Sport
Tai chi (taijiquan) e una dintre numeroasele ramuri ale disciplinei sportive wushu kungfu, fiind, probabil, cea mai practicată ramură a unei arte marțiale din lume. Poate fi exersat la orice vârstă, de către orice persoană, și este popular, în primul rând, datorită beneficiilor sale aduse sănătății. Explicații despre acest sport grațios, de la Sonia Grindeanu.
Andreea Răducan, femeia asta copil care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale sportului, este, atunci când o cunoști face to face, abordabilă, caldă și atentă. Se citește în ea toată înțelepciunea anilor de muncă cu sine, cu propriul corp, cu limitele proprii. Ne-a onorat cu prezența pe coperta numărului aniversar.
Psihologul ziarului Libertatea, Cezar Laurenţiu Cioc, a luat parte alături de Cristoph Daum, antrenorul echipei naționale de fotbal a României, Răzvan Burleanu, preşedinele Federaţiei Române de Fotbal şi cei mai experimentaţi psihologi şi formatori cu multiple spcializări, la punerea pietrei de temelie a Psihologiei Sportive moderne în România.
Întotdeauna am crezut că poți face mai mult și mai bine dacă ai o atitudine pozitivă, dacă ești perseverent, muncești din greu și pui suflet. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a-i inspira pe ceilalți și pentru a-i ajuta să nu renunțe. Pentru că atunci când chiar crezi în ele, visurile devin realitate.
Pole fitness, o combinatie intre aerobic, yoga si pilates, iti pune in miscare toate grupele de muschi. Nu doar ca o sa arati si o sa te simti mai bine, dar este o modalitate distractiva de a-ti explora feminitatea si a-ti depasi limitele. Mai multe detalii aflam de la Nadia Budurusi, antrenor certificat de Federatia Internationala de Pole Fitness.
























