Elis Teodorescu: Dacă nu ești bine în relație, atunci e vina ta.
De la frică la acțiune, din prăpastie spre lumină: Elis Teodorescu își povestește deschis drumul care a început într-o perioadă întunecată a vieții sale și a dus-o spre coaching transformațional. Din experiența personală a rezultat un stil unic de lucru cu oamenii – direct, curajos, fără scuze, dar plin de empatie și umor. În interviul de față, Elis ne arată cum frica poate deveni combustibil, iar greul – o școală a rezilienței.
Revista Psychologies: Care a fost momentul-cheie în care ai decis să îți urmezi drumul în coaching și dezvoltare personală?
Elis Teodorescu: Of, o întrebare atât de simplă și scurtă, pentru un răspuns care necesită atât de multe amintiri cândva dureroase. Când am născut fetele, treceam prin ceva greu și încurcat pentru că acționasem din neștiință și emoție necontrolată. La vremea aceea, nu vedeam prea curând să ajung la lumină, darămite să ajung acolo unde visasem așa de frumos pe când eram adolescentă.
Iar când am născut și a doua fetiță… mă uitam într-o zi la ele cum dormeau — cea mică avea câteva luni, iar cea mare sub 2 ani — și, dintr-odată, conștientă fiind de situația mea până în vârful unghiilor, am avut un gând care mi-a deranjat tot ADN-ul: Doamne, egoisto, ai adus pe lumea asta grea și neagră, fără niciun rost, două făpturi atât de minunate pe care le așteaptă doar durere!
Atât de tare m-a durut gândul ăsta, adevărul ăsta de atunci, atât de tare m-am speriat… dar mintea mea a funcționat și funcționează doar pe găsirea de soluții. Și soluția pe care mintea mea a găsit-o atunci a fost: Am să le cresc în așa fel încât nimeni să nu le poată răni! Am urlat decizia asta în mintea mea până m-am liniștit.
Dar totuși, cum să le cresc pe ele când eu nu știam clar nici cum să mă salvez?! Ce a urmat după… nu există metaforă care să acopere prin ce am trecut și câte am făcut… nu doar citit, nu doar terapii, nu doar cursuri — am aplicat, fără excepție, totul și în orice circumstanțe, fără nici cea mai mică scuză. Din acel moment, nu mai văd oamenii doar ca pe niște adulți — îi văd ca pe niște copii care au nevoie de ajutor drept, care au nevoie să fie învățați cum să-și facă singuri temele.
Cum ai trecut de la o carieră tradițională la rolul de trainer și coach transformațional?
E.T.: Încă de mică, am primit o doză importantă de curaj, genul acela de „transformă frica în curaj”, dar nu o puteam extinde și în alte domenii, nu știam cum. Apoi, am luat acest control heirupist și l-am tăvălit prin genul acela de credință: „Am fost gândită de natură să pot.”
Acum, odată ce mi se spune cum să fac și știu că am nevoie pentru nivelul următor, doar fac, indiferent ce simt. Știu și simt acum că „Nebănuite sunt căile Domnului”, așa că „Facă-se voia Lui.”
Frica nu mă oprește, mă incită, mă provoacă, mă scoate în acțiune. E ca la bungee jumping: când mi s-a spus să sar, am sărit. Altfel, înveți să te conducă frica pe tine, nu tu pe ea.
Citește materialul integral în ediția de toamnă a revistei Psychologies, disponibilă la standurile de presă din toată țara.
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.
