Mesajele cu care suntem atacati, din partea matusii care a crescut patru copii si a tatalui care se vrea bunic, propriile nesigurante fata de statutul actual sau teama ca ”pierdem trenul” si imbatranim singuri (si nu ajutati de cineva) pot crea acea confuzie soldata cu decizii. Iata topul celor mai proaste motive pe baza carora hotaram o casatorie.
Anxietatea de cele mai multe ori este invatata de copii de la unul sau ambii parinti. De aceea, corectarea acesteia la copil, poate fi dificila, cand reprezinta o problema cu care ne confruntam noi insine. Mai mult, cand cel mic este deja stresat, corectura poate parea o metoda invaziva care… pune paie pe foc.
Ne alegem parteneri nepotriviti, repetam greselile parintilor nostri, iar uneori aproape ca putem taia cu cutitul tensiunea din relatie. Implicarea cu un anumit tip de persoana nu este intamplatoare, ranile emotionale se pot vindeca si in doi, iar o relationare sanatoasa are caracteristici clare. Mai multe despre toate acestea de la psihoterapeutul György Gáspár.
Febra socialmedia isi pune amprenta si asupra relatiilor de cuplu. Devine din ce in ce mai usor sa abordezi persoane necunoscute ori sa mentii vii, cu ajutorul chat-ului, relatii cu oameni pe care deja ii cunosti. Insa cand granita prieteniei este depasita de mesaje cu conotatii sexuale, fara contact fizic real, vorbim sau nu de adulter?
Cu totii ne-am jurat ca nu vom repeta greselile pe care parintii nostri le-au facut cu noi – si, la modul declarativ, ne iese. Insa, fara sa vrem, repetam acele tipare de parenting atunci cand copiii nostri ne ating rani nevindecate. Cum se intampla asta si ce avem de facut, indica Otilia Mantelers, trainer de playful parenting.
Multi dintre noi cred ca cel mai greu lucru in amor este sa gasesti persoana potrivita. Dar rata divorturilor ne spune ca dragostea nu este de ajuns, ci mai este nevoie si de alti factori pentru ca relatia sa functioneze. Pe baza experientei de cabinet, psihoterapeutul Daniela Mitrofan ne ofera recomandari.
Stereotipiile ne invata (nu de alta, dar ne place sa fim invatati de ele) ca sexualitatea feminina, din multe si variate ratiuni care mai de care mai exotice, este bine sa fie reprimata. Altfel, este cauza multor acte reprobabile, a etichetarilor, barfelor si blamului public. In cele din urma, starneste suficienta confuzie si multe posesoare ale ei inca nu stiu cum sa o gestioneze…sau cat, sau cand.
Sa fie era vitezei de vina pentru economia de litere in alcatuirea unui cuvant? Nu vorbim aici de necunoasterea continutului – cazuri frecvente, de altfel –, ci de o lene in abordarea flirtanta a unui posibil partener. Stam pe retelele de socializare ca sa ne omoram timpul, sa il umplem sau ca sa para semnificativ. Cautam un sens, un partener sau o conversatie. Ce gasim, e partea a doua…
Am tot gasit in ultima vreme materiale despre femei singure in toate ipostazele: multumite, nefericite, criticate, compatimite si, asemenea tuturor subiectelor hot, dezbatute intens. Femeile preocupa gura lumii, poate mai mult decat barbatii singuri, vanati si admirati de prea multa vreme. Pentru femei, exista tranzitie. De la fata batrana de care fug copiii si pisicile, la femeia asumata, pe care nu stim cum sa o catalogam.
De ce aleg unii o cariera din facerea de bine? Ce ii motiveaza sa lupte cu greutatile si sa vada mereu si mereu cat de grea e viata pentru altii? Pe cativa dintre membrii cei mai vechi ai HHC – Hope and Homes for Children – i-am intrebat care e beneficiul personal pe care il au din munca la aceasta fundatie si ce argumente ar avea ca sa-i convinga pe altii. Iata raspunsul.



















