Citești
Mame, fiice, dificultati

Mame, fiice, dificultati

Revista Psychologies

Mama, figura tutelara a fetelor si baietilor, pe care ii formeaza in moduri diferite. Despre accidentele relatiei mama-fiica, in cele ce urmeaza.

 

M, 34 de ani ii spune mamei sale tot ce i se intampla in viata personala, sociala, conjugala. M. a fost copil unic, acum e mama a doi copii. Sotul ii reproseaza indiscretiile, dar degeaba. „Mama a fost mereu confidenta mea. Nu pot renunta la o asemenea intimitate tocmai cand am nevoie sa imi cresc copiii, sa am parte de un sfat de viata, ca de la femeie la femeie. Dar acest fapt il deranjeaza in mod evident pe consort, care se simte in felul acesta pus pe locul doi. Pana la urma, nu e rolul sotului sa fie cel mai bun prieten intr-o casnicie reusita?

 

Cordonul ombilical netaiat

O fata si mama ei sunt aproape aceeasi fiinta. Asta, daca nu se produce ruptura maturizanta. Pentru ca, spre deosebire de baiat, care trebuie sa se desprinda de identitatea materna si sa urmeze rolul masculin al tatalui, fiica nu are de ce sa plece de sub fusta mamei. E bine acolo, si de la mama invata tot ce ii trebuie mai tarziu.

Psihanalistul si psihologul Malvine Zalcberg spune ca este vorba despre „comportamente de mare complicitate, care pot ascunde acele cordoane care nu au fost bine taiate sau niste relatii fuzionale“. Cum sa nu il irite pe sot faptul ca mama soacra stie tot despre ceea ce se intampla in patul lui? Sau despre copiii lui si despre problemele de la serviciu? Dar adesea o mama este atat de bine „interiorizata“ de fiica ei incat nici nu trebuie sa fie in viata pentru ca aceasta sa se simta controlata.

 

Alfa si Omega

Mama este sursa feminitatii unei fete, ea o invata gesturile esentiale ale seductiei sau, mai bine spus, de la ea invata fetita sa isi cucereasca tatal si, ulterior, pe barbatul vietii ei. Dupa cum e mama, va fi si fiica. O mama neglijenta, deprimata si coplesita nu va fi un model prea incurajator pentru fata ei, ci ii va inculca acesteia o culpabilitate pe termen lung, de care viitoarea femeie poate ca nu se va debarasa repede.

Mai ales ca vina pare sa fie ceva atat de natural femeilor. Cercetarile recente in psihologie cognitiva demonstreaza ca femeile sunt mai usor culpabilizabile, au un prag al vinei mai jos, se scuza mai des… Barbatii par mai putin expusi indoielilor. Sa fie asta proverbiala „lipsa“ falica feminina? Oare Freud ar fi de acord?

 

Angoasele familiale

Se stie ca, in general, femeile foarte angoasate, infantile, nefericite in cuplu sau care au fost maltratate sau nu au fost iubite de mamele lor devin foarte usor mame fuzionale. Ele vor sa dea copilului ceea ce ele nu au primit. Rezultatul este o iubire fuzionala, care sufoca acel copil sau il „paralizeaza“, pentru vina de a nu fi la „inaltime“.

In opinia Malvinei Zalcberg, relatia de dependenta este si de partea fiicei o „cerere de lamurire asupra fiintei sale si a devenirii ei feminine“. Dar mamele fuzionale nu pot raspunde la aceste cereri ale lor, intrucat nici ele insele nu sunt eliberate de propria legatura maternala. „Din feminitate ele nu au explorat decat versantul maternitatii, nu pe cel al erotismului, al dorintei amoroase pentru o a treia persoana care ar pune punct exclusivitatii relatiei duale“, mai spune psihanalistul si psihologul.

„Ele nu pot, deci, transmite fiicelor lor o experienta completa a feminitatii. Valul acestui mister nu ar putea fi ridicat decat daca mama si-ar dori partenerul foarte mult si el ar dori-o pe ea. Atunci, fetita nu ar mai fi prizoniera mamei sale si ar putea, mai tarziu, la randul ei, sa doreasca si sa fie dorita, in afara matricei.“

 

Sotii

Partenerii, desigur! Ei sunt cei care trebuie sa isi imparta sotia cu soacra. Poate de aici sa vina mitul cultural (inca puternic) al soacrei atotputernice? Matriarha, cea care controleaza fata si nora. Cum familiile nu sunt constiente de necesitatea unor bariere relationale, lucrurile se amesteca. O soacra intruziva poate degrada relatia de cuplu. Tanara (fiica sau nora) poate ca nu e constienta de controlul exercitat asupra ei, mai ales ca femeile din culturile sud-europene sunt educate sa fie supuse in fata reprezentatilor mai in varsta ai clanului.

In opinia psihanalistei, ne putem indeparta de toate acestea daca acceptam ca nu vom fi niciodata complet separate si daca intelegem, de asemenea, ca nu mamei trebuie sa ii redam libertatea, ci fiicei posibilitatea de a o lua. „Ceea ce presupune puterea de a renunta la anumite fantezii, printre care imoralitatea («daca raman fetita mamei, nu mi se intampla nimic rau»), asumarea ambivalentei sentimentelor (ura sau dragostea sunt incluse aici) si recapatarea locului meritat intr-o linie generationala.

Fiind mereu constiente ca acest cordon nu se taie de pe o zi pe alta, precum la acei adolescenti care trantesc usa sub pretextul ca «nu mai suporta». Este necesar sa nu fie amestecate aceste fire delicat tesute inca din copilarie si care stabilesc rolul promordial al mamei asupra destinului fiicei sale“, subliniaza Malvine Zalcberg. Ea aminteste, in egala masura, ca „faimosul cordon care le leaga pe cele doua comporta mai multe aspecte si dimensiuni ale relatiei lor, nu este un fapt unic, izolat, pe care l-am putea transa printr-o taiere cu foarfeca pentru a se elibera“.

 

Starea de bine

Dar cum sa stim daca ne-am detasat? „Ne simtim mai putin trase in jos, mai putin muncite dureros de conflictele interioare“, raspunde Isabel Korolitski. „Ne putem apropia si indeparta de mama fara nicio presiune sau culpabilitate, asa precum acceptam senin asemanarile si diferentele care exista intre noi.“ Pe scurt, am putea spune ca ne simtim (in sfarsit?) atasate, dar nu strans legate.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus