-am vb cam urat si regret, nu avea nici o vina ea si i-am spus tot. El vazand ca nu l-am ascultat a plecat pe jos fugind pur si simplu. La vreo 2 ore m-a sunat sa imi reproseze ca l-am facut de ras si ca i-am speriat copilul cu telefonul pe care i l-am dat ei si ca gata el azi a terminat cu ea, ca vin si parinti lui in Bucuresti, ca i-a sunat ea sa le spuna tot, printre alatele si ca el nu mai a avut reletii sexuale cu ea de 5 ani aproape ( fapt care sincer m-a bucurat ca in sfarsit cu un lucru nu m-a mintit). A venit decat mama lui si a venit impreuna cu ea la mine acasa sa ma conving eu ca de data asta spune adevarul si ca nu vrea sa ma piarda.El vb cu mama lui cu ceva timp inainte si ii spusese ca vrea sa divorteze iar mama lui chiar il intrebase daca are pe cineva sau are vreun alt copil cumva. Am cunoscut-o pe mama lui, femeia fiind un pic impartiala si spunand sa faca ce vrea dar sa aiba grija de copil sa nu pateasca ceva.
A avut a doua zi o discutie cu sotia, i-a spus tot ce vrea sa faca sa divorteze , ea nefiind deloc deacord cu ideea si cam influentand copilul impotriva lui. De atunci ei nu au mai fost nicaieri amandoi, ea nu a mai sunat niciodata pe tel lui decat fetita, dar cu toate astea nici acum nu a bagat divortul, acum spune ca sta rau cu banii si avocata ii cere 10 mil si mai are si ceva impozite de platit de vreo 20 mil sa poate plati taxa aceea de timbru judiciar, chiar eu am mers sa platesc si mi-a spus ca pana nu achita impozitele nu poate plati taxa aceea indispensabila sa poate intenta divortul. 25.12. 2009 ne-am intalnit la ora 11 si am mers sa petrecem Craciunul cu parintii mei si la intoarcere pe la 21.00 tot drumul nu a scos un sunet ca a tinut tel inchis toata ziua si ca fetita i-a trimis un mesaj sa ii ceara voie sa vina o prietena la ea ca s-a plictisit in casa singura ca maica-sa nu a vrut sa mearga cu ea nicaieri lucru care l-a indispus foarte tare si ajunsi in Bucuresti mi-a spus ca el ramane la un bar fara sa intrebe daca mergem ca doar asa facea mereu, niciodata nu ramanea singur undeva. M-a surprins si chiar deranjat si ne-am suparat din nou spunandu-mi ca nu stie cum sa o mai dea cu mine ca s-a exprimat gresit (greu de crezut, el nu faea niciodata asa chiar daca nu ma intreba daca vreau sa mergem acolo, parca masina si zicea hai sa mergem un pic pe aici) si ca oricum daca nu mergea la acel bar ramanea acasa, nu venea la mine, asa ca nu vede de ce m-am supart atat. Prima zi de Craciun petrecuta impreuna terninata cu un esec. Nu stiu ce sa ma cred. Merita oare sa mai raman langa el? Mereu imi reproseaza ca sta mai mult timp cu mine decat cu copilul lui. Isi iubeste copilul forte mult si ii este teama ca si daca va divorta si copilul, prin absurd, ar pati ceva eu voi fi cauza. ce sa fac? Sunt foarte dezorientata, il iubesc prea mult dar cu toate astea simt ca isi bate joc de mine, de sentimentele mele. Cateodata cand ne certam ma gandesc ca cel mai bine ar fi sa mor sa scap pt ca stiu ca il iubesc enorm si ne impacam si intr-o saptamana face la fel. Va rog dda-ti un sfat. Treziti-ma la realitate!
Buna ziua. Vreau sa incep prin a va multumi pentru raspunsurile dvs. anterioare, care m-au ajutat sa imi limpezesc gandurile si sa pot lua o serie de decizii legate de viitorul meu.
Dupa o relatie de 15 ani, din care 8 de casatorie, ma aflu acum in fata unui divort, pe care eu l-am initiat, considerandu-l singurul pas pe care il mai pot face acum. Relatia mea cu sotul meu nu a fost prea linistita niciodata, pentru ca noi suntem foarte diferiti unul de celalalt, dar ne-am iubit mult. Au existat mereu discutii asupra modului in care ne petreceam timpul liber, in privinta libertatii de care beneficia el, a faptului ca era mai mult absent, atat fizic cat si psihic din viata mea si a copilului nostru.
Totul a culminat acum doi ani, cand am aflat ca ma mintea foarte mult, pleca des in oras si din oras cu prietenii, iar eu stiam ca lucreaza, si avea o serie de “aventuri” virtuale pe internet. Desi am suferit foarte tare, am inteles ca el a ales acest stil de viata pentru ca nu era multumit cu ce traiam noi, si nici eu nu eram fericita asa.
Am decis sa divortez, pentru ca nu am putut sa mai trec peste tot ce aflasem. Dar sotul meu nu a fost de acord cu divortul, si de un an si jumatate viata mea e un cosmar. Asa cum v-am mai scris, ma ameninta mereu ca se va sinucide, ma implora sa ii mai dau sanse noi, dar eu nu mai pot. Nu il mai iubesc, iar de ceva timp am inceput, timid, o noua relatie, iar peste cateva zile incepe procesul de divort.
Nu stiu insa cum sa ma port cu sotul meu. Vine la mine sa vada copilul, dar face crize de plans in fata copilului, ameninta ca se omoara, sau ca il va omori pe cel cu care ma vad acum. Nu este sanatos pentru copil sa vada toate lucrurile astea, mai ales ca i-am explicat cu atentie de ce parintii lui nu mai locuiesc impreuna, ca oamenii se schimba, iar cel mic a inteles si s-a adaptat foarte bine la noua realitate.
Dar el ii spune lucruri urate despre mine copilului cand sunt singuri, incearca sa-l faca sa ma convinga sa ne impacam, plange, “lesina” pe strada in fata blocului ( nu am iesit din casa trei zile de rusinea vecinilor). Ce sa fac? Nu as vrea sa ii interzic sa vina la copil, baiatul il iubeste mult, dar nu mai suport discutiile, lacrimile lui, intrebarile copilului, toate ma doboara fizic. Ma simt vinovata ca incerc sa incep o viata noua, ma simt un om foarte rau, cu inima de piatra, dar chiar nu mai pot simti nimic pentru el.
Buna ziua, nici nu stiu daca intrebarea mea merita un raspuns, uneori si mie imi este atat de clar. De cele mai multe ori insa…
Acum 2 ani, divortata fiind, am cunoscut un barbat – de asemena divortat. Dupa 6 luni am considerat ca ne intelegem bine si ca ne dorim o relatie serioasa. El s-a mutat la mine. Insa incetul cu incetul am descoperit ca ma minte, ca exista o alta relatie – o relatie la distanta. De fiecare data cand ii descopeream o minciuna el imi dadea diverse motive pentru care nu putuse sa renunte definitiv la cealalta femeie – iar eu eram atat de disperata sa nu-l pierd, atat de dornica sa-i gasesc scuze incat il iertam – asta daca nu ii ceream si iertare ca am observat minciuna.
Povestea continua de atata vreme incat m-a sleit – a ajuns sa-mi dauneze atat vietii personale cat si vietii profesionale. Am nevoie de ajutor si nu stiu cum as putea sa-l capat.
Buna ziua, De ceva vreme parca nu mai sunt eu… Ma simt invizibila pentru toata lumea si ma doare ca nu sunt respectata ca mama. De ce spun asta? Am o fetita de 2 ani jumatate si pot spune ca am citit si citesc cam tot ce se gaseste depre educatia copilului si nu numai. Dar bunici toti trec peste cuvantul meu.
Daca spun ca nu are voie ceva, exact lucrul acela e facut. Daca ii atrag atentia fetitei ca nu e frumos sa faca un anumit lucru ( spre exemplu, sa le spuna musafirilor la revedere inainte ca acestia sa se fi ridicat, si sa fi avut intentia sa plece) mi se spune: „las-o ca e mica, ce stie ea?”. Ma simt neajutorata in astfel de momente.
De ce nimeni nu intelege sau nu vrea sa inteleaga ca educatia copilului incepe din prima zi? Ca nu poti sa ii dai voie azi sa faca ceva si maine sa nu ii mai dai voie pentru ca asa ti s-a casunat tie? In educatia unui copil trebuie sa fii constant si sa il ajuti sa inteleaga ce e bine si ce nu. Oare gresesc eu?
Va rog spuneti-mi cum as putea sa ma fac inteleasa in fata rudelor, patintilor, socrilor… sa nu mai treaca peste cuvantul meu? Am incercat sa vorbesc cu ei deschis dar fara succes. Mai nou sunt tot mai invizibila pentru socri. As vrea sa fiu mai pasiva si mai indiferenta dar nu am idee cum sa devin asa. Ma doare ca nu se poate sa fie bine. De cate ori incerc sa fac sa fie bine, vreau ca fetita mea sa aiba parte de bunici, de dragostea lor… De fiecare data trebuie sa se intample ceva. Am obosit de la atata lipsa de respect pentru cuvantul meu de mama. Ma simt invinsa. Va rog frumos dati-mi un sfat. Va multumesc!
Buna ziua, sunt un barbat casatorit de 15 ani iar in acest timp au aparut doi copii, un baiat si o fata, de 15 si 10 ani. Pana aici toate bune si frumoase. Acest an in care s-a tot vorbit de criza si de altele, in relatia mea cu sotia s-a asezat o mai mare criza: nu ne-am vorbit mai deloc in prima jumatate de an, nu mai zic de sex; in a doua jumatate de an a inceput sa mai mearga relatia dar numai pe plan familial; am inceput sa ma dedic familiei, sa acord timp mai mult copiilor si am mai mare grija de ei.
Cu sotia relatia dintre noi s-a racit la maxim. Eu am fost tare orgolios asa in felul meu… Stiu ca nu am fost un tata model dar acum chiar ma pot lauda cu asta, la cat de mult m-am schimbat in bine, pentru ca mi-am dat seama unde am gresit si am invatat din aceste greseli.
Problema este sotia. Nu mai dorea nimic de la relatia noastra, asta era prin vara, chiar vorbea si de divort cu toate ca eu nu am inselat-o asa cum ar fi banit. Dar imi scoate ochiii ca nu m-am implicat mai tare in relatia tata si copii, ca nu am respectat-o sau nu am iesit in oras cand dorea ea, ca am mai jignit-o, am ignorat-o perioada de timp. Am gresit si nu mi-e rusine sa recunosc asta. Acum, de sase luni de zile, sunt altcineva, m-am scimbat deorece o iubesc si imi iubesc si copiii si chiar nu mi doresc un divort si astept un semn de la ea dar deocamdata nimic.
Ce ma sfatuiesti sa fac? Cum s-o mai iau sa poata avea incredere din nou in mine? Sa redevenim din nou un cuplu model care eram odata. Ce variante mai am, sau daca mai am o sansa ca pana la urma in viata asta toti gresim si poate unii mai si invata din greseli asa cum sunt eu. Astept un raspuns. Cu stima, Cretzu
Sunt de 1 an si 7 luni cu un baiat ce locuieste in Brasov (si ceilalti fosti prieteni erau din alte orase) iar eu in Bucuresti. Ne vedem destul de rar, eu sunt cea care face relatia sa mearga (ma duc la el, il sun etc). Stiu ca ma iubeste in felul lui si ca e comod. O vreme m-a afectat foarte mult situatia, cu timpul insa m-am resemnat (cu distanta, cu afectivitatea lui zgarcita, cu insatisfactia sexuala).
Acum insa ma gasesc intr-o stituatie ciudata care ma depaseste intru totul. Nu ma mai pot concentra la scoala (cariera e extrem de importanta pt mine ) si nu-mi mai gasesc motivatia. Pe deoparte a aparut un al 2-lea baiat (din Cluj) care-mi impartasea dorinta pt pasiune si langa care visam la tot de felul de scenarii pasional-romantice. Acum insa mi-a marturisit ca e indragostit de mine; deja crede ca suntem un cuplu (crede ca m-am despartit de prietenul meu)… Iar in al treilea rand, situatia se complica si mai mult acum ca prietenul meu cel mai bun (Bucuresti) se simte atacat de „tachinarea” mea cu M (Cluj), desi e ok cu relatia mea cu C (Bv) (poate pt ca stie ca lucrurile sunt pe sfarsite intre noi). Asa am descoperit ca el simte ceva mai mult pt mine.
NU vreau sa-mi pierd prietenul cel mai bun (el are grija de mine, imi e mereu alaturi, facem aproape totul impreuna)… Nu mai stiu ce vreau, ce simt, ce ar trebui sa fac. Uneori vreau sa ma desprind de tot si sa ma focusez pe facultate care ma solicita foarte mult; reusesc pe termen scurt insa iar ma coplesesc gandurile. Trebuie sa iau o decizie – stiu doar ca mi-e teama de o relatie care sa fie prezenta zilnic in viata mea; nu inteleg de ce nu am curajul sa ma despart de actualul prieten… De unde sa incep?
Puteti sa-mi raspundeti la o intrebare: ,,Care este motivul pentru care ne alegem partenerul si motivul pentru care mentinem relatia chiar si dupa 10 ani?” Mentionez ca doresc sa aflu daca exista un motiv, criteriu sau tipar comun dupa care ne ghidam in alegerea patenerului (in functie de personalitate, relatia tata-fiica, cum e in cazul meu, interese etc.) Multumesc!
Ce simte pentru mine? Sunt cu el de 13 ani. Nu locuim impreuna. Lucram la aceeasi firma si in fiecare zi dupa program plecam impreuna la mine acasa, mananca doar la mine, dar seara el pleaca la el acasa unde locuieste cu mama sa. Doar in weekend ramane la mine. Eu am dintr-o relatie anterioara o fetita. Pot sa spun ca suntem ca o familie. Plecam impreuna in concedii, ne petrecem timpul liber impreuna.
Dar e o problema: la un an dupa ce ne-am cunoscut, el a avut o relatie-aventura cu o femeie. Aceasta femeie a ramas insarcinata odata cu mine. A fost un soc pentru mine sa aflu asta, mai ales ca exact atunci ramasesem si eu insarcinata. A zis ca acea femeie vrea copilul si nu vrea sa faca avort. Si eu voiam sa fac copilul, dar el a zis ca nu isi permite sa creasca 2 copii si mi-a zis sa fac eu avort. A ales copilul celeilalte, dar a ramas cu mine. Nu l-am inteles niciodata de ce a ales asa: ma vrea pe mine dar copilul alteia.
In afara de o pensie alimentara pe care o platea lunar, nu l-a interesat acel copil. Nu l-a vazut niciodata pana cand copilul a imlinit 7 ani. Apoi dintr-o data a inceput sa il viziteze regulat in fiecare sambata. Acum copilul are 11 ani. Am inteles ca vrea sa fie aproape de acest copil, dar nu inteleg secretele pe care le are fata de mine cand il intreb ce a facut cand e la el, unde au fost. Daca au fost undeva la plimbare, pentru ca atunci cand se intalnesc se duce la copil acasa, nu ia copilul la el. Am aflat ca atunci cand ies undeva la plimbare nu ies doar ei 2 ci merge si mama copilului.
Cand l-am intrebat daca e adevarat, a recunoscut ca asa e si lui i se pare ceva normal. Asta chiar ma deranjaza. I-am zis sa luam copilul cu noi cand mergem noi undeva; la plaja, iarba verde, dar nu vrea pentru ca „nu vreau sa derutez copilul… Ce ar crede daca ma vede cu tine?”adica ce sa inteleg? Ca acest copil stie ca el e impreuna ca mama sa? Nu stiu ce vrea de la mine. Nu am nimic impotriva ca se duce la copil ca ies impreuna, dar consider ca trebuie doar el cu copilul, nu si ea. El zice ca o face pentru copil si ca imi fac eu ganduri degeaba. In relatia cu mine el e la fel ca inainte. Si cu fiica mea se intelege bine. E bine. Doar asta ma deranjaza.nu stiu ce sa cred.va rog mult sa imi spuneti parerea dvs.
Am nevoie de un sfat!! De cand am terminat facultatea, acum 2 ani, si am inceput sa muncesc, am inceput si sa ma transform, sa zic asa. Dupa ce am terminat facultatea m-am mutat impreuna cu sotul meu la parintii lui (in alt oras). Ei sunt niste oameni foarte dificili si am incercat mereu sa ma inteleg bine cu ei desi ei aveau si inca au o parere negativa despre mine.
Din adolescenta am ramas cu pareri negative despre mine, nu am incredere in mine, il iau mereu pe NU in brate, si as face orice ca oamenii din jur sa aiba o parere buna despre mine, dar de cand m-am mutat sunt si mai si. Sunt foarte timida si imi fac greu prieteni. Imi place sa stau cu oamenii sa vorbesc, si am nevoie de prieteni ca de aer. Sunt tare stresata sa ma fac placuta de oamenii din jur, iar daca nu reusesc fac depresii.
Am ajuns intr-un punct in care pentru a ma face placuta accept orice, am colegi care imi fac avansuri. Poate e de vina si atitudinea mea, daca ma vad asa deschisa si zambareata le dau elan. Nu imi place ce am devenit, si nu stiu cum sa ma «vindec». Stiu ca totul porneste de la lipsa increderii in mine si timiditate. Va rog frumos dati-mi un raspuns. Va multumesc.
Buna ziua. Va scriu deoarece am o problema. Mi-am inceput viata sexuala acum 4 ani, avut 2 relatii, dar pana acum nu am avut niciodata un orgasm. Nu pot sa spun ca simt o placere mare in timpul actului sexual, sau cel putin nu mereu. Am incercat sa ma masturbez dar nu reusesc nici macar sa ma lubrefiez. Am citit despre frigiditate si am inteles ca se poate trata. Ce ma sfatuiti sa fac? Astept raspuns cat mai repede. Va multumesc!
Buna ziua. O sa ma exprim scurt si la obiect: am 24 de ani, puseuri de timiditate, jena, lipsa de incredere in sine sau cum vreti s-o mai numiti, mai ales in contactele cu baietii. Si am o problema cu… sanii mei. sunt mari, atrag atentia inaintea mea si ma stanjenesc destul de mult.
Poate ca totul e legat de timiditatea mea, pt ca ma jenez mult cand ma priveste cineva mai insistent; poate ca este si un complex (da, exista complexul sanilor mari!), sau poate e doar frica de a-mi asuma feminitatea. Intrebarea mea este urmatoarea: ce spune aceasta jena despre mine si cum o pot remedia?
Nu ma simt deloc femeie (nu e vorba aici de conotatia sexuala, ci pur si simplu de faptul ca ma consider inca un copil, psihic vorbind si nu sunt pregatita sa-mi asum statutul de femeie pe care-l revendica trupul meu); ce intrebari ar trebui sa-mi pun oare ca sa ‘fac pace’ cu corpul meu? Multumesc!
Rezultatul a peste 10 ani de formare cu lideri mondiali ai domeniului, „The Spirit of Phoenix“ reprezinta o distilare comprehensiva si actualizata a operei ericksoniene. Tu poti sa decizi acum sa construiesti abilitatile practice pe care se bazeaza efectele profunde care diferentiaza un comunicator elegant si cu impact in lumea actuala.
Am 31 de ani si nu m-am realizat nici profesional, nici pe plan personal. Sunt disperata am grija de o batrana in varsta de 86 de ani care e foarte rea. Cu mine, numai cu mine. Nu stiu cu ce i-am gresit. Este bunica mea. Desi am avut un singur prieten si prin urmare, un singur barbat mi-a intrat in casa de cand ma stiu, bunica mea ma face in toate felurile, si mai ales ii place sa imi zica precum ca sunt curva. Pe deasupra, ii place si sa bea alcool.
[…]
Toti vad numai aparentele si nimeni nu ma crede pe mine pt ca pe deasupra, bunica mea mai e si prefacuta si are si ca avantaj experienta de viata. Nu vreau sa imi pierd casa datorita bunavointei unor oameni sau rautatii sau prostiei sau lacomiei altora. Vreau sa fac sa fie totul bine, si pt bunica mea care pana la urma, imi e ruda chiar daca e rea, dar si pt mine, pentru ca asta e singura mea asigurare pt a fi fericita, insa nu stiu cum sa fac asta si ma simt foarte singura si coplesita de situatie.
Buna ziua. Am decis sa va contactez deoarece nu ma stiu cum sa reactionez… Am descoperit de curand ca sotul meu face sex virtual pe messenger cu femei mult mai in varsta ca el (cel putin 10 ani). Am regasit in ceea ce scria acolo tot ceea ce facem noi de fapt… si nu pot sa il inteleg. Relatiile intime dintre noi sunt destul de slabe… (acum oricum sunt insarcinata si el respecta sarcina mea).
Dar toate „ideile” pe care el le insira acolo, eu i le-am dat, prin ceea ce faceam eu… si acum el le spune ca si cum ar fi ale sale… Nu inteleg de ce imi spune ca a stat pana tarziu pe mess (nu si ce a facut, normal!), deci se simte vinovat; nu inteleg de ce nu imi vorbeste despre dorintele sale intime si fata de mine se scuza ca e mereu obosit (se intampla si inainte sa raman insarcinata), si iar nu inteleg de ce se simte atras sexual de femei in varsta, cand eu arat foarte bine. (fosta prietena era tot cu 10 ani mai in varsta; ea a fost si prima lui partenera). Va rog dati-mi un sprijin… ajutati-ma sa inteleg. Va multumesc din suflet.
Acum 8 ani am inceput o relatie de dragoste cu o colega de serviciu. Eu insurat, ea nemaritata. Nu pot sa va descriu in cuvinte cat de mult ne-am iubit in toata perioada asta. Ne stia toata lumea, pana si sotia mea a aflat si a acceptat tacit aceasta relatie. Faceam absolut totul impreuna ca si cand eram casatoriti. Zi de zi eram impreuna, mai putin concediile si sarbatorile.
De doua luni ne-am despartit facand dragoste si imbratisindu-ne cu ochii in lacrimi. Mi-a zis ca a cunoscut pe cineva si vrea sa-si faca o familie, un copil. O inteleg perfect, eu sunt un drum inchis pentru ea. Dar suferim enorm, o vad mereu la serviciu si e nefericita desi e zilnic cu el.
Credeti ca va reusi sa treaca peste „mine”, peste dragostea noastra uriasa? Va ramane cu el? Se va intoarce candva la mine, in sensul ca stie ca suntem suflete pereche, chiar daca se va marita cu el? Ce simte acum, sau mai incolo, fata de mine, fata de el? Ea imi spunea ca desi ma iubeste enorm nu se va mai intoarce la mine niciodata. As vrea sa va spun si ca o completare ca ea avea 20 de ani cand am inceput relatia, iar eu 32. Mai mult decat atat, de la varsta de 14 ani i-au murit ambii parinti.
Eu sunt o fire mai agitata si plina de viata. Acum iau pastile de liniste din cauza stresului, mi s-a spus ca nu trebuie sa uit de originile mele si sa fiu pritena cu mama. Ori eu n-am avut o legatura asa puternica cu mama, si am de obicei doar o prietena de suflet, sau de ce o fi, dar nu vreau mama. Oricum nu sta cu mine si ne vedem rar. Eu sunt mai fitoasa cred, si cineva mi-a zis sa nu-mi uit originile, dar am bunici si de la tara. Ce sa fac? Sa ma consider o tarancutza venita in capitala? Aceste lucruri ma nemultumesc groznic. Mi s-a spus si ca as avea o problema de comunicare, cu colegii de serviciu, ca nu-i bag in seama. Si iar m-a afectat. Multumesc frumos! Astept raspuns de la dvs.
Sunt intr-o relatie, mai bine zis am fost, de 10 ani, avem un baietel impreuna de 5 ani. Nu suntem casatoriti. Am locuit in Statele Unite impreuna pin acum 3 ani. De 2 ani nu ne mai intelegem, el a descoperit viata de Romania, preieteni, baruri, iesiri, de care i-a fost dor intr-adevar. Ne certam foarte des, si de fiecare data eu ma suparam f tare si-mi faceam bagajele, plecam la mama, in Brasov, el fiind in Bucuresti. Eu am fost tot timpul cu ideea in cap de a ne despartii. In tot acest timp ne-am tot impacat si iar ne-am certat. Ne intelegeam bine o zi, doua dupa care el facea ceva ce ma supara. Acum insa nu ne-am mai vazut, si nu ne-am mai sunat timp de 2 luni. Pe copil nu-l suna, si zice ca din cauza mea. Nu stiu daca il iubeste sau nu, pt ca acum imi reproseaza ca el ar fi vrut sa-si puna peoblema casatoriei si a copilului, in momentul in care ar fi avut o afacere, o casa etc. Sa nu uit sa mentionez ca in America aveam de toate, aici nu avem nimic. El sta la parintii lui, eu cu copilul la ai mei.
[…]
El are o gramada de prieteni, cunostinte, eu n-am pe nimeni, nici in Bucuresti nici in Brasov. Viata mea se rezuma la serviciu si copil. Intrebarea este… Sa mai sper ca va fi bine? Acum imi asum greselile si ma condamn ca nu i-am fost probabil alaturi cind avea nevoie de mine, mi-am luat bagajele si am plecat, dar pe de alta parte tot el m-a impins la aceste lucruri, pt ca ma simteam in plus in viata lui. Cred ca eu am avut nevoie de timp sa ma obisnuiesc cu viata in Romania, pe cind el s-a integrat foarte repede. Clar n-am stiut sa comunicam, si nici acum nu stim. Fiecare si-o tine pe a lui. Va multumesc din suflet. Ramona.
E prima oara in viata cand simt poate nebunia, ma simt pierduta, nu ma bucura nimic, absolut nimic, plang in fiecare zi, am luat calmante (sedativ pc) dar fara sens, ma apuca tremuratul, simt ca viata nu-si mai are sensul, sa spun si cauza, in urma cu o luna m-am despartit de iubitul meu cu care am fost 3 ani impreuna, a fost singurul din viata mea si eu singura din viata lui, pana atunci, nu am fost mult timp despartiti, eu diferite probleme ma saturasem de relatia aia si am vrut sa o rup, fiind cu alt baiat, dar mai mult prietena, mai mult de saruturi nu au fost, nu am putut, el in timpul asta ma cauta, plangea, era disperat, si imi promitea ca de data asta va fi perfecta relatia, nu l-am crezut a promis mereu, a mai trecut putin timp si a fost si el cu o fata, apoi eu nestiind, nu am mai putut de dor, am luat decizia sa ai dau o sansa, l-am cautat, ne-am impacat, era diferit, speriat nu am inteles de ce atunci, dupa o saptamana am aflat ca s-a culcat cu respectiva, de atunci sunt terminata, nici el nu e mai prejos, e foarte trist cand ma vede in starea asta, de atatea ori ii dau lacrimile, ma implora sa cred ca a fost din disperare, vroia sa ma uite, credea ca s-a terminat, si atunci in noaptea aia fiind intuneric isi aducea foarte mult aminte de mine, si a incercat sa se culce cu ea spun ca a incercat pentru ca nu a mers pana la capat, nu a cautat placere, a incercat maxim un minut apoi s-a oprit, dar eu cum sa trec peste, nu mai sunt singura din viata lui, a aflat cum e cu alta fata, chiar daca pentru un minut, ma doare cum nu credeam ca ma va durea, am imagini cu ei in cap, cand o fac, le vad mereu, ma obsedeaza, nu pot scapa de ele, imi doresc doar sa ma trezesc, nu vreau realitatea, vreau sa fiu singura, il stiu din liceu, acum am 23 de ani, v-am spus, vreau sa ma trezesc pentru ca mi-e foarte dor de mine… Am fost cea mai optimista persoana, dar e greu sa stiu ca cea mai iubita persoana m-a tradat, mai ales ca nu este un curvar, e prea cuminte, mereu a fost asa, iar acea fata l-a fraierit, a fost langa el, cand plangea dupa mine, spunandu-i ca eu nu il merit, daca vroia sa o lase plangea, si s-a culcat cu el in cateva zile, el recunoaste ca ea l-a sprijinit cand avea nevoie sa auda vorbe bune, ca s-a jucat cu mintea lui, doar ca atunci nu mai gandea, vroia chiar sa se sinucida, asta mi-o spusese si mie atunci. Va rog spuneti-mi ce sa fac, cum sa uit asta si sa ma pot bucura de iubirea noastra, il iubesc inca si ma iubeste si el disperat, dar spunandu-mi ca mereu voi fi singura, dar nu inteleg cum???
Buna ziua, ma numesc Cristina si am 38 ani, nu am fost casatorita pana in prezent, insa cred ca a sosit momentul. Am o relatie stabila de un an insa nu stiu daca e bine sa fac acest pas. El are o problema, in ceea ce priveste bautura, cand bea totul se schimba, e un alt om, nu-l mai recunosc. (devine artagos, ma jigneste pe mine, parintii si prietenii, apoi zice ca regreta). Ce sfat iumi dati? Multumesc!
Am descoperit ca sotul meu face sex virtual (sper sa fie doar atat!). Va rog frumos sa ma ajutati sa inteleg DE CE si CE INSEAMNA acest comportament. Ca sa intelegeti: sta pe un site de dating, agata de acolo femei cu cel putin 10 ani mai in varsta ca el, si apoi, le messenger incepe sa faca ce v-am spus. (nu numai ca vb pe mess, dar vb si la telefon si ascunde acel telefon de mine). La toate le povesteste exact acelasi lucru, nu conteaza persoana. Poate sa inceapa cu una si apoi sa termine cu alta, in cazul in care este „flituit”. Ceea ce le povesteste este ceea ce se intampla intre noi si ceea ce le cere sa manifeste (vorbe etc), este exact ceea ce eu manifest cand aveam un contact. Mentionez ca eu sunt insarcinata in luna a 3-a si el si-a dorit foarte mult acest copil. Imi respecta sarcina, in sensul ca nu imi cere sa facem dragoste pt ca stie riscurile (atat medicale, cat si cele de ordin psihic pt copil), dar iata ca se refuleaza cum prinde ocazia pe messenger. Intr-o seara eram in pat si el alaturi de mine scria ce v-am povestit. Problema e ca nu o face de acum (cand ar fi de inteles oarecum), ci o face dintodeauna (am gasit diverse marturisiri ale „partenerelor virtuale”). Grav, mi se pare ca se culca langa mine pana crede ca adorm eu, apoi se duce in cealalta camera si deschide calculatorul si….;sta pana la 3 dimineata, chiar daca a doua zi trebuie sa plece la 7 la munca. Relatiile noastre sexuale de-a lungul celor 3 ani de casnicie au scazut… Inainte sa ne casatorim parea mult mai atras de mine, dupa aceea, nu stiu ce a intervenit (poate unele conceptii religioase) si frecventa lor a scazut. Am incercat sa ii spun ca eu imi doresc sa facem dragoste… si el nu zice nimic. Ba, am observat ca daca sta langa mine si se excita, pleaca imediat. Nu ma lasa sa il ating. Insa, repet, ceea ce face el pe mess, este ceea ce facea cu mine. Va rog sa ma ajutati sa inteleg si mai ales, oferiti-mi o solutie prin care sa il potolesc (fara sa stie ca eu stiu ce face el pe mess). Mi-e frica ca pana la urma sa nu se intample in realitate cu vreo femeie ceea ce el scrie acolo… avand in vedere ca nu ma lasa nici sa il ating. Fiind si insarcinata, ma framant foarte mult stiind ce se intampla si trebuie sa ma linistesc intr-un fel, de aceea am apelat la sfatul unui specialist. Va multumesc anticipat, din suflet.
Buna ziua, am si eu o intrebare. M-am casatorit la 19 ani jumatate si am 22 acum. Sotul meu s-a purtat frumos o vreme dar de la inceput nu s-a despartit de ai lui, adica era fosrte des prezent in casa parintilor si lua parte la discutii, cel mai des barfe. Eu nu am fost de acord si m-am opus mai ales ca lui ii placea tot timpul sa fie plecat si pe mine sa ma lase acasa.
Am fost foarte nefericita si din greseala m-am indragostit de un coleg de la serviciu, idila care nu a tinut mai mult de maxim 2-3 luni. Mentionez ca nu a fost mai mult de sarut intre noi. I-am spus sotului meu si apoi l-am rugat sa fecam ceva pentru relatia noastra, dar sa mai stea si el pe acasa si sa fie sot din toate punctele de vedere. La inceput plangea des, i-a sunat pe toti cunoscutii mei apoi, ca sa le spuna… Mai nou nu ma mai pot intelege cu el, nu mai face nimic pentru relatie, imi zice ca daca ar fi vrut sa divorteze ar fi facut-o, dar eu nu vreau sa divortez ca depind de el cu banii, ca sunt fricoasa si asa mai departe.
El cu parintii lui au scos minciuni despre mine iar acum ma acuza el de asta. Iar cu banii nu este asa pentru ca de foarte mult timp el plateste putin pentru casa in schimb imi spune mai mereu ca nu are bani. Eu am fost nevoita sa platesc multe si sa cumpar mancare. Mi-a spus ca castiga mai mult ca mine, dar niciodata nu vine cu banii acasa. Nu stiu ce face cu ei, si daca il intreb imi spune ceva dar nu poate justifica cu nimic, nu-mi poate aduce dovezi ca a facut respectiva plata, la masina de exemplu. Pentru ca la masina nu ma pricep cel mai des el se foloseste de asta sa imi spuna ca a mai facut ceva la masina. Pe langa ca mi-a zis ca sunt tarfa si curva, chiar daca i-am zis ca nu am comis adulter, nu ma crede, mai nou mi-a mai zis ca sunt si slaba la minte si altele asemanatoare…
Nu-mi pot imagina viata cu omul asta mai departe, nu-l mai recunosc. Urmareste sa caute dovezi ca l-am inselat fizic, dar pentru ca nu s-a intamplat nu le va gasi. Am fost tanara si naiva si credula la tot ce mi-a spus, dar acum nu-l mai cred. Nu stiu cum sa fac acum, cred ca el asteapta sa iau initiativa divortului, pentru ca asta simt, din ce imi spune, ca urmareste. Si tuturor ma scoate vinovata iar el nu are nici o vina si nu se uita la el. Nu stiu cum sa ma despart de el: sa-l provoc pe el sa bage divort, sa mai astept sa vad daca se schimba, sa bag eu… Sunt trista, simt ca ma imbolnavesc si nu am putere sa merg mai departe. Parintii imi spun sa mai incerc chiar daca si ei vad cum este el. Nu stiu ce e mai bine. Va rog sa imi dati un sfat.
Buna, numele meu e Izabela, am 19 ani si sunt cu un baiat de 21 de ani. Avem 1 an si cateva zile. Totul a fost roz la inceput, dar de la un timp s-au cam stricat lucrurile, a inceput cu o gelozie din cauza messengerului, mai apoi am ajuns sa ne certam in asa fel incat sa dea in mine si m-a indepartat de cea mai buna prietena din liceu, si de alti prieteni. Ce pot face sa il schimb pentru ca nu vreau sa renunt la el?
Am decis sa apelez la ajutorul Dvs profesionist, fiindca simt ca am mare nevoie. Ma aflu intr-o situatie foarte neplacuta. Ultimul timp mi-am pierdut cu totul cheful de viata, sunt foarte abatuta si indispusa mereu, e o raritate sa zambesc sau mai ales sa rad.
[…]
Acum cateva luni am inceput sa observ anumite aspecte depresive, dar acum situatia este grava de tot. Obosesc de cateva ori mai mult decat inainte, familia si prietenii apropiati, rudele au observat asta.
[…]
Vreau sa fiu din nou fata vesela, plina de viata, energica, bucuroasa si cu zambetul pe buze care eram pana nu dmeult! Si vreau ca in garderoba mea sa fie din nou multe haine frumoase si colorate, stilate si moderne, cum ar trebui sa fie la o domnisoara de 18 ani.. Tin sa mentionez ca sunt o persoana cu capul pe umeri, nu sant o mofturoasa si am hotarat sa va scriu pt ca vreau sa revin la normal. Asa nu mai pot continua.
