Cum devii complexat

Supraprotejarea

„Nici vorba sa-ti cumpar acum bicicleta, poti sa ai un accident!“ Pa­rintii anxiosi au tendinta de a supra­proteja copilul. Viata este pe­­­­­­­ri­­­cu­­loasa, ne spune din strafunduri nelinistea noastra proprie…

Si nimic nu este mai contagios decat un sentiment pe care nu-l con­tro­lam. Tata si mama mor de frica pen­­­­­tru ca fiul lor sa nu fie cumva ac­cidentat? Copilul ajunge sa inte­ri­­orizeze frica lor excesiva si va a­junge sa se teama in exces pentru siguranta lui proprie. Va evita activitatile care ii vor parea periculoa­se. Va fi tot mai prevazator. Va pier­­­­­­­­de increderea in sine. Anxietatea, destul de mobila, se poa­te metamorfoza in fri­ca de a-i in­frunta pe altii sau de a face fata au­toritatii. De unde, ulterior, in­hi­bi­tii si frici in domenii fara legatura a­­­­parenta cu prima cauza a angoasei.

Traiul fara ideal

Parintii Mihaelei, niste pesimisti pentru care sfarsitul lumii venea de doua ori pe an, nu i-au transmis fiicei impresia ca viata se poate trai in plina speranta. Din contra, i-au spus ca e mai bine sa te multumesti cu ce ai si sa nu vrei mai mult. Astfel ca, odata maturizata, se plicti­ses­te de moarte la slujba pe care o are, dar nu in­draz­nes­te sa caute altceva.

Ceea ce ne incita sa cautam schimbarea sunt i­de­alurile noastre. Dar pentru a le con­strui este necesar sa fi a­vut parinti care sa creada in copilul lor, care sa-l fi sustinut, care ii vor fi as­cultat si incurajat dorintele si in­cer­ca­rile.

Supravalorizarea

„Fiica mea este extraordinara. Are o inteligenta rara, si este atat de dra­guta!“, spune mama, in vreme ce mi­cuta, jenata, nu stie unde sa se ascunda. Pentru a-ti atribui o valoa­re, pentru a te valoriza, pentru a te respecta pe tine insuti, trebuie sa fii valorizat si respectat. In aceeasi masura, supravalorizarea este la fel de dau­natoare ca si subvalorizarea. Aceasta fragilizeaza la fel de mult, pentru ca nu permite gasirea justei valori de sine si constiinta propriilor limite.

„Cand stima de sine este scazuta, ca sa compensezi, uneori ai tendita sa te supraevaluezi“, spu­ne psihologul gestaltist Oana Lefter. „Nu spun ca e un mecanism ge­­­neral. E alegerea pe care o facem cand nu avem mijloace corecte de autoapreciere.“ Dar o stima de sine sca­zu­ta te poate condamna la a te com­­para toata viata cu imaginea su­pradimensionata pe care parintii ti-au atribuit-o si pe care a trebuit sa o incarnezi, sa te ridici la inal­ti­mea pretentiilor lor, sa lefaci pe plac, uitand astfel de tine insuti.

Dorintele inconstiente ale parintilor

Mai nocive decat orice altceva sunt dorin­tele inconstiente ale parintilor atunci cand acestea sunt ostile. Pen­tru ca inconstientul este ceea ce in­dividul, prin definitie, nu poate con­­­­trola sau stapani. Or, exista pes­­te tot parinti suficient de infantili care vad in propriii copii rivali ale caror re­u­si­te ii pot pune in um­bra. Copilul in­re­gistreaza aceste dorinte in­con­sti­en­te ale lor si „fabri­ca“ simptome sub forma blocajelor, fricii, etc. De re­latia pa­rin­te-copil depinde daca acesta va avea sau nu incredere in sine.

Complexele si inhibitiile sunt „fructele“ acestei relatii. To­tusi, daca o co­pi­la­rie prea putin propice pentru o dez­voltare ulterioara buna este un han­dicap pentru copil, ea este rareori o infirmitate definitiva. Ra­ma­ne mereu posibil ca, odata ajuns „ma­re“, sa-ti iei viata in maini si sa de­pasesti problema… adaptare: iuliana alexa