Ce sunt constelațiile familiale și ce putem descoperi despre tiparele care se repetă în familie?
Ai observat vreodată că în familia ta anumite contexte sau tipare par să se repete?
Poate le-ai observat pe linie maternă, privind viețile femeilor din sistemul tău familial. Poate pe linie paternă, urmărind poveștile bărbaților. Poate ai remarcat asemănări între experiențele copiilor din familie sau între felul în care generații diferite au trecut prin anumite etape ale vieții.
Sau poate, pur și simplu, ai avut uneori senzația că o parte din ceea ce trăiești nu începe doar cu tine.
De aici pornește una dintre întrebările care preocupă astăzi mai multe direcții de cercetare din psihologie, studiul atașamentului și cercetarea intergenerațională:
Cât din felul în care trăim astăzi ține de propria noastră experiență și cât este influențat de familia și mediul relațional în care am crescut?
Răspunsurile sunt complexe, iar mecanismele studiate sunt diferite. Un lucru este însă clar: familia este primul nostru context relațional. Acolo învățăm, cu mult înainte de a putea explica în cuvinte ceea ce ni se întâmplă, ce înseamnă apropierea, siguranța, conflictul, apartenența sau separarea.
Uneori, pentru a înțelege o poveste care se repetă în viața noastră, poate fi util să nu privim doar persoana care o trăiește, ci și sistemul familial din care face parte.
CE ÎNSEAMNĂ SĂ PRIVIM O PROBLEMĂ DINTR-O PERSPECTIVĂ SISTEMICĂ?
Suntem obișnuiți să ne întrebăm:
„De ce fac eu asta?”
Perspectiva sistemică adaugă o altă întrebare:
„În ce sistem am învățat să funcționez astfel?”
Familia nu este doar o colecție de persoane. Este o rețea de relații în care fiecare membru influențează și este influențat de ceilalți.
Crescând, am învățat cum se exprimă afecțiunea în familia noastră, cum sunt gestionate conflictele, cine își permite să fie vulnerabil, cine trebuie să fie puternic, cum se reacționează la pierdere, teamă sau schimbare și ce se întâmplă atunci când cineva are nevoie de ajutor.
Nu toate acestea ne-au fost explicate.
Multe au fost pur și simplu transmise.
Iar cercetările asupra atașamentului arată asocieri între experiențele relaționale ale părinților și relațiile de atașament care se formează cu copiii.
CUM SE POT REPETA TIPARELE ÎNTRE GENERAȚII?
Unele lucruri se transmit foarte simplu: prin ceea ce vedem, trăim și învățăm în familie.
Altele sunt mai complexe. Cercetarea intergenerațională analizează rolul relațiilor de atașament, al comportamentelor învățate, al stilului parental, al mediului familial și, în anumite contexte, posibile mecanisme biologice.
Tocmai de aceea încerc să evit afirmația atât de des întâlnită că „purtăm traumele strămoșilor noștri”.
Pentru mine, întrebarea mai utilă este:
„Ce s-a transmis în familia mea prin felul în care am trăit unii cu ceilalți?”
ȘI AICI INTRĂ CONSTELAȚIILE FAMILIALE
Constelațiile familiale sunt o metodă experiențială de explorare a relațiilor și dinamicilor dintr-un sistem familial.
În loc să vorbim doar despre o situație, o putem reprezenta în spațiu. Într-un workshop de grup, participanții pot reprezenta persoane sau elemente importante pentru tema explorată, iar într-o sesiune individuală pot fi folosite obiecte sau alte forme de reprezentare.
Pentru mine, valoarea unei constelații nu este aceea de a demonstra ce s-a întâmplat în trecut.
Este posibilitatea de a vedea dintr-o perspectivă diferită ceea ce trăim astăzi.
O constelație nu este o reconstituire istorică și ceea ce apare în timpul ei nu trebuie tratat ca dovadă despre trecutul unei familii. Este un proces experiențial prin care putem observa relații, poziționări și tipare pe care poate ne era greu să le vedem atunci când eram în interiorul propriei povești.
DE CE ESTE IMPORTANT SĂ PRIVIM SITUAȚIA ȘI DINTR-O ALTĂ PERSPECTIVĂ?
Uneori știm foarte bine povestea familiei noastre. Știm cine a suferit, cine a lipsit, cine a dus greul, unde au existat conflicte sau pierderi. Putem chiar să înțelegem rațional de unde vine un anumit mod de a reacționa.
Și totuși, a cunoaște povestea nu înseamnă întotdeauna că vedem și locul pe care îl ocupăm noi în ea.
O perspectivă diferită ne poate ajuta să schimbăm întrebările pe care ni le punem.
Nu doar:
„De ce mi se întâmplă asta?”
ci și:
„Ce este familiar pentru mine în această situație?”
Nu doar:
„De ce se comportă celălalt astfel?”
ci și:
„Ce se întâmplă cu mine atunci când sunt în această relație?”
Pentru mine, acesta este unul dintre lucrurile valoroase pe care le poate aduce o constelație familială: posibilitatea de a privi dintr-un alt loc o situație în interiorul căreia, până atunci, eram atât de implicați încât ne era greu să o vedem în ansamblu.
CE NE POATE AJUTA SĂ NU REPETĂM ACEEAȘI POVESTE?
Nu putem schimba familia în care ne-am născut și nici ceea ce s-a întâmplat înaintea noastră. Dar putem începe să observăm ce am învățat în interiorul ei și ce continuăm să ducem mai departe în propria viață.
Putem deveni curioși în loc să judecăm. Putem observa ce se repetă, ce ne este familiar și ce alegem aproape automat, chiar și atunci când știm că nu ne mai face bine.
Iar apoi putem începe să ne întrebăm:
„Ce îmi aparține și vreau să păstrez?”
„Ce nu mă mai ajută?”
„Și ce aș putea alege diferit de aici înainte?”
A ne uita la trecut nu înseamnă să rămânem acolo și nici să găsim în familie explicația pentru tot ceea ce ni se întâmplă.
Poate însemna exact contrariul.
Să înțelegem mai bine povestea din care venim, pentru a avea mai multă libertate în povestea pe care alegem să o continuăm.
„Cristina Betterelli este facilitator internațional de constelații familiale și creatoarea metodei internaționale Constelația Sinelui / Self Constellation®, prin care explorează influența relațiilor familiale, a experiențelor din copilărie și a tiparelor transgeneraționale asupra vieții de adult. Lucrează individual și cu grupuri, în România și internațional, iar perspectiva și procesul ei de lucru se regăsesc în cartea «Sinele tău ascuns» și în masterclassurile pe care le dezvoltă.”





