Stagnarea de Qi: semne că energia ta este blocată în corp
Stagnarea de Qi este un concept din medicina chineză care descrie blocarea circulației energiei în corp. Multe persoane resimt această stare ca o tensiune interioară constantă: mintea este agitată, corpul este încordat, iar uneori apar simptome fizice fără o cauză clară. Atunci când energia nu mai circulă liber prin organism, pot apărea iritabilitatea, presiunea în piept sau diverse disconforturi fizice.
Ce este Stagnarea de Qi în medicina chineză
Multe doamne descriu o stare greu de explicat: „Simt că sunt mereu tensionată, ca sunt ca o oala sub presiune.”
Nu este neapărat o oboseală profundă, ci mai degrabă o presiune interioară constantă. Mintea este agitată, corpul este încordat, iar uneori apar dureri sau simptome care vin și pleacă fără o cauză clară.
În medicina chineză, aceste stări sunt adesea asociate cu Stagnarea de Qi (energie) – adică blocarea circulației energiei în corp.
Qi-ul este energia care circulă prin meridiane și susține funcțiile fizice, mentale și emoționale ale organismului. Când energia circulă liber, corpul este flexibil și adaptabil, mintea și emoțiile la fel. Când energia se blochează, apar tensiunea, iritarea și diverse simptome fizice.
Simptome care pot indica Stagnarea de Qi
Dacă te regăsești în multe dintre semnele de mai jos, este posibil ca energia ta să fie blocată:
- senzația de tensiune interioară constantă
- iritabilitate sau schimbări rapide de dispoziție
- frustrare acumulată
- senzația de presiune în piept
- nod în gât („globus hystericus”)
- suspine frecvente
- balonare sau disconfort abdominal
- digestie care se schimbă în perioadele de stres
- dureri de cap tensionale
- dureri în zona umerilor și gâtului
- senzația de presiune în stomac
- menstruații dureroase
- sindrom premenstrual accentuat
- dureri care apar și dispar fără o cauză clară
- senzația că „ții multe lucruri în tine”
- dificultatea de a exprima emoțiile
- oftat frecvent sau respirație superficială
- senzația de agitație mentală
- tendința de a reprima furia sau frustrarea
- senzația că nu te poți relaxa complet
Un lucru important este că aceste simptome nu sunt întâmplătoare. În medicina chineză ele sunt expresia blocării energiei emoționale și fizice în corp. De aceea, uneori simptomele apar mai ales în perioadele de stres sau conflicte emoționale.
De ce apare Stagnarea de Qi
Acest tip de dezechilibru apare frecvent în contextul stilului de viață modern, agitat, pe repede inainte, cu mult stres.
Printre factorii care pot bloca energia se numără:
- stresul prelungit
- emoțiile reprimate constant, emotii pe care le simtim dar nu suntem conectate la ele
- conflictele nerezolvate
- presiunea profesională si personala din familie, copii etc.
- lipsa mișcării fizice
- perfecționismul și autocritica
În medicina chineză, emoțiile neexprimate sunt considerate una dintre cele mai frecvente cauze ale stagnării energiei. Când o emoție nu este procesată sau exprimată, energia ei rămâne „blocată” în corp. În timp, acest lucru poate genera tensiuni musculare, probleme digestive, infertilitate, dureri de cap sau dezechilibre hormonale.
De ce este important să îți cunoști dezechilibrul principal
Stagnarea de Qi este doar unul dintre cele opt tipuri de dezechilibre constituționale descrise în medicina chineză.
Fiecare persoană are un anumit tipar energetic dominant, iar acesta explică de ce anumite simptome apar mai frecvent sau revin periodic.
Pentru a face această identificare mai ușoară, am creat o resursă gratuită în care găsești:
- cele 8 dezechilibre constituționale din medicina chineză
- lista completă de simptome pentru fiecare
- explicații simple despre cauza lor energetică
- recomandări de dietă, stil de viață și presopunctură
Poți descărca gratuit ghidul „Află-ți dezechilibrul principal în medicina chineză” de pe site-ul meu.
Dacă simți că simptomele tale sunt mai vechi sau îți afectează calitatea vieții, mă poți contacta și pentru consultații online sau ședințe de acupunctură în București, în care analizăm exact tiparul tău energetic.
Pentru că, uneori, simptomele nu sunt întâmplătoare — ele fac parte din aceeași poveste energetică a corpului.
Aureliana Corcodel este terapeut acupunctor și este aici să susțină orice suflet care vrea să cunoască, să simtă, să fie mai echilibrat, mai sănătos și mai conștient!






