Now Reading
„Pactul pentru Tineri”, inițiat de CONAF, devine cea mai amplă mișcare a mediului privat

„Pactul pentru Tineri”, inițiat de CONAF, devine cea mai amplă mișcare a mediului privat

Revista Psychologies
pactul-pentru-tineri-inițiat-de-conaf-devine-cea-mai-amplă-mișcare-a-mediului-privat

Premierul Nicolae Ciucă acceptă și decide soluția creării unui comitet multireprezentativ pentru reducerea abandonului școlar, ca prim mijloc de integrare imediată a soluțiilor propuse de boardul „Pactului pentru Tineri”, condus de doamna Președintă Cristina Chiriac.

„Pactul pentru Tineri”, proiectul național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de ȘanseMinisterul Muncii și Solidarității Socialeautoritățile locale, Banca Mondială și UNICEF, s-a dovedit a avea un ecou profund, complet justificat de gravitatea tematicii abordate. Într-o Românie în care peste 15% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani nu au terminat cel mult 8 clase, cu peste 16.000 de mame minore (majoritatea cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani) și flagelată de consumul de substanțe interzise, abandonul școlar reprezintă o prioritate și realitate pe care nu le mai putem nega.

După o amplă și profundă analiză a cauzelor și proceselor ce au condus la părăsirea prematură a sistemului de învățământ, boardul „Pactului pentru Tineri” a solicitat cu succes o întrevedere cu Primul-Ministru al României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, în scopul constituirii unui comitet multireprezentativ, dedicat implementării și armonizării soluțiilor de combatere a abandonului, în strategia guvernamentală pe termen lung.

Guvernul României, într-o întâlnire prezidată de Primul Ministru, la care au luat parte reprezentanți ai ministerelor în mâna cărora se află cheia pentru reducerea abandonului școlar: doamna Ligia Deca, Ministrul Educației, doamna Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, domnul Marius Budăi, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, cât și reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii și Ministerului Justiției, alături de inițiatorii Pactului, precum CONAF, reprezentată prin doamna Președintă Cristina Chiriac, partenerii sociali, UNICEF, Banca Mondială, Asociația pentru Valori în Educație, Asociația Părinților Isteți, Asociația SAMAS și Fundația pentru Educație și Vocație, dar și  companiile multinaționale implicate, OMV-PETROM și Carrefour România, au luat parte la aprobarea creării unui comitet, ce va avea ca scop analiza, găsirea și integrarea de soluții pentru reducerea abandonului școlar, cu multiplele sale dimensiuni (maternitate juvenilă, infracționalitate și analfabetism).

Abordarea la scară națională a educației, ca pilon de dezvoltare sustenabilă, implicarea tuturor factorilor de formare, decizie și implementare, dar și a beneficiarilor direcți (multinaționale, corp profesoral, părinți și elevi), amploarea audienței relevante și susținerea la nivel guvernamental, fac din „Pactul pentru Tineri”, proiectul cel mai amplu, pe care o organizație non-guvernamentală îl derulează în România.

Era imperios necesară crearea unui comitet cu conducere duală, care să integreze soluțiile dezbătute în cadrul proiectului „Pactul pentru Tineri”. Avem sute de inputuri dinspre profesori, părinți, antreprenori dornici să se implice și chiar elevi. Procesele sunt ample și soluțiile nu trebuie să fie unilaterale. Avem parteneri puternici, a căror capacitate de decizie face diferența între a dezbate și a determina cu adevărat schimbarea. Abandonul școlar este și preocuparea guvernului actual, iar noi, ca reprezentanți ai societății civile, vom pune pe masa care, după întâlnirea de astăzi, vă asigur că este rotundă, soluțiile noastre. Cred că au trecut anii în care exista o scindare între societate și administrație. Ne-am suflecat mânecile în, poate, ultimul ceas. Nu există dezvoltare durabilă, fără educație modernă. Mulțumesc, domnului Premier pentru deschidere, susținere și promptitudine! Tot ceea ce ne-a fost promis până acum, s-a transformat în realitate! Împreună, se poate”, a declarat Cristina Chiriac, președintă CONAF.

Premierul Nicolae Ciucă a evidențiat preocuparea pe care o are Guvernul pentru reducerea abandonului școlar.

„Pentru rezultate concrete în reducerea abandonului școlar și a consecințelor sale sociale, este nevoie de o abordare integrată, din mai multe perspective. În acest sens, soluția evidențiată în discuția cu reprezentanții CONAF, privind crearea unui Comitet pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, va contribui la coerența măsurilor de care copiii au nevoie. Avem nevoie de coordonarea eforturilor guvernamentale cu cele ale partenerilor sociali, mediului privat, antreprenoriatului românesc și autorităților locale”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

„Pactul pentru Tineri” este un proiect național inițiat de CONAF și susținut de OMV Petrom, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, autoritățile locale, Banca Mondială și UNICEF, ce constă în 6 dezbateri organizate în zone geografice puternic impactate de fenomenul abandonului școlar. Lansarea a avut loc la Iași pe 19 septembrie și a continuat pe 27 octombrie la Piatra Neamț. Urmează acum Botoșani, pe 17 noiembrie, apoi vom ajunge la Suceava, Bacău, Vaslui, cu o recurență lunară, într-o zonă geografică puternic impactată de fenomenul abandonului școlar.

Sponsor principal: OMV-PETROM România

Parteneri: Consiliul Județean al Elevilor Iași, Neamț și Botoșani, Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Banca Mondială, Glasul Vieții – Dan Damaschin, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Căminul Felix, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți!

Sponsor: Carrefour România

Parteneri media: AGERPRES, Antena 3 Constanta, Antena3 Valcea, Profit News TV, Iași TV Life, Litoral TV, TeleM Iasi Regional, Comunitatea Via Cluj Tv, Radio Hit Iaşi – 94,9 FM, Realitatea.NET, Capital România, Alo,Iasi, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar Romania, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Masini si Utilaje pentru Constructii, Obiectiv – Vocea Brailei, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima ora, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence și GOVNET, Itsy Bitsy.

*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 19 sucursale și peste 3.000 de companii.

CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele noastre, amintim „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească  soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top