Now Reading
Sunt frustrată pentru că nu am niciun talent!

Sunt frustrată pentru că nu am niciun talent!

Autocritică prea multă? Așteptări prea mari? Neîncredere în sine? Relaxarea vine din activități care îți fac plăcere. Și totuși, aceasta dispare când constați că nu ai talent. Mergi mai departe sau rămâi cu frustrarea?

Citește și:

Ghosting: arta de a fi părăsită fără explicații și ce m-a învățat asta

Cum să scapi singură de singurătate

 

Criticul interior îți sabotează micile plăceri

Uneori am impresia că mi-ar trebui o vacanță mentală… de mine. Știu că se spune că oricât de departe ai fugi, tot nu te poți distanța de propria persoană, dar sunt momente în care chiar mă oftic pe mine.

Iar vocea mea critică interioară merită o vacanță definitivă pe o insulă pustie pentru că îmi tot găsește motive noi de frustrare.

Nu știu dacă le au și alții, sau cum le gestionează, dar pentru mine frustrarea este momentul în care mă blochez din orice acțiune și parcă nu mai am chef de nimic.

Spre exemplu, mereu găsesc sfaturi (și chiar știu că sunt utile) precum „relaxează-te cu un hobby sau activitate care îți face plăcere.” Și chiar mi-aș dori să fac asta!

Doar că, atunci când încerc, constat că nu stau prea bine la capitolul imaginație și, în loc să mă relaxez, reușesc să mă stresez mai tare.

În loc să mă bucur de câteva momente acordate mie, mă simt precum Bridget Jones care eșua lamentabil în toate planurile și visurile ei mărețe.

Cum așa? Pentru că mereu mi se pare că nu am pic de talent în ce-mi propun să fac și… oricine altcineva face lucrurile mult mai bine decât mine.

 

Tu cum te relaxezi?

Mă fascinează gătitul și visez să prepar mâncăruri care mai de care mai interesante, mai noi, mai savuroase. Cumpăram reviste de profil, am bloguri pe care le urmăresc, de emisiuni TV nu mai spun. Și îmi notez cu religiozitate, de fiecare dată, toate rețetele, trucurile și detaliile.

Ce iese, după ce mă apuc eu de ele… e partea a doua. Ca aspect, reușesc să treacă majoritatea drept „ce am mai reușit să strâng de pe covor”, adică nimic apetisant.

Iar ca gust, deja îmi bănuiesc borcanele de condimente că se amestecă între ele doar ca să îmi dea mie bătăi de cap. Pe scurt, mănânci ce gătesc eu doar dacă viața ta depinde de asta și probabil chiar și atunci eziți.

Ok, sunt rea. Exagerat de rea cu mine. Dar cam asta e realitatea. Nepotul meu de 5 ani a scuipat o prăjitură pe care o pregătisem special pentru el. Prăjitură cu morcovi. Deh, m-am gândit să fie și ceva sănătos…

După gătit, am revenit la marea mea pasiune… fotografiatul. Dacă în urmă cu 15 ani era interesant să faci fotografii, acum îți este suficient telefonul, mai ales dacă iei în calcul și aplicațiile care îți servesc poze direct ca-n Photoshop.

Dar eu, cu doua cursuri de fotografie la activ, am spus că vreau poze „altfel”: neprelucrate, cât mai naturale, cât mai spontane.

Asta așa, doar ca să constat singură că nu am idei spontane, habar nu am ce să pozez și că photoshop nu are destule opțiuni disponibile să scoată ceva decent din pozele mele. Și iar m-am frustrat.

Pentru că mă uit pe site-urile de socializare și văd poze făcute cu telefonul unei porții de paste care arată mai bine decât cioara mea „naturală și spontană” pe un gard.

Și pentru că prea multe gânduri negative te bagă în depresie, ce altă metodă mai bună de relaxare (recomandată de specialiști) decât mișcarea?

M-am dus la sală în căutarea unui hobby sănătos, care să îmi domolească și criticul interior cu această ocazie. Am încercat aerobic. Apoi pilates. Apoi zumba.

Apoi m-am dus doar ca să merg pe bandă, întrucât la celelalte eram oriunde, mai puțin în ritmul celorlalte participante la curs. Mișcările mele erau din alt film, cu altă coloană sonoră și clar cu alt scenariu. Și chiar m-am străduit.

M-am dus de câteva ori, având răbdare să învăț, că nimeni nu se pricepe din prima. Dar se pare că unii nu ne pricepem, punct.

 

See Also

Învăț să mă plac așa cum sunt

Nu am enumerat decât trei eșecuri, mai mult de rușine. Să spunem că am mai încercat să învăț karate (m-am ales doar cu un ochi vânăt), să merg pe munte în drumeții (m-au atacat toate insectele și am căpătat o entorsă), să pictez (nepotul care a scuipat prăjitura e mai talentat) și să cânt la un instrument (iubitul m-a amenințat că pleacă de acasă dacă nu încetez…).

Este dificil să constați că în timp ce ești eficient, poate chiar un bun profesionist, eventual cu ceva carieră în urmă și înainte, nu poți ieși dintr-un anumit cadru.

Am fost atrasă întotdeauna de arte, dar am constatat că cel mai bine îmi stă în rolul de admiratoare a lor.

Prin urmare, cânt în gând de acum (când sunt la duș), fac poze nepotului meu care este suficient de drăgălaș încât lipsa mea de talent să fie irelevantă și gătesc multe sandvișuri.

Iar când vreau să mă relaxez… merg la teatru, merg la muzee, citesc, sau insist să fac mișcare și mă duc la ședințe de fitness.

Îmi spun eu singură că starea mea de bine depinde de mine și nu are sens să mă focusez pe lucrurile la care nu mă pricep.

Mă pot bucura de lucrurile simple, pot cere mamei să îmi prepare o rețetă ca la TV (fără să o mai cert că în loc să-i moștenesc talentul la făcut prăjituri, i-am moștenit pofta de dulciuri) și pot asculta muzică clasică, fără să încerc să o și reproduc. Sau pot încerca. La duș, când sunt singură acasă.

Așadar, pe voi vă frustrează când vă visați făcând ceva și constatați că nu aveți talent și nu vă pricepeți deloc?

Cu ocazia asta mi-am adus aminte de ceva ce mi-am dorit mereu: să patinez! Poate încerc, cine știe…

 

De Anca S.

Foto: 123rf.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top