Now Reading
Semne că e imatur emoțional

Semne că e imatur emoțional

Nu doar bărbații dar și femeile au vârsta mentală a unor copii. Iar, de multe ori, un imatur emoțional este dificil de gestionat sau chiar de înțeles. Iată câteva semne pentru a recunoaște o astfel de persoană.

Citește și:

Adevărat și fals despre narcisism

Egoism sau nu? De ce e important să te pui pe primul loc

Cum îți dai seama că un adult funcționează emoțional precum un copil

Atunci când stai de vorbă cu cineva, în special dacă joci și rolul unui confident, este destul de dificil să stabilești nivelul de maturitate al persoanei respective.

Mulți dintre noi, luați independent, funcționăm la parametri (cât se poate de) normali. Este ca și cum am evalua un candidat la primărie în condițiile în care este unicul aflat în cursă. Dacă vrei mai multe date despre o persoană, observ-o în cuplu.

Comportamentele greșite, imature sau chiar patologice apar la suprafață atunci când un cuplu interacționează în public. „Cască gurița să guști și tu prăjitura asta…” ar fi un exemplu de infantilizare.

Ai ocazia astfel să vezi parteneri ale căror acțiuni sunt răutăcioase, dăunătoare sau chiar periculos de copilăroase sau alții calmi, respectuoși și maturi.

 

Vârsta emoțională

Dacă vârsta biologică o stabilim după numărul de aniversări, creșterea fizică și funcțiile congnitive, pe cea emoțională o evaluăm după obiceiurile emoționale ale persoanei.

Spre exemplu: adulții știu să își păstreze calmul, pe când copiii răspund cu furie. Adulții gândesc înainte de a vorbi (în special când emit o judecată) pe când copiii sunt controlați de impulsuri vorbind…. fără să judece.

Copiii de vârstă preșcolară se vor enerva deseori peste zi și chiar vor plânge chiar dacă sunt îngrijiți, iubiți și fericiți. Dacă vor o jucărie cu care se joacă un alt copil, vor încerca să o ia.

Pentru că regulile adulților de a-ți aștepta rândul și de a nu te repezi să iei ce nu-i al tău încă nu au fost învățate.

În consecință încă nu pot avea un comportament constant civilizat. Dar dacă la copii astfel de comportamente sunt firești, la un adult sunt nepoliticoase și… nefericite.

 

Semnele imaturității emoționale

Există o serie de manifestări agreeate de psihologi ca fiind semne clare ale imaturității emoționale. Poți verifica dacă pe listă apar comportamente pe care le manifești și tu sau… partenerul de cuplu.

Inconstanța emoțională: la fel ca cei mici, se enervează repede, plânge sau țipă ușor, se îmbufnează sau refuză anumite lucruri.

Găsirea vinovatului: dacă ceva nu merge bine, prima reacție va fi să găsească un vinovat. Adultul va încerca să rezolve problema, iar imaturul să se scuze.

Minciunile: când o situație devine inconfortabilă, copiii sunt tentați să mintă pentru a nu intra în bucluc. Un adult știe să facă față realității și spune adevărul, chiar dacă uneori acest lucru nu este tocmai confortabil. Pentru că un adult este focusat pe rezolvarea problemei.

Atacurile verbale: știi cum își inventează copiii diferite porecle atunci când sunt supărați pe alți copii? Un adult nu ar recurge la astfel de atacuri la adresa trăsăturilor altor persoane. El ar ataca problema. Nu etichetează alți oameni, întrucât este o dovadă de lipsă de respect

Impulsivitatea (sau controlul slab al impulsurilor): atunci când sunt răniți sau nervoși, copiii reacționeză impulsiv. Vorbesc fără să se gândească la consecințe și acționează fără să analizeze înainte.

Un adult matur știe să își acorde timp, să reziste impulsurilor și să nu recurgă la cuvinte sau acțiuni care jignesc.

El știe să se calmeze, să se gândească la o rezolvare și, eventual, să ceară mai multe informații pentru a analiza opțiunile disponibile. Un imatur nici nu ar asculta un alt punct de vedere pentru că își va întrerupe, în mod impulsiv, interlocutorul.

Evident, există și reacții impulsive care țin de comportamentul matur. Soldații sau polițiștii sunt antrenați să știe să discrimineze rapid între situațiile cu potențial periculos și să acționeze.

Nevoia de a fi centrul atenției. Ai încercat să ai o conversație la cine atunci când ai un copil de 2 ani la masă? L-ai văzut cum se îmbufnează și îți caută atenția dacă vorbești cu altcineva?

La fel se va comporta și un imatur care are nevoie de atenția ta constant. Altfel, nu se integrează, nu știe să socializeze și, pe scurt, ești de vină pentru disconfortul lui (imaginar).

Narcisism și agresivitate. Un copil mai înalt sau solid se va duce la un alt copil mai fragil să îi ia jucăria pe care o dorește. Dacă celălalt copil va spune ceva, cel mai mare se va enerva și mai tare. Dar oare e ok să îl lăsăm să obțină așa ceea ce vrea?

De asemenea, pe parcurs va învăța că statura îi oferă ocazia de a evita sau încălca regulile. Un adult imatur gândește că poate lua ceea ce vrea întrucât nu contează decât dorințele lui.

Și aici mare grijă, pentru că anumite tendințe narcisiste pot trece, într-o primă fază, drept semne de putere. În realitate, acestea reflectă rigiditatea.

Persoanele cu un psihic puternic știu să îi asculte pe ceilalți. Narcisiștii sunt instabili emoțional: ori ca mine, ori deloc! Iar dacă nu este așa cum vor, devin agresivi sau defensivi.

Un adult matur își poate pierde controlul, poate țipa sau poate vorbi urât. Dar ulterior, adultul constată că a greșit și știe să își ceară scuze și să accepte că a avut un comportament deplasat.

 

Cum trăim cu un imatur

Este absolut firesc să iubim copiii, dar este dificil să iubești unul în corpul unui adult. Și totuși, majoritatea imaturilor sunt observați atunci când se simt amenințați.

Una dintre strategiile utile, în caz că iubești un imatur emoțional este să te concentrezi pe acele trăsături mature pe care le are și care sunt atractive.

Iar dacă te regăsești chiar tu în aceste descrieri, învață să îți iubești atuurile și să acorzi atenție dezvoltării acelor zone în care nu ai dobândit obiceiuri foarte mature.

Acceptarea imaturității este primul pas către schimbare. Așadar, nu mai manifesta uimire atunci când aceste tipare imature apar la suprafață „nu pot să cred că a/ am făcut asta!”.

Iar dacă ești într-o relație cu un imatur, soluția nu este neapărat să încerci să schimbi persoana ci, mai degrabă să controlezi acele situații pe care nu le poate gestiona matur.

Poate dacă schimbi anumite tipare, nu vei mai avea parte de un anumit comportament. Nu uita, rolul tău este să te schimbi pe tine, nu pe cei din jur.

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top