Now Reading
Rolul autocontrolului in atingerea unui obiectiv

Rolul autocontrolului in atingerea unui obiectiv

Revista Psychologies

In atingerea unui obiectiv este important sa ne mentinem motivatia, energia si vointa constante. Iata cum putem face acest lucru, pentru a realiza ceea ce ne-am propus.

 

Rutina

Suntem deja obisnuite sa ne propunem schimbari si scopuri la care, treptat, vedem cum renuntam din diferite motive.

Ne amintim cum la inceputul fiecarui an ne stabilim o lista cu rezolutii? Ne spunem ca urmeaza sa tinem diete, sa facem mai multa miscare, sa ne relaxam sau sa ne atingem obiectivul profesional dorit.

Cumva insa, timpul trece si ne indepartam tot mai mult de ceea ce ne-am propus. Stiintific, acest lucru a fost punctat in studii ca oboseala in mentinerea autocontrolului.

Totodata, aceleasi cercetari demonstreaza ca nu este atat de dificil sa ne pastram obiectivele si chiar sa le atingem.

Autocontrolul ne epuizeaza, este o resursa limitata, un soi de baterie a telefonului: cu cat il utilizam mai mult, cu atat ramanem fara el.

Epuizarea lui se reflecta si in nivelul zaharului in sange… ceea ce ar explica de ce avem pofta de ciocolata taman seara. Desi nu constientizam acest lucru, ne folosim autocontrolul pe tot parcursul zilei.

 

Cum epuizam autocontrolul

De-a lungul unei zile, autocontrolul este utilizat in majoritatea sarcinilor pe care le indeplinim. In primul rand, el ne gestioneaza impulsurile.

Acest lucru inseamna sa fim atente la sarcinile pe care le avem de indeplinit si sa nu cedam altor distractii. De exemplu, ne concentram pe emailurile la care trebuie sa raspundem si stam departe de retelele de socializare pe care am fi inclinate sa le verificam.

Sau, ramanem la serviciu pentru a termina un proiect, in loc sa plecam mai devreme sa ne vedem cu prietenii in oras.

Tot autocontrol exercitam si atunci cand ducem o sarcina la bun sfarsit, indiferent de oboseala sau epuizarea resimtite.

In mod normal, am fi tentate sa luam o pauza, sa ne detasam sau sa lasam pe ziua urmatoare. Totusi, facem eforturi sa ramanem implicate in ceea ce avem de facut si sa finalizam munca.

Comportamentul si emotiile ni le reglam tot apeland la autocontrol. Atunci cand, spre exemplu, atmosfera la munca devine tensionata, ne ajuta sa ne mentinem calmul (macar aparent) si sa incercam sa solutionam o situatie.

Cu el ne controlam atitudinea si tonul pe care vorbim, chiar daca o reactie sau actiune a unui coleg nu ne este pe plac.

Nu in ultimul rand, autocontrolul ne tine departe de reverie si alte fantezii care ne pot ocupa mintea. El este cel care ne mentine focusate pe sarcini si ne abate gandurile de la micile escapade mentale.

 

Cum ne regeneram puterea de autocontrol

Ritualurile de dimineata. Autocontrolul este la cote maxime dimineata, dupa o noapte de somn. Prin urmare, daca avem de rezolvat o anumita situatie mai complexa, este indicat sa facem acest lucru la primele ore ale zilei.

Chiar si daca tinem o dieta, ne ajuta sa stabilim de dimineata care vor fi mesele zilei si chiar sa aruncam din frigider toate acele alimente care nu corespund si care ne-ar putea tenta.

Indiferent ca ai de scris sau de finalizat un proiect, dedica-ti diminetile acestor sarcini, vei vedea ca dai mai mult randament.

Pastreaza-ti calmul si, odata cu el, energia. Capacitatea de a ne pastra calmul ne ajuta sa ramanem echilibrate si sa ne simtim mai in control.

De multe ori depindem de adrenalina pentru a rezolva o sarcina. Bem cafea multa, asteptam pana ne apropiem de termenul limita in realizarea unui proiect, apoi ne implicam la capacitate maxima… dar si cu consum maxim.

Deseori observam ca dam mai mult randament sub stres. Totusi, tinand cont de consumul produs, putem interveni sa schimbam acest ritual.

Atat entuziasmul crescut cat si stresul, ne epuizeaza de energie. Poate una dintre rezolutiile pe care trebuie sa le adopti si respecti este practicarea acelor activitati care te ajuta sa te reincarci.

Exact precum bateria telefonului tau. Incearca yoga sau exercitii fizice usoare, plimbari sau pur si simplu asculta muzica ori citeste cateva pagini dintr-o carte.

Orice activitate care te indeparteaza de sursa de stres, te poate aduce mai aproape de tine, ajutandu-te sa iti cresti nivelul de energie.

Studiile demonstreaza ca si pauzele scurte in timpul zilei (deci al programului de lucru) te ajuta sa iti regenerezi puterea de autocontrol.

Relaxare si in alte aspecte ale vietii. Deseori ne propunem prea multe obiective si, vazandu-le, nu stim cum sa le prioritizam sau ne simtim coplesite de numarul lor.

Nu incerca sa iti exerciti autocontrolul asupra mai multor arii din viata ta, in acelasi timp. Dozeaza-l astfel incat sa te implici in lucrurile importante.

De exemplu, poti lasa dezordine in casa! Rezerva si utilizeaza aceasta putere pentru munca, relatiile cu familia si relaxeaza-te in alte privinte.

Concentrarea pe scopul final. O cercetare demonstreaza ca atunci cand ne implicam si lucram in directii in care chiar ne dorim sa fim implicate, puterea noastra de autocontrol nu mai scade atat de drastic.

Deseori, sa avem in minte scopul final pentru care depunem toate eforturile, ne ajuta sa ne mentinem autocontrolul timp indelungat.

Practic, intervin motivatia si vointa de a vedea obiectivul atins, iar pasii pe care ii avem de facut, chiar daca uneori sunt dificili, nu ni se mai par o povara.

 

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top