La ce servesc stereotipurile?
Stereotipurile ne marcheaza gandirea de zi cu zi. Aproape ca nu ne descurcam fara ele. Le inghitim pe nemestecatelea si operam cu ele in ciuda faptului ca ne place sa ne credem fara prejudecati.
Cand trecem printr-o zona locuita de tigani ne strangem instinctiv geanta sau ne bagam mainile in buzunare, verificand discret daca mai avem portofelul.
Daca in trafic vedem o femeie blonda care mai poarta si roz, conchidem suficienti ca nu stie pe ce lume se afla. Daca intr-un mediu profesional masculin se nimereste, Dumnezeu stie cum, si cate o femeie, aceasta va fi privita cu neincredere pana cand decide singura sa renunte la tocuri si alte insemne ale feminitatii, pentru a fi acceptata. Asta daca nu demisioneaza, direct, din cauza presiunii tacite…
Adevarul este ca nu ne putem dezbara de prejudecati si de stereotipuri. Ele sunt vechi de cand lumea si au, intr-un fel, un rol adaptativ. Daca stim ca o anumita etnie este inclinata catre insusirea bunurilor alteia, vom face economie de energie psihica si nu ne vom expune pericolului judecand fiecare individ intalnit ca apartinand acelui grup, asta inainte sa ne lamurim ce hram poarta el, ca individ.
Femeile stiu bine cu ce se mananca stereotipurile. De-a lungul istoriei ele au fost nevoite sa-si castige dreptul de fi recunoscute pentru ca imaginea tipica a femeii era impotriva activismului ei social sau a exercitarii unei profesii „grele“.
Madeline Heilman, de la Universitatea din New York, unul din cei mai importanti psihologi sociali care se ocupa de stereotipiile asociate femeilor spune (via Cordelia Fine, „Capcanele sexelor“, Nemira 2011): „Pentru a intelege felul in care stereotipul de gen feminin poate sa obstructioneze avansarea femeilor in ierarhia organizationala, este esential sa ne dam seama ca joburile de management de top si de nivel executiv sunt aproape intotdeauna considerate «masculine», conform stereotipului.
Se crede despre ele ca necesita o agresivitate orientata spre succes si o asprime emotionala clar masculine si opuse atat stereotipului despre cum sunt femeile, cat si normelor bazate pe stereotip despre felul in care ele ar trebui sa se comporte.“
Femeile au luptat din greu si multa vreme pentu a fi acceptate in calitate de chirurgi, directori generali sau sefi de santier si inca mai lupta pentru ca aceste pozitii de statut inalt sa nu fie combinate in capul altora cu excesul de testosteron…
Sa fim cinstiti cu noi insine: cum ii privim pe cei de culoare? Dar pe asiatici? Credem ca italienii sunt mai lenesi decat nemtii? Sau ca cei in varsta nu mai sunt atat de performanti
ca „lupii tineri“? Ce alte etichete mai lipim pe fruntea celor peste care dam zi de zi?
Aflu de pe un site cu teste ca dispozitivele de masurare au evoluat in mod considerabil de-a lungul secolului trecut. In timp ce in 1925 era posibil sa intrebi o persoana daca admitea un mexican in familia sa, in vecinatatea sa, la locul sau de munca sau in tara sa, astfel de masuri, asa-zise explicite, ar fi inutile astazi.
Subterfugiul oportunitatii sociale ar impinge candidatul testat sa se autocenzureze. Testele adopta acum cai mai ocolite. Testele asocierilor implicite ( Implicit Association Test sau IAT ) au vazut si ele lumina zilei datorita dezvoltarii informaticii.
Ele permit sa puna in evidenta existenta prejudecatilor pe care candidatul nu le constientizeaza, mai ales prin analiza timpilor sai de raspuns. Dintre temele propuse (varsta, greutate, orientare sexuala…), am ales termenul de „culoarea pielii“.
Dupa un sfert de ora, rezultatul apare implacabil: am „o preferinta automata pentru pielea deschisa la culoare in comparatie cu cele mai inchise“. Trebuie sa fie o greseala, de vreme ce partenerul meu este metis.
